Nu este în puterea oricui, voi acestia, nu este în puterea oricui sa filosofeze despre Dumnezeu. Nu este chiar asa de putin însemnat lucrul acesta si pe puterea celor care se târasc pe pamânt. Voi adauga chiar ca nu se cade a vorbi despre Dumnezeu în orice vreme si nici oricui si nici orice, ci este o vreme când trebuie sa vorbim despre El si cui trebuie sa vorbim despre El si cât trebuie sa vorbim despre El.
Nu este în puterea oricui sa filosofeze despre Dumnezeu, fiindca lucrul acesta pot sa-l faca cei care s-au cercetat cu de-amanuntul si care au înaintat pas cu pas în calea contemplatiei si care, înainte de aceste îndeletniciri, si-au curatit si sufletul si trupul, sau care cel putin se silesc sa se curete.
Caci pentru omul necurat, atingerea de cel curat poate nu este nici îngaduita si nici în afara de primejdie, dupa cum nici pentru o privire bolnava nu este fara primejdie atingerea razei de soare. Când dar sa filosofam despre Dumnezeu?
Sa filosofam atunci când ne da ragaz lutul si tulburarea din afara si când puterea noastra calauzitoare nu ne este ravasita de închipuiri obositoare si ratacitoare, ca de exemplu atunci când amestecam litere frumoase cu litere urâte, sau mirosul placut al mirurilor, cu namolul statut. Caci, într-adevar, se cade mai întâi sa avem ragaz si apoi sa cunoastem pe Dumnezeu si numai când avem vreme prielnica sa judecam dreptatea Teologiei.
Sfântul Grigorie Teologul

No comments:
Post a Comment
Note: Only a member of this blog may post a comment.