In veci sa nu cautam pacea cu cel nedrept impotriva dreptatii! Ci mai vartos sa cutam pacea cu Dumnezeu, avand cugetul curat! O, Dumnezeule, ajuta-ne noua sa ne impartasim vesnic de o asemenea pace.
Sfântul Nicolae Velimirovici
Thursday, March 29, 2018
Sa nu cautam pacea cu cel nedrept impotriva dreptatii! ( Sfântul Nicolae Velimirovici )
Sfântul Nicolae Velimirovici
Monday, March 26, 2018
„Maria partea cea bună şi-a ales ( Parintele Cleopa )
La toate praznicele Maicii Domnului se citeste Evanghelia cu Marta si Maria. Dumnezeiestii Părinti care au alcătuit sinaxarul, fiind plini cu Duhul lui Dumnezeu, au rânduit această Evanghelie, în care se arată că Maica Domnului, Maria cea Preasfântă si Preacurată partea cea bună si-a ales (Luca 10, 42).
Care este partea cea bună în viata crestinului? Necontenita rugăciune. Toată fapta cea bună trebuie să o însotim cu rugăciune, cum arată marele Apostol Pavel în Epistola întâi către Tesaloniceni, unde zice: Neîncetat vă rugati (5, 17).
Dar chiar Mântuitorul în Evanghelie zice: Luati aminte, privegheati si vă rugati (Marcu 13, 33). Si dumnezeiescul Apostol Petru spune: Privegheati, că potrivnicul vostru, diavolul, ca un leu umblă, cău-tând pe cine să înghită. (I Petru 5, 8). Si dumne-zeiescul Prooroc David de asemenea ne spune: Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea (Psalm 33, 1).
Ai auzit pentru ce s-a citit Evanghelia aceasta? Ca să ne învete că Maica Domnului si-a ales partea cea bună, partea Mariei. Căci Mântuitorul, când Marta alerga să-i facă mâncare si să-i gătească masa, oarecum a mustrat-o cu pilda Mariei: Marto, Marto, te grijesti si spre multe te silesti; dar un lucru trebu-ieste. Care? Acela pe care-l avea Maria, că stătea la picioarele Domnului. Căci Maria - zice - partea cea bună si-a ales, care nu se va lua de la dânsa (Luca 10, 38, 42).
Dacă am avea si noi partea Mariei în viata noastră, dacă am sta la picioarele Domnului ca Maica Domnului în Sfânta Sfintelor, dacă am petrece în rugăciune si în gândire de Dumnezeu ca dânsa, nu ne-ar hrăni pe noi oamenii, ci îngerii si serafimii din cer. Dar noi punem nădejdea numai în pieptul nostru si în priceperea noastră. Dar auzi ce spune proorocul Ieremia: Blestemat este omul care se reazimă pe bratele sale si si-a pus nădejdea în trupul său.
Auzi ce spune: "Cel ce se reazimă pe mâinile si pe picioarele sale, animal este, că are patru picioare, nu două". Auzi? Blestemat este omul care se reazimă pe bratele sale si a întărit bratele trupul său. Mai zice: Nebun este acela care sărută mâinile sale si zice că acestea m-au hrănit pe mine.
Te-au hrănit mâinile tale? Dar dacă Dumnezeu îti dădea un junghi, îti dădea o boală, dacă ai fi căzut si ti-ai fi rupt o mână sau un picior si dacă nu-ti dădea tie Dumnezeu sănătate si viată, ai fi putut face ceva cu mâinile si picioarele tale sau cu priceperea ta? Asa este că nu? De aceea Scriptura numeste nebun pe acela care-si sărută mâinile sale, zicând că acestea l-au hrănit.
Nu-i adevărat! Dumnezeu ne hrăneste, că zice: Aruncă spre Domnul grija ta si El te va hrăni (Psalm 54, 25). Să nădăjduim întâi în Dumnezeu si asa, lucrând cu cinste si cu dreptate, să muncim, să lucrăm că zice iarăsi Scriptura: Cel ce nu lucrează, să nu mănânce (II Tesaloniceni 3, 10). Deci lucrul nostru să fie împletit cu gândirea la Dumnezeu, cu Sfânta Scriptură, cum era al Maicii Domnului în Sfânta Sfintelor. Lucrul nostru să fie asa de usor, încât să nu ne strice mintea de la rugăciune, de la gândirea la Dumnezeu. Asa arată dumnezeiestii Părinti.
De ce părăsim noi gândirea la Dumnezeu, citirea Scripturilor, mergerea la biserică, meditatia si cugetarea la gheenă si la moartea care vine pe neasteptate? "Pentru că ne aruncăm în marea cea tulbure a veacului acestuia, ne aruncăm în nemăr-ginire, ca să mostenim veacurile si vine moartea si ne strânge de gât", cum zice dumnezeiescul Părinte Efrem Sirul.
Are obiceiul satana, o, monahule, si tu, crestine, să-ti dea lătime si lungime, ca să scoată mintea din gândirea de Dumnezeu si să te ducă la pierzare!
Fratilor, să muncim cu dragoste; să lucrăm, dar să avem pe Dumnezeu în minte. Nimeni nu poate să stea degeaba. Să lucrăm, să mergem la muncă, să asudăm, că asa avem poruncă noi de la început, căci zice: Cu sudoarea fruntii îti vei câstiga pâinea ta (Facerea 3, 19).
Dar în sudorile noastre si în osteneli, pe ogoare si în fabrici, în birouri, în întreprinderi si ori unde ar fi, să avem pe Dumnezeu în minte. Să avem pe Hristos, si cu Dânsul pe toate le putem. Auzi ce spune Apostolul Pavel: Toate le pot în Hristos, Cel ce mă întăreste! Iar fără de El, nimic nu putem face!
Auzi ce zice Hristos: Rămâneti întru Mine si Eu întru voi... căci fără de Mine nu puteti face nimic (Ioan 15, 4-5).
Când te duci la prăsit, omule, si ai luat sapa pe umăr, ia si pe Hristos în minte: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine păcătosul (păcătoasa)". Dacă lucrezi în atelier si ai pus mâna pe ciocan, pe bomfaier, pe ferăstrău, bati pe nicovală, sau dacă esti zidar sau tâmplar, sau orice mestesug ai; de câte ori dai cu ciocanul, zi si "Doamne Iisuse!"
Când te-ai dus la secerat, la pădure cu boii să tai lemne, sau lucrezi în fabrică sau oriunde esti, lucrează cu toată inima, cu toată dragostea, dar nu uita că ai pe Dumnezeu, Care singur poate să-ti ajute si poate să te păzească! Câte primejdii nu sunt! Auzi că pe unul l-a omorât un butuc, pe altul l-a lovit masina, pe altul l-a prins motorul, peste unul a căzut un copac si a murit...
La urechile noastre vin asemenea vesti zilnic. Dar de ce? Pentru că n-a plecat la lucru cu rugă-ciunea în minte! Dacă pleca cu rugăciunea în minte, avea pe îngerul care-l păzea. Căci îngerul pururea ne păzeste. Auzi ce zice proorocul: Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El, si-i va izbăvi pe ei (Psalm 33, 7).
Deci, când plecăm la treabă, să avem pe Hristos în minte; si când venim de la treabă iar, si când ne odihnim iar. Si când ne sculăm din somn, prima simtire, primul cuvânt acesta să fie: "Slavă Tie, Dumnezeul nostru, slavă Tie!" "Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului"... si celelalte.
Auzi ce spune Gheorghe Sinaitul? Este un drac înaintemergător care are o ceată nenumărată pe fata pământului. Merg acesti draci de dimineată si-i învată pe oameni, când s-au sculat din somn, mai întâi să pună mâna pe treabă: "Lasă rugăciunea mai la amiază! Mănâncă bine, bea bine, si hai la treabă!"
Nu-i bine! Întâi să cerem ajutorul lui Dumnezeu si apoi, cu Dumnezeu în minte, să mergem la muncă cinstită si curată. Să nu furati de la nimeni; să nu furati nici de la stat, nici de la altii, că nu vă îmbogătiti cu furatul, ci mai tare sărăciti. Era un cuvânt al cuiva: "Munceste omul cu dreptate, si-i ia dracul jumătate din avere; dar averea câstigată pe nedrept, o ia dracul cu tot cu stăpân!"
Nu. Nu fura, că nu te îmbogătesti. Mare foc bagi în casă la tine dacă ai luat un ban al Bisericii, sau dacă ai luat banul sau osteneala cuiva. Si dacă vei aduce la biserică milostenie din cele furate, câine împutit aduci lui Dumnezeu! Deci să lucrezi cu cinste, cu dreptate, cu sfintenie si să muncesti cu toată dragostea unde te-a pus statul sau unde te-a pus dregătoria sau institutia care te adăposteste. Să muncesti, dar să ai si pe Dumnezeu în minte.
Fă semnul Sfintei Cruci când pleci la lucru. Când vii, la fel. Când stai la masă, fă rugăciune; când te scoli, rugăciune; si dacă nevinovata rugă-ciune va povătui viata voastră si a noastră, vom avea putină asemănare si noi cu petrecerea Maicii Dom-nului în Sfânta Sfintelor, vom petrece în gândire de Dumnezeu si ni se va spune si nouă în ziua judecătii că partea cea bună ne-am ales.
Iar dacă lăsăm rugăciunea, citirea dumneze-iestii Scripturi, mergerea la biserică, facerea de bine si toate acestea si punem nădejdea numai în munca noastră, suntem cei mai nenorociti oameni de pe fata pământului.
Să muncim cu dragoste, cu hărnicie, dar să nu uităm că avem un Dumnezeu, Căruia trebuie să ne rugăm neîncetat si când muncim si când suntem acasă si când ne odihnim. Pururea să fie Legea Lui în mintea noastră, ziua si noaptea. Pururea să avem gândirea si rugăciunea spre Dumnezeu, si atunci darul Lui va întări bratele noastre si mintea noastră si trupurile noastre si vom fi sănătosi si vom putea izbuti si la muncă si la osteneala de toate zilele. Dar numai cu Dumnezeu si prin Dumnezeu! Amin.
Parintele Cleopa
Care este partea cea bună în viata crestinului? Necontenita rugăciune. Toată fapta cea bună trebuie să o însotim cu rugăciune, cum arată marele Apostol Pavel în Epistola întâi către Tesaloniceni, unde zice: Neîncetat vă rugati (5, 17).
Dar chiar Mântuitorul în Evanghelie zice: Luati aminte, privegheati si vă rugati (Marcu 13, 33). Si dumnezeiescul Apostol Petru spune: Privegheati, că potrivnicul vostru, diavolul, ca un leu umblă, cău-tând pe cine să înghită. (I Petru 5, 8). Si dumne-zeiescul Prooroc David de asemenea ne spune: Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea (Psalm 33, 1).
Ai auzit pentru ce s-a citit Evanghelia aceasta? Ca să ne învete că Maica Domnului si-a ales partea cea bună, partea Mariei. Căci Mântuitorul, când Marta alerga să-i facă mâncare si să-i gătească masa, oarecum a mustrat-o cu pilda Mariei: Marto, Marto, te grijesti si spre multe te silesti; dar un lucru trebu-ieste. Care? Acela pe care-l avea Maria, că stătea la picioarele Domnului. Căci Maria - zice - partea cea bună si-a ales, care nu se va lua de la dânsa (Luca 10, 38, 42).
Dacă am avea si noi partea Mariei în viata noastră, dacă am sta la picioarele Domnului ca Maica Domnului în Sfânta Sfintelor, dacă am petrece în rugăciune si în gândire de Dumnezeu ca dânsa, nu ne-ar hrăni pe noi oamenii, ci îngerii si serafimii din cer. Dar noi punem nădejdea numai în pieptul nostru si în priceperea noastră. Dar auzi ce spune proorocul Ieremia: Blestemat este omul care se reazimă pe bratele sale si si-a pus nădejdea în trupul său.
Auzi ce spune: "Cel ce se reazimă pe mâinile si pe picioarele sale, animal este, că are patru picioare, nu două". Auzi? Blestemat este omul care se reazimă pe bratele sale si a întărit bratele trupul său. Mai zice: Nebun este acela care sărută mâinile sale si zice că acestea m-au hrănit pe mine.
Te-au hrănit mâinile tale? Dar dacă Dumnezeu îti dădea un junghi, îti dădea o boală, dacă ai fi căzut si ti-ai fi rupt o mână sau un picior si dacă nu-ti dădea tie Dumnezeu sănătate si viată, ai fi putut face ceva cu mâinile si picioarele tale sau cu priceperea ta? Asa este că nu? De aceea Scriptura numeste nebun pe acela care-si sărută mâinile sale, zicând că acestea l-au hrănit.
Nu-i adevărat! Dumnezeu ne hrăneste, că zice: Aruncă spre Domnul grija ta si El te va hrăni (Psalm 54, 25). Să nădăjduim întâi în Dumnezeu si asa, lucrând cu cinste si cu dreptate, să muncim, să lucrăm că zice iarăsi Scriptura: Cel ce nu lucrează, să nu mănânce (II Tesaloniceni 3, 10). Deci lucrul nostru să fie împletit cu gândirea la Dumnezeu, cu Sfânta Scriptură, cum era al Maicii Domnului în Sfânta Sfintelor. Lucrul nostru să fie asa de usor, încât să nu ne strice mintea de la rugăciune, de la gândirea la Dumnezeu. Asa arată dumnezeiestii Părinti.
De ce părăsim noi gândirea la Dumnezeu, citirea Scripturilor, mergerea la biserică, meditatia si cugetarea la gheenă si la moartea care vine pe neasteptate? "Pentru că ne aruncăm în marea cea tulbure a veacului acestuia, ne aruncăm în nemăr-ginire, ca să mostenim veacurile si vine moartea si ne strânge de gât", cum zice dumnezeiescul Părinte Efrem Sirul.
Are obiceiul satana, o, monahule, si tu, crestine, să-ti dea lătime si lungime, ca să scoată mintea din gândirea de Dumnezeu si să te ducă la pierzare!
Fratilor, să muncim cu dragoste; să lucrăm, dar să avem pe Dumnezeu în minte. Nimeni nu poate să stea degeaba. Să lucrăm, să mergem la muncă, să asudăm, că asa avem poruncă noi de la început, căci zice: Cu sudoarea fruntii îti vei câstiga pâinea ta (Facerea 3, 19).
Dar în sudorile noastre si în osteneli, pe ogoare si în fabrici, în birouri, în întreprinderi si ori unde ar fi, să avem pe Dumnezeu în minte. Să avem pe Hristos, si cu Dânsul pe toate le putem. Auzi ce spune Apostolul Pavel: Toate le pot în Hristos, Cel ce mă întăreste! Iar fără de El, nimic nu putem face!
Auzi ce zice Hristos: Rămâneti întru Mine si Eu întru voi... căci fără de Mine nu puteti face nimic (Ioan 15, 4-5).
Când te duci la prăsit, omule, si ai luat sapa pe umăr, ia si pe Hristos în minte: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine păcătosul (păcătoasa)". Dacă lucrezi în atelier si ai pus mâna pe ciocan, pe bomfaier, pe ferăstrău, bati pe nicovală, sau dacă esti zidar sau tâmplar, sau orice mestesug ai; de câte ori dai cu ciocanul, zi si "Doamne Iisuse!"
Când te-ai dus la secerat, la pădure cu boii să tai lemne, sau lucrezi în fabrică sau oriunde esti, lucrează cu toată inima, cu toată dragostea, dar nu uita că ai pe Dumnezeu, Care singur poate să-ti ajute si poate să te păzească! Câte primejdii nu sunt! Auzi că pe unul l-a omorât un butuc, pe altul l-a lovit masina, pe altul l-a prins motorul, peste unul a căzut un copac si a murit...
La urechile noastre vin asemenea vesti zilnic. Dar de ce? Pentru că n-a plecat la lucru cu rugă-ciunea în minte! Dacă pleca cu rugăciunea în minte, avea pe îngerul care-l păzea. Căci îngerul pururea ne păzeste. Auzi ce zice proorocul: Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El, si-i va izbăvi pe ei (Psalm 33, 7).
Deci, când plecăm la treabă, să avem pe Hristos în minte; si când venim de la treabă iar, si când ne odihnim iar. Si când ne sculăm din somn, prima simtire, primul cuvânt acesta să fie: "Slavă Tie, Dumnezeul nostru, slavă Tie!" "Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului"... si celelalte.
Auzi ce spune Gheorghe Sinaitul? Este un drac înaintemergător care are o ceată nenumărată pe fata pământului. Merg acesti draci de dimineată si-i învată pe oameni, când s-au sculat din somn, mai întâi să pună mâna pe treabă: "Lasă rugăciunea mai la amiază! Mănâncă bine, bea bine, si hai la treabă!"
Nu-i bine! Întâi să cerem ajutorul lui Dumnezeu si apoi, cu Dumnezeu în minte, să mergem la muncă cinstită si curată. Să nu furati de la nimeni; să nu furati nici de la stat, nici de la altii, că nu vă îmbogătiti cu furatul, ci mai tare sărăciti. Era un cuvânt al cuiva: "Munceste omul cu dreptate, si-i ia dracul jumătate din avere; dar averea câstigată pe nedrept, o ia dracul cu tot cu stăpân!"
Nu. Nu fura, că nu te îmbogătesti. Mare foc bagi în casă la tine dacă ai luat un ban al Bisericii, sau dacă ai luat banul sau osteneala cuiva. Si dacă vei aduce la biserică milostenie din cele furate, câine împutit aduci lui Dumnezeu! Deci să lucrezi cu cinste, cu dreptate, cu sfintenie si să muncesti cu toată dragostea unde te-a pus statul sau unde te-a pus dregătoria sau institutia care te adăposteste. Să muncesti, dar să ai si pe Dumnezeu în minte.
Fă semnul Sfintei Cruci când pleci la lucru. Când vii, la fel. Când stai la masă, fă rugăciune; când te scoli, rugăciune; si dacă nevinovata rugă-ciune va povătui viata voastră si a noastră, vom avea putină asemănare si noi cu petrecerea Maicii Dom-nului în Sfânta Sfintelor, vom petrece în gândire de Dumnezeu si ni se va spune si nouă în ziua judecătii că partea cea bună ne-am ales.
Iar dacă lăsăm rugăciunea, citirea dumneze-iestii Scripturi, mergerea la biserică, facerea de bine si toate acestea si punem nădejdea numai în munca noastră, suntem cei mai nenorociti oameni de pe fata pământului.
Să muncim cu dragoste, cu hărnicie, dar să nu uităm că avem un Dumnezeu, Căruia trebuie să ne rugăm neîncetat si când muncim si când suntem acasă si când ne odihnim. Pururea să fie Legea Lui în mintea noastră, ziua si noaptea. Pururea să avem gândirea si rugăciunea spre Dumnezeu, si atunci darul Lui va întări bratele noastre si mintea noastră si trupurile noastre si vom fi sănătosi si vom putea izbuti si la muncă si la osteneala de toate zilele. Dar numai cu Dumnezeu si prin Dumnezeu! Amin.
Parintele Cleopa
Friday, March 23, 2018
Mintea care cugetă că nu există Dumnezeu cade în propria sa sentinţă... ( Părintele Arsenie Boca )
Mintea care cugetă că nu există Dumnezeu cade în propria sa sentinţă, căci a te lupta din toate puterile împotriva a ceea ce nu există dovedeşte nebunia acestei lupte, nonsensul, absurdul şi prin urmare şi (nebunia) minţii care o conduce.
Părintele Arsenie Boca
Părintele Arsenie Boca
Monday, March 19, 2018
Credinta in Dumnezeu.. ( Părintele Teofil Părăian )
Cineva care nu are credinta in Dumnezeu nu are suport pentru viata, nu are o orientare, nu are un suport pentru a inainta in cele bune.
Părintele Teofil Părăian
Friday, March 16, 2018
Dumnezeu este pretutindeni ... ( Părintele Arsenie Boca )
Pana la Dumnezeu, nu este nici jos, nici sus, nici aproape, nici departe, pentru ca Dumnezeu este pretutindeni si de aceea El e mai aproape de tine decat sufletul si trupul tau, numai sa stii si sa afli aceasta apropiere prin credinta si rugaciunie.
Părintele Arsenie Boca
Părintele Arsenie Boca
Tuesday, March 13, 2018
Nenorocirea unor creştini li se trage de-acolo de unde le lipseşte nădejdea.. ( Sfântul Ioan de Kronstadt )
Nenorocirea unor creştini li se trage de-acolo de unde le
lipseşte nădejdea. Simte omul că i se strânge inima, că îl cuprinde
urâtul, o păcătoasă lehamite. Ce să facă dacã nu are în inimă nădejde
creştină? Caută mijloace nefireşti de a scăpa de strâmtorarea inimii şi
de lehamite în distracţii ucigătoare de suflet, nu se gândește să vină
la Hristos "al cărui jug este bun și nu apasă inima, iar povara ușoară",
(cf. Matei 11, 30), nici la rugãciune şi căință de pácate, nici la
cuvântul lui Dumnezeu, „de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre
îndreptățirea celor întru dreptate“ (2 Timotei 3, 16; Cf. Romani 15, 4).
De cele mai multe ori aşa se întâmplă. De aici nevoia unor oameni de a merge la teatru. de a căuta alte multe distracţii. Recurg şi la sinucidere. Nădejdea când prinde putere în sufletul rugătorului îl poate ajuta mult ca să dobândească o experiență în a ști cum să ceară. Cel ce se scrutează atent pe sine îşi dã seama în ce constă aceastã experienţă.
Sfântul Ioan de Kronstadt
De cele mai multe ori aşa se întâmplă. De aici nevoia unor oameni de a merge la teatru. de a căuta alte multe distracţii. Recurg şi la sinucidere. Nădejdea când prinde putere în sufletul rugătorului îl poate ajuta mult ca să dobândească o experiență în a ști cum să ceară. Cel ce se scrutează atent pe sine îşi dã seama în ce constă aceastã experienţă.
Sfântul Ioan de Kronstadt
Saturday, March 10, 2018
Vieţile sfinţilor ne învaţă cum să ne purtăm şi ne insuflă râvnă duhovnicească. ( Sfântul Ioan Gură de Aur )
Să invidiaţi virtutea oamenilor sfinţi, nerăutatea,
îndelunga-răbdare şi înţelepciunea lor. Vieţile sfinţilor ne învaţă cum
să ne purtăm şi ne insuflă râvnă duhovnicească. Aceşti oameni nu au
strălucit atât prin minunile lor, cât prin viaţa pe care au dus-o. Viaţa
lor se arată luminoasă dinaintea tuturor, atrăgând harul Duhului Sfânt.
Dacă nu suntem atenţi, de multe ori minunile ne fac rau.
Sfântul Ioan Gură de Aur
Sfântul Ioan Gură de Aur
Tuesday, March 6, 2018
Nu fericiţi, aşadar, pe cei ce n-au necazuri în lumea aceasta... ( Părintele Arsenie Boca )
Nouă, toate necazurile ne vin de la greşeli, nu de la Dumnezeu. El numai le îngăduie şi spală cu ele vinovăţiile noastre. Oamenii însă tare greu pricep că îndreptarea prin necazuri dovedeşte nu părăsirea lui Dumnezeu, ci milostivirea Lui. Ba chiar prin aceea ştim că Dumnezeu are grijă de noi, dacă vom avea necazuri. Fiind atotbun şi atotînţelept, ne poartă de grijă şi ne spală, cu milostivire, ori vrem, ori nu vrem, ori pricepem acum, ori vom înţelege pe urmă. Căci: "Dumnezeu este îndelung răbdător şi mult milostiv, dar nepedepsit nimic nu lasă". El aşteaptă o vreme să vadă: ne grăbim noi cu pocăinţa de bunăvoie sau nu; învăţăm din necazurile altora sau aşteptăm să ne spargem şi noi capul de ele, ca şi ei?
Dumnezeu vrea să ajute pe toţi, dar nu toţi primesc purtarea Sa de grijă. Aşa se face că sunt oameni păcătoşi care n-au necazuri. Pe aceştia i-a lepădat Dumnezeu. Căci ştiindu-le firea, precum că nu au leac şi nu pricep nimic din ocârmuirea Sa, îi lasă în păcatele lor. Aceştia sunt cei de care zice David că: "N-au nici o suferinţă până la moarte şi sunt plini de sănătate; cu oamenii la ostenele nu iau parte şi nu sunt supuşi la bătăi ca ceilalţi oameni. Râd de toată lumea şi grăiesc de sus. Iată, necredincioşii huzuresc în lumea aceasta şi-şi adună bogăţii". Aşa încât mulţi din neştiinţă: "Râvnesc soarta (pământească a) necredincioşilor, văzând propăşirea păcătoşilor"; dar când înţeleg "sfârşitul păcătoşilor" - iar aceasta le vine numai când intră la "Altarul Domnului" - abia atunci nedumerirea li se împrăştie. Căci la Altarul Domnului, unde: "se află ascunse toate comorile cunoştinţei şi ale înţelepciunii", în Iisus Hristos adică, ei află că: "Pentru vicleşugul lor îi pune Dumnezeu pe căi alunecoase şi-i lasă să cadă în prăpastie şi ajung la pustiire".
Nu fericiţi, aşadar, pe cei ce n-au necazuri în lumea aceasta. Căci, cunoscându-i Dumnezeu că n-au minte să-l înţeleagă căile, nu le mai rânduieşte o îndreptare prin încercări în lumea aceasta, ci osânda în cealaltă. Iată de ce: Dumnezeu preamilostivul, chiar şi când osândeşte la iad tot milostiv se dovedeşte şi ca un mai-nainte ştiutor din veci a toate, nu le trimite necazuri pe potriva păcatelor lor, căci mândria lor cea peste măsură de mare nu rabdă nicidecum umilirea încercărilor. Dimpotrivă, încercarea lui Dumnezeu de a-i spăla prin necazurile cele fără de voie, lor li s-ar întoarce tocmai pe dos. Căci ei, iubind mai tare mândria şi slava deşartă a vieţii acesteia, decât smerenia şi supunerea lui Dumnezeu, tocmirea nebună a minţii lor îi aruncă în deznădejde, din care fac cel mai mare şi mai de pe urmă păcat în lumea aceasta: sinuciderea, omorârea de sine. Ori toate celelalte păcate, ce le-ar putea face omul, adunate la un loc, sunt mai mici decât acesta singur. De aceea, din milostivire mai presus de înţelegere pentru mulţimea neputinţei lor, nu-i bagă Dumnezeu în cuptorul smereniei, că nu rabdă neghina o probă ca aceasta, ci vor merge în osândă, dar nu în osânda cea mai mare, ca ucigaşii de sine. "Deci dacă cineva, păcătuind în chip vădit şi nepocăindu-se, n-a pătimit nimic până la moarte, socoteşte că judecata lui va fi fără milă acolo."
Părintele Arsenie Boca
Dumnezeu vrea să ajute pe toţi, dar nu toţi primesc purtarea Sa de grijă. Aşa se face că sunt oameni păcătoşi care n-au necazuri. Pe aceştia i-a lepădat Dumnezeu. Căci ştiindu-le firea, precum că nu au leac şi nu pricep nimic din ocârmuirea Sa, îi lasă în păcatele lor. Aceştia sunt cei de care zice David că: "N-au nici o suferinţă până la moarte şi sunt plini de sănătate; cu oamenii la ostenele nu iau parte şi nu sunt supuşi la bătăi ca ceilalţi oameni. Râd de toată lumea şi grăiesc de sus. Iată, necredincioşii huzuresc în lumea aceasta şi-şi adună bogăţii". Aşa încât mulţi din neştiinţă: "Râvnesc soarta (pământească a) necredincioşilor, văzând propăşirea păcătoşilor"; dar când înţeleg "sfârşitul păcătoşilor" - iar aceasta le vine numai când intră la "Altarul Domnului" - abia atunci nedumerirea li se împrăştie. Căci la Altarul Domnului, unde: "se află ascunse toate comorile cunoştinţei şi ale înţelepciunii", în Iisus Hristos adică, ei află că: "Pentru vicleşugul lor îi pune Dumnezeu pe căi alunecoase şi-i lasă să cadă în prăpastie şi ajung la pustiire".
Nu fericiţi, aşadar, pe cei ce n-au necazuri în lumea aceasta. Căci, cunoscându-i Dumnezeu că n-au minte să-l înţeleagă căile, nu le mai rânduieşte o îndreptare prin încercări în lumea aceasta, ci osânda în cealaltă. Iată de ce: Dumnezeu preamilostivul, chiar şi când osândeşte la iad tot milostiv se dovedeşte şi ca un mai-nainte ştiutor din veci a toate, nu le trimite necazuri pe potriva păcatelor lor, căci mândria lor cea peste măsură de mare nu rabdă nicidecum umilirea încercărilor. Dimpotrivă, încercarea lui Dumnezeu de a-i spăla prin necazurile cele fără de voie, lor li s-ar întoarce tocmai pe dos. Căci ei, iubind mai tare mândria şi slava deşartă a vieţii acesteia, decât smerenia şi supunerea lui Dumnezeu, tocmirea nebună a minţii lor îi aruncă în deznădejde, din care fac cel mai mare şi mai de pe urmă păcat în lumea aceasta: sinuciderea, omorârea de sine. Ori toate celelalte păcate, ce le-ar putea face omul, adunate la un loc, sunt mai mici decât acesta singur. De aceea, din milostivire mai presus de înţelegere pentru mulţimea neputinţei lor, nu-i bagă Dumnezeu în cuptorul smereniei, că nu rabdă neghina o probă ca aceasta, ci vor merge în osândă, dar nu în osânda cea mai mare, ca ucigaşii de sine. "Deci dacă cineva, păcătuind în chip vădit şi nepocăindu-se, n-a pătimit nimic până la moarte, socoteşte că judecata lui va fi fără milă acolo."
Părintele Arsenie Boca
Thursday, March 1, 2018
Postirea nu ne mantuieste fara iertare ( Sfantul Nicolae Velimirovici )
Sfantul Nicolae Velimirovici
Subscribe to:
Posts (Atom)