Părintele Hrisostom Filipescu

Parintele Cleopa - Prietenul Sfintilor Si Duhovnic al Romaniei

Panaguda - Chilia Parintelui Paisie Aghioritul

Mareste imaginea.


Panaguda este numele chiliei athonita in care a vietuit mult iubitul Parinte Paisie Aghioritul, unul dintre parintii cu viata sfanta ai vremii noastre. Dupa trecerea parintelui la cele vesnice, chilia sa a devenit un mare loc de pelerinaj, mai toti crestinii ce ajung in zona poposind cateva minute in curtea chiliei si in paraclisul amenajat in interiorul acesteia. Inca din vremea vietii sale, curtea chiliei era mult colindata de pelerinii athoniti, insetati de cuvant duhovnicesc si sfatuire inteleapta.

Chilia Panagouda se afla in Sfantul Munte Athos, la mica distanta de Manastirea Cutlumus, in drumul ce porneste spre Manastirea Iviron. Cu putin mai inainte de a ajunge la chilia Parintelui Paisie Aghioritul, cararea coteste spre dreapta, unde se afla Chilia Parintelui Gavriil, un parinte aflat inca in viata, mult iubit de pelerinii ce ajung in zona.



Initial, pe acest loc s-a aflat un schit abandonat. Cand parintele a ajuns aici, el a avut foarte mult de muncit, spre a lumina locul si a-l aduce in buna stare de functionare. Intarit de Domnul si aprins de rugaciune si dorinta de viata pustniceasca, parintele si-a amenajat in chilie si in jurul acesteia un colt de rai, izvorator de mare odihna sufleteasca.

"Dumnezeu este foarte aproape de noi, dar si la mare inaltime. Pentru ca cineva sa-L "indoaie" pe Dumnezeu, sa-L faca sa Se coboare si sa ramana cu el, trebuie sa se smereasca si sa se pocaiasca. Atunci Preamilostivul Dumnezeu, vazand smerenia lui, il inalta pana la ceruri si-l iubeste foarte mult. Bucurie se face in cer pentru un pacatos care se pocaieste, spune Evanghelia." (Parintele Paisie Aghioritul)



Parintele Paisie Aghioritul - scurta biografie

Parintele Paisie Aghioritul a trecut la cela vesnice in data de 12 iulie 1994, trupul sau fiind asezat intr-un mormant din curtea Manastirii Sfantul Ioan Teologul, Suroti, la mica distanta de Tesalonic.

Mai inainte de a primi numele monahal de Paisie, parintele s-a numit Arsenie. Pruncul s-a nascut in data de 25 iulie 1924, in Farasa, localitate din Capadocia, fiind botezat de catre Sfantul Arsenie Capadocianul, in data de 7 august.



Tanarul a facut scoala primara in Konita, apoi a lucrat ca tamplar, pana sa fie chemat sa faca stagiul militar. Arsenie este inrolat in armata in anul 1945, urmand ca vreme de cinci ani, pana in anul 1950, sa-si arate neincetat dragostea si spiritul jertfelnic ce-l vor caracteriza, mai apoi, toata viata.

Dupa scurte vizite in Sfantul Munte Athos ajunge sa se stabileasca la Manastirea Esfigmenu, in anul 1953. Dupa numai un an de petrecere in manastire, tanarul Arsenie este facut rasofor, sub numele de Averchie. In anul 1956, tanarul este nevoit sa se mute la Manastirea Filoteu.



In data de 3 martie 1957, tanarul Averchie este tuns in monahism, dandu-i-se schima mica, sub numele de Paisie. Anul urmator, in 1958, parintele se muta la Manastirea Nasterea Maicii Domnului, in Konita, unde va petrece vreme de patru ani, pana in anul 1962. Apoi, el va merge in Sinai, unde va locui in Chilia Sfintii Galaction si Epistimi, de unde revine in Sfantul Munte Athos, la Chilia Sfintii Arhangheli, dependinta a Manastirii Iviron.

In data de 11 ianuarie 1966, parintele Tihon, de la Chilia Sfanta Cruce, tinand de Manastirea Stavronikita, il va da schima cea mare. Tot in acest an, parintele Paisie Aghioritul se imbolnaveste la plamani, fiind nevoit sa mearga la un spital din Tesalonic. In toata vremea petrecerii parintelui in spital, el a fost ingrijit de maicile de la Manastirea Sfantul Ioan Teologul din Suroti, vreme in care parintele s-a si legat foarte mult sufleteste de manastirea acestora.



In anul 1967, parintele se intoarce in Sfantul Munte Athos, in Katunakia, la Chilia Sfantul Ipatie, tinand de Marea Lavra. In anul 1968, parintele merge la Manastirea Stavronikita, pe care o si ajuta sa isi formeze o obste monahala bine randuita si vie.

In data de 10 septembrie 1968 va trece la Domnul parintele sau duhovnic, Staretul Tihon. Parintele va petrece in chilia aceluia, Sfanta Cruce, pan in anul 1979, cand va merge la Manastirea Cutlumus, in Chilia Nasterea Maicii Domnului - Panaguda.

In anul 1988, boala l-a cuprins din nou pe mult iubitorul parinte Paisie. Pana in anul 1993, parintele s-a luptat cu boala, nevoindu-se dupa puteri in chilia Panaguda. In data de 4 noiembrie / 22 octombrie, parintele va merge la Manastirea Sfantul Ioan Teologul, spre a participa la procesiunea savarsita in cinstea Sfantului Arsenie Capadocianul (10 noiembrie).



Starea de sanatate se inrautateste, urmand a fi operat in data de 4 februarie 1994. Sansele de vindecare sunt minine, cancerul afectand in mai multe parti trupul parintelui. In data de 12 iulie 1994, la ora 23.00, intr-o zi de marti, Parintele Paisie Aghioritul a trecut la cele vesnice, fiind inmormantat in Manastirea Sfantul Ioan din Suroti.

Cantare de lauda in cinstea Parintelui Paisie Aghioritul

Sa-l laudam toti credinciosii intr-un glas, pe cel trimis de Dumnezeu in aceste vremuri de cernere, spre mangaierea si indrumarea noastra, pe cel ce s-a nevoit in chip bineplacut Stapanului, arzand de dragoste pentru intreaga lume, pe Paisie mult minunatul, care inima si-a pus pentru noi si pentru mantuirea noastra, si sa-i cantam cu multumire zicand: Bucura-te, Cuvioase Parinte Paisie, luminatorule al vremurilor de pe urma!

Teodor Danalache

sursă

Relația omului cu Dumnezeu ( Părintele Arsenie Boca )

Foto: Ioana Onofrei

Cu cât omul e mai aproape de Dumnezeu cu atât vede pe Dumnezeu mai mare și pe sine mai mic.

Cu cât omul e mai aproape de Dumnezeu cu atât vede pe Dumnezeu mai mare și pe sine mai mic. Cu cât omul este mai departe de Dumnezeu se vede pe sine mai mare și pe Dumnezeu mai mic.

(Părintele Arsenie Boca, Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca – Rostul încercărilor, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2008, p. 102)

sursă

Șiragul de metanii: mitralieră împotriva diavolului, Cuviosul Paisie Aghioritul

Să ții șiragul de metanii în mână ca să nu uiți rugăciunea, care trebuie să lucreze lăuntric, în inimă. Atunci când ieși din chilie, să nu uiți că vrăjmașul este gata de atac. De aceea, să fii ca un brav ostaș care, ieșind din adăpost, are totdeauna în mână mitraliera. Șiragul de metanii are mare putere. El este arma monahului, iar nodurile sunt gloanțele care „tum-tum-tum” îi seceră pe demoni.

– Gheronda, ce însemnătate are șiragul de metanii?

– Șiragul de metanii este o moștenire, o binecuvântare, pe care ne-au lăsat-o Sfinții noștri Părinți. Chiar și numai pentru faptul că este moștenire de la Sfinții Părinți, îi dă o mare valoare. Vezi, unuia i-a lăsat bunicul său moștenire un lucru neînsemnat, pe care îl păstrează ca pe un talisman. Cu cât mai mult șiragul de metanii, pe care ni l-au lăsat moștenire Sfinții Părinți!

Mai demult, când nu existau ceasuri, monahii măsurau vremea de rugăciune cu șiragul de metanii, dar nodurile șiragului erau simple. Odată, un pustnic, care făcea multă nevoință, multe metanii etc., a fost necăjit de diavolul, care îi desfăcea nodurile de la șiragul de metanii. A făcut, sărmanul, metanii într-una, până ce a căzut frânt, deoarece nu putea să le numere, de vreme ce diavolul îi desfăcea mereu nodurile. Atunci i s-a arătat Îngerul Domnului și l-a învățat cum să împletească nodurile, astfel încât fiecare nod să închipuiască nouă cruci. După aceea diavolul, care se cutremură de Cruce, nu a mai putut să le desfacă. Astfel, fiecare nod al șiragului de metanii are nouă cruci, care simbolizează nouă cete îngerești.

– Gheronda, ce înseamnă treizeci și trei, cincizeci, o sută și trei sute de noduri pe care le au șiragurile de metanii?

– Numai numărul de treizeci și trei este simbolic. El simbolizează cei treizeci și trei de ani pe care i-a trăit Hristos pe pământ. Celelalte numere ne ajută numai să numărăm metaniile pe care le facem sau de câte ori rostim rugăciunea.

Există mașini care au o sfoară cu un mâner la capăt și, atunci când vrei s-o pornești, tragi de câteva ori sfoara cu putere, până ce i se dezgheață uleiurile. La fel este șiragul de metanii. Este sfoara cu care tragem o dată, de două ori, de trei, de zece ori, până ce se dezgheață uleiurile duhovnicești și pornește mașina duhovnicească a rugăciunii neîncetate. Iar după aceasta inima lucrează singură rugăciunea. Dar și atunci când inima a pornit în lucrarea rugăciunii, nu trebuie să lăsăm șiragul de metanii, pentru ca să nu fie și alții îndemnați să-l lase, când încă nu a pornit inima lor să lucreze rugăciunea.

– Gheronda, atunci când țin șiragul de metanii în mână și rostesc Rugăciunea mecanic, nu cumva există primejdia de a plăcea oamenilor?

– Dacă rostești Rugăciunea la exterior, pentru a plăcea oamenilor, chiar dacă ai face bătături la mâini, la nimic nu-ți va folosi. Îți va aduce numai oboseală, și simțământul fals că, chipurile, te îndeletnicești cu Rugăciunea minții.

– Gheronda, eu nu m-am obișnuit să țin șiragul de metanii în mână.

– Să ții șiragul de metanii în mână ca să nu uiți rugăciunea, care trebuie să lucreze lăuntric, în inimă. Atunci când ieși din chilie, să nu uiți că vrăjmașul este gata de atac. De aceea, să fii ca un brav ostaș care, ieșind din adăpost, are totdeauna în mână mitraliera. Șiragul de metanii are mare putere. El este arma monahului, iar nodurile sunt gloanțele care „tum-tum-tum” îi seceră pe demoni.

Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, „Cuvinte Duhovnicești 6 – Despre rugăciune”, Editura Evanghelismos, București, 2013, pp. 63-64. Traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu 

sursă

Sfântul Nou Mucenic Nicolae din Métsovo 17 mai

Viața și martiriul Noului Mucenic Nicolae

Noul Mucenic Nicolae Basdásis sau Nicolae Vlahul, după cum mai este numit, s-a născut la Métsovo, în Epir, din părinți săraci, însă credincioși. A trăit în vremuri grele și zbuciumate, căci, în urma eșecului mișcărilor revoluționare conduse de Mitropolitul din Tríkka, Dionisie Filosoful, prigoanele și asupririle musulmanilor împotriva creștinilor atinseseră apogeul.

La o vârstă fragedă, Nicolae a plecat în Tríkala Thessaliei unde a muncit ca argat la brutăria unor turci. La scurtă vreme, turcii, folosind teroarea, l-au obligat să treacă la islam. Însă, atunci când Nicolae și-a conștientizat marea cădere, atât ca creștin, cât și ca patriot, s-a întors la Métsovo, unde a dus o viață creștină.

Sărăcia, condițiile grele de trai din acea perioadă în Métsovo, l-au silit pe Nicolae să revină în Tríkala, spre a vinde lemne de foc. Acolo a fost recunoscut de un frizer turc, un vecin de-al brutarului la care lucrase Sfântul. Frizerul turc îl prinde pe Nicolae, îl târăște cu forța după el pe drum, îl ocărăște în public pentru faptul că a trădat islamul și a revenit la creștinism. Nicolae, pentru că se temea de urmări, i-a oferit frizerului turc încărcătura de lemne și s-a legat să îi aducă în fiecare an o încărcătură de lemne pentru foc. În urma acestei înțelegeri, turcul l-a eliberat pe Nicolae.

Întorcându-se în Métsovo, Nicolae s-a căit amarnic și a înțeles că aceste continue căderi duhovnicești și compromisuri vinovate nu sunt însușiri ale adevăraților ucenici ai lui Hristos Iisus. Atunci a luat marea hotărâre să nu mai facă nici un fel de compromis când e vorba de credință și, dacă va fi nevoie, să își jertfească viața pe altarul dragostei lui Hristos. Aceste etape ale urcușului sufletesc, oricât ar părea de simple, sunt dramatice și arată evoluția duhovnicească a unui om care înaintează de la confuzie și întunecare către lumină. În ce-l privește pe Nicolae, observăm demersul dialectic al unui suflet care se descoperă treptat pe sine.

Convins de hotărârea sa, Nicolae merge la duhovnic să se spovedească și să îi pună înainte intențiile lui. Însă duhovnicul, experimentat fiind și ținând cont de instabilitatea afectivă a lui Nicolae, îl sfătuiește să abandoneze pentru moment aceste țeluri înalte, pentru că se temea să nu cadă într-o a doua lepădare de credință. Nicolae însă rămâne statornic în marea lui hotărâre. Duhovnicul, văzând cugetul lui statornic și neschimbat, îl binecuvântează și îl lasă să meargă către martiriu.

Având binecuvântarea duhovnicului său, Nicolae se mai duce o dată la Tríkala, fiind hotărât ca de data aceasta să dea buna mărturie a lui Iisus Hristos. Acolo iarăși este observat frizerul turc, care, înfuriat, îl întreabă dacă i-a dus lemnele de foc pe care i le promisese. La răspunsul negativ al lui Nicolae, frizerul îl denunță turcilor din vecinătate, care îl duc cu forța la judecătorul turc sub acuzația principală de părăsire a Islamului. La întrebările și amenințările judecătorilor turci, Nicolae răspunde: Creștin m-am născut, creștin sunt și creștin vreau să mor. Neputând să îi schimbe hotărârea prin vorbe mieroase, recurg la violență: îl bat cu sălbăticie, îl lipsesc de hrană și de apă, îl chinuiesc cu sadism. În cele din urmă, îl aruncă într-o închisoare întunecată, unde multe zile îl chinuiesc cu foamea, setea și cu tot felul de chinuri. Nicolae le suferă pe toate cu o credință vrednică de uimire și cu răbdare.

Pentru a doua oară îl înfățișează judecătorului, și din nou Nicolae Îl propovăduiește cu glas mare pe Hristos, mărturisind cu glas mare că Acela este Dumnezeul cel adevărat, că în El crede și că nu se va mai lepăda de El niciodată.

Judecătorii turci, văzând că Nicolae este neclintit în hotărârea sa, dau porunca de a fi aruncat în foc. La porunca lor este aprins un rug mare în piața centrală din Tríkala, în care cu furie și patimă îl aruncă pe Nicolae. Sfântul a primit martiriul cu o seninătate și o liniște uimitoare, slăvindu-L pe Hristos pentru că l-a învrednicit să fie chinuit și ucis de dragul Lui. Astfel, în ziua de 17 mai a anului 1617 Sfântul Nicolae și-a predat sfințitul său suflet Chivernisitorului vieții și morții.



În seara zilei martiriului, un faianțar credincios, mișcat de evlavie, după ce a dat destui bani paznicilor turci care stăteau de veche la locul martiriului, a cumpărat capul Noului Mucenic, care avea câteva răni în zona frunții din cauza focului. Însă, pentru că se temea de turci, a ascuns capul în peretele casei sale, fără să știe nimeni de această faptă a sa.

După moartea faianțarului, casa a fost cumpărată de un creștin pe nume Mélandros. Acesta nu știa absolut nimic despre marea comoară ascunsă în peretele casei sale. În seara zilei de 17 mai 1618 a văzut o lumină strălucind din perete, iar în somn a primit înștiințare că acolo se află ascuns capul Noului Mucenic Nicolae. Dimineață a deschis acel loc din perete și a găsit sfântul cap. Însă, pentru că se socotea pe sine nevrednic să păstreze o asemenea comoară în casa sa, a dăruit sfintele moaște Mănăstirii Varlaam de la Meteore, unde avea un frate monah, spre veșnica pomenire a lui și a părinților lui.

Acolo se păstrează până azi cu deosebită evlavie, într-o raclă de argint octogonală, capul Sfântului, care umple locul cu o bună mireasmă aparte și permanentă, pe care o simte cu putre fiecare pelerin. Racla de argint are următoarea inscripție:

Făuritu-s-a această raclă a cinstitului cap al Sfântului Nicolae cel Nou din Metsovo pe cheltuiala răposatului Ioan și a fiilor săi, Constantin și Gheorghe, și a celorlalți creștini din ținutul Deskata, spre mântuirea sufletului, cu sprijinul preacuviosului între ieromonahi Ștefan, în vremea egumeniei părintelui Hristofor și a părintelui Eftimie cei de la Sfânta Mănăstire a Sfântului Varlaam de la Meteore. Lucratu-s-a de mâna lui Dimitrie din județul Kalarrytelor, 1819 ianuarie.

În afară de sfântul lui cap, părți din mâinile Sfântului se păstrează în Sfânta Mănăstire a Maicii Domnului celei Milostive din Ioannina și în Biserica Sfântului Nicolae Skamnélios din Ioannina, iar în Sfânta Mănăstire a Adormirii Născătoarei de Dumnezeu din Metsovo se păstrează un dinte al Sfântului.


Capul Noului Mucenic Nicolae din Métsovo

Minuni ale Sfântului Nicolae cel Nou

Capul Noului Mucenic este făcător de minuni, din vechime până azi. Toți creștinii care au venit la el cu credință au primit daruri ale puterii lui de minuni făcătoare.

Orașul Tríkala a fost salvat prin simpla prezență a sfântului cap de o cumplită molimă aducătoare de moarte care bântuia regiunea.

Același lucru s-a petrecut și în satul Deskáti din regiunea Grevena.

La fel, și satul Kalarrýtes din Ioannina a fost salvat de o devastatoare boală molipsitoare prin simpla prezență a capului Noului Mucenic Nicolae.

Însă capul Noului Mucenic Nicolae este cunoscut mai ales prin aceea că alungă și apără de lăcuste. În zonele agricole ale Thessaliei, unde lăcustele distrug roadele adeseori, este adus sfântul cap și lăcustele mor, iar roadele rămân nevătămate. Până și turcii rămâneau încremeniți în fața unei asemenea minuni care se repetă și azi de multe ori, în pofida spiritului raționalist și a necredinței care au ajuns să domine în zilele noastre.

În satul Oxýneia din Tríkala este încă vie tradiția cu privire la minunile Sfântului. Dimitrie Kaloúsios consemnează după cum urmează această tradiție vie a satului: ”… În acest loc se auzea un vuiet, era o putere necurată, din pricina căreia mureau mirese și copii, iar tinerii nu trăiau în acest sat. Se auzea muntele răcnind ca un bou, iar apoi mureau oameni în satul Orthovoúni. Când au găsit în chip minunat icoana Sfântului Nicolae cel Nou și doreau să construiască bisericuța nu prea sus, ca să fie mai aproape, aici la Livádia, candela Sfântului s-a dus însă sus, în munte. S-au dus meșterii de dimineață ca să zidească și au găsit materiale urcate și ele mai sus. Acolo vroia Sfântul Nicolae să îi zidească biserică. Și de când i-au zidit biserica, au încetat să moară tinerii și s-a luminat satul nostru.

…Mare făcător de minuni este Sfântul Nicolae în satul nostru, spune o femeie, satul Oxýneia îl cinstește foarte mult. (…) Ce dorește fiecare, se roagă și primește de la Sfântul […]. Odată am avut multe lăcuste, am luat icoana Sfântului și am pus-o pe cal, am săvârșit litania și a doua zi au dispărut toate lăcustele de pe ogoare și au căzut în râu. A venit peste noi și secetă, am făcut litanie și a doua zi a plouat.

Cu mijlocirile Sfântului o fată mută a dobândit grai. Pe o tânără, care era bolnavă la spitalul de nebuni din Dáfni, au adus-o aici și s-a făcut bine.

Un bărbat din Oxýneia i-a lăsat poruncă fiului său: Atât timp cât vei avea oi, să trimiți în fiecare an un miel Sfântului. Dacă promiți mielul și nu îl dăruiești, fie va muri, fie ți-l va mânca lupul!

Sfântul nostru Nicolae cel din Métsovo, Noul Mucenic, ne surprinde adesea prin harul lui de minuni făcător. Pe 8 august 1968 ne-a mai dăruit o minune. A tămăduit mâna unei monahii, care de ani de zile o avea anchilozată. Monahia viețuia în Sfânta Mănăstire a Sfântului Ștefan. De multă vreme se chinuia cu tratamente pe la medici, cu operații sau băi terapeutice – nimic nu i-a fost de ajutor.

Monahia despre care vorbim, pe când se afla la băile de Smokóvou, așteptând să își înceapă terapia, a văzut în vis pe cineva în haine ca din Metsovo, care i-a spus: Bune sunt și băile. Însă eu te voi face bine. Să vii la mine, sunt aici, aproape de tine. Când a revenit la mănăstire, i-a povestit stareței visul ei și i-a mai spus că tânărul respectiv îi era necunoscut. Stareța și-a dat seama că în haine de Metsovo nu putea fi decât Sfântul Nicolae, al cărui cinstit cap se păstrează în Sfânta Mănăstire Varlaam de la Meteore. Pe 8 august, stareța însoțită de alte două surori și de monahia bolnavă s-au dus la Sfânta Mănăstire Varlaam. Acolo, aceasta din urmă l-a recunoscut pe Sfânt într-o frescă. Atunci când monahia s-a apropiat să se închine la cinstitul cap al Sfântului și și-a pus mâna anchilozată pe el, a simțit cum cinstitul cap al Sfântului a început să se miște, să tremure și apoi a simțit o smucitură în mână, ca și cum ar fi pus mâna pe fire electrice. Îndată după aceasta a constatat că se vindecase, minunea se împlinise. Așadar, minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi. Astăzi (1988), ea viețuiește ca monahie la Mănăstirea Phylí din Attica.


Capul Noului Mucenic Nicolae din Métsovo

În anii ’80 a avut loc la Sfânta Mănăstire Varlaam o altă minune. O fată din satul Miliá, Métsovo, suferea de o formă gravă de epilepsie. Părinții au dus-o la mulți doctori, dar nicăieri nu găsea vindecare. În cele din urmă, au dus-o la Sfânta Mănăstire Varlaam, unde a sărutat capul Sfântului. De atunci fata aceasta este sănătoasă și duce o viață cât se poate de normală.

În fine, vom face referire la o altă minune a Sfântului, una dintre multele lui minuni care au loc în fiecare zi în Biserica Sfântului din Etolo-akarnanía, în localitatea Katochí.

Minunea aceasta este cunoscută tuturor locuitorilor satului: împiedicarea dărâmării bisericii care urma să aibă loc datorită lucrărilor de irigare efectuate de către companiile EDOK-ETER. Pe măsură ce trasau liniile pentru drumuri și canale și întocmeau proiectul, au ajuns și la dealul Sfântului Nicolae cel Nou. Inginerul-șef, după ce a aranjat aparatele pentru măsurători, a decis că pentru a funcționa bine sistemul, stația de pompare ar trebui așezată chiar în locul unde era biserica și, desigur, biserica ar urma să fie dărâmată. Dar apoi, de fiecare dată când privea prin teodolit ca să traseze linia finală, vedea chipul unui tânăr monah. Această vedenie a avut-o de multe ori și au văzut-o ulterior mai mulți oameni. Când a dat ordin ca buldozerul să treacă la dărâmarea bisericii, boldozerul s-a stricat şi oricât încercau să îl repare, tot nu reușeau. Muldozerul mergea normal, dar când se întorcea pe direcția bisericii nu se mai putea mișca. Așadar, după ce inginerul s-a convins că această intervenție minunată a Sfântului avea ca scop salvarea bisericii, a decis să schimbe planurile și, în cele din urmă, stația de pompare pentru irigaţii a fost amplasată puțin mai la nord, în locul în care se află și azi.

Bisericile Sfântului

O frumoasă biserică bizantină a fost ridicată în urmă cu puțini ani la Tríkala în locul vechii biserici a Noului Mucenic care fusese construită în 1957, pe timpul Mitropolitului Dorothei. Aici se păstrează cămașa albă și zdrențuită a Sfântului Cosma Etolianul, dăruită bisericii Sfântului Cosma din Tríkala în 1972. Această sfințită cămașă a fost dăruită bisericii de evlavioasa familie a lui Gheorghe Ganaváras, în casa căreia mai demult, la Kraniá Aspropotamoú, s-a schimbat de haine Sfântul Cosma pentru a participa la o procesiune.

În orașul Týrnavos există o veche biserică închinată Sfântului Nicolae din Métsovo, precum și o întreagă localitatea care îi poartă numele. Biserica aceasta a fost construită de metsoviții de la Týrnavos la îndemnul marelui învățător al neamului Nicolae Tzartzoúlis, care a fost învățător în Týrnavos în anul 1765. Biserica aceasta are hram de Duminica Tomii.

O biserică a Noului Mucenic există și în satul Oxýneia din Trikala, în locul în care, potrivit tradiției, Sfântul făcea popas cu animalele când se ducea la Trikala ca să vândă lemne de foc. Biserica a fost restaurată în 1873.

La Métsovo există un pitoresc paraclis spre cinstirea Noului Mucenic construit în 1800, care aparține mănăstirii istorice a Sfântului Nicolae, Episcopul Mirelor Lichiei. De asemenea, la Métsovo și chiar pe locul unde se afla casa Sfântului, s-a construit un mic loc de închinare.

În localitatea Katochí din Etoloakarnanía, locuitorii au construit pe dealul cu același nume mai întâi o mică biserică, iar în ultimii ani una mai mare. Tradiția vorbește despre minunea prin care a fost descoperită icoana Sfântului într-o scorbură de stejar. După toate probabilitățile, cinstirea Sfântului a fost adusă acolo de vlahii din Pind, care în lunile de iarnă petreceau aici cu oile.

În ultimii ani s-a construit o biserică în localitatea Saloníki din Párnitha, şi de asemenea, în satul Vlacháva din Kalambáka. Și biserica privată a lui Nicolae Gourgoúlia din satul Achladéa din Kalambáka este închinată Sfântului Nicolae Noul Mucenic din Métsovo.

Cinstirea Sfântului

Métsovo, Tríkala, Atena, Giannina și Sfânta Mănăstire Varlaam de la Meteore sărbătoresc cu mare fast pomenirea Noului Mucenic.

La Métsovo, pe vremuri, praznicul Sfântului era sărbătorit în paraclisul lui, care aparține Mănăstirii Sfântului Nicolae, Episcopul Mirelor Lichiei. Însă, pentru că sărbătoarea nu era una căreia să i se dea o mare însemnătae, pe timpul primei exarhii a Arhimandritului Benedict Voila (1893-1900), a fost rânduită ziua de 17 mai ca sărbătoare locală. De asemenea s-a stabilit ca în bisericile din Métsovo să se cânte la fiecare dumnezeiască Liturghie troparul Noului Mucenic înainte de troparul sfântului de hram.

Despre felul cum era prăznuită pe atunci pomenirea Sfântului Nicolae din Métsovo, ziarul Epir, nr. 50/13-6-1910, scrie într-o corespondență a sa: Pe 17 mai 1617 a fost martirizat în Tríkala Thessaliei Noul Mucenic Nicolae cel din Métsovo, cel care a vrut să rămână credincios credinței părintești și a preferat moartea martirică pentru Hristos, pentru cinstirea căruia s-a săvârșit Dumnezeiască Liturghie praznicală la paraclisul din Sfânta Mănăstire a Sfântului Nicolae, la care, alături de mulți alții au participat și elenii școlilor noastre aliniați, însoțiți de învățătorii lor.

Astăzi, la Métsovo, pomenirea protectorului locului este sărbătorită cu toată strălucirea în felul următor: în după-amiaza ajunului sărbătorii are loc litanie cu sfânta icoană și cu moaștele sfântului. Sfânta procesiune pornește de la sfânta biserică a Sfintei Paraschevi, trece pe drumurile centrale ale orașului și ajunge la sfânta biserică a Sfântului Dimitrie. Acolo se săvârșește Vecernia Mare Arhierească, cu litie, urmată de predică. În ziua praznicului, la Sfânta Biserică a Sfântului Dimitrie se săvârșește Dumnezeiasca Liturghie Arhierească. În după-amiaza praznicului, la paraclisul Noului Mucenic Nicolae din cadrul Sfintei Mănăstiri a Sfântului Nicolae al Mirelor Lichiei se cântă paraclisul Sfântului, după care, în piața centrală din Métsovo grupuri de dansatori ai orașului prezintă un bogat program artistic.

Tot astfel este sărbătorit Sfântul Mucenic Nicolae și la Tríkala. În ajunul praznicului, la biserica închinată Sfântului se săvârșește Vecernia Mare Arhierească, la care participă toți preoții orașului și mulțime de credincioși. În dimineața praznicului se săvârșește Dumnezeiasca Liturghie Arhierească. Înainte de vecernie, la intrarea în biserică, are loc întâmpinarea sfântului cap făcător de minuni al Noului Mucenic, care apoi este adus înaintea poporului spre închinare.

Sfânta Mănăstire Varlaam de la Meteore, unde se păstrează prețioasa comoară, cinstitul cap al Sfântului, prăznuiește cu măreție bizantină pomenirea Noului Mucenic. În seara din ajunul praznicului se săvârșește priveghere de toată noaptea, la care participă egumenii tuturor mănăstirilor de la Meteore. La priveghere sunt de față și mulți credincioși, care vin din diferite locuri special pentru aceasta.

Dar și în Atena, comunitatea metsovită cinstește pomenirea Noului Mucenic Nicolae. În sfârșit, metsoviții din Ioannina îl sărbătoresc pe Sfânt prin Dumnezeiască Liturghie praznicală cu litie, la Sfânta Biserică a Sfinților Doctori fără de Arginți din fortăreața Ioanninei.

Slujbe ale Sfinților

În cinstea Sfântului s-au întocmit două slujbe:

Prima este o creație a marelui învățător metsovit al neamului, Nicolae Kýrkos sau Tzartzoúlis, și a fost scrisă la cererea poporului celui iubitor de Hristos. Această slujbă a fost editată pentru prima oară la Veneția în 1757 de către Antonie Tzátas, pe cheltuiala lui Gianniótis Polyzóis Lambanitziótis. A doua ediție a aceleiași slujbe s-a tipărit tot la Veneția în 1771, sub îngrijirea și cu îndreptările lui Antonie Vórtolis. Slujba a fost retipărită în 1968 la Tríkala, Thessalia, pe cheltuiala pururea-pomenitului metsovit Epaminóndas S. Roustopánis.

A doua slujbă este creație a pururea pomenitului imnograf al Bisericii noastre, monahul Gherasim Mikragiannitul. Slujba aceasta este cuprinsă în Limonariul Epirot care a fost editat la Atena în 1968, prin grija fericitului întru pomenire Mitropolit al Ioanninelor, Serafim, care ulterior a devenit Arhiepiscopul Atenei și al întregii Grecii.

Sursa: Mihail Trítos: Noul Mucenic Nicolae Metsovitul, editura Asociației ”Nicolaos Tzartzoúlis”, Ioannina, 2005.

sursă

O mare minune săvârșită de Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

În cartea sa, «Călătorind printre zidurile cetății», monahia Porfiria relatează o mare minune și o apariție cu totul minunată a părintelui Porfirie, care demonstrează că viața continuă după moarte și că niciodată nu trebuie să ne pierdem nădejdea, fiindcă Dumnezeu este bun și atotputernic.



Într-o zi, pe la ora două la amiază, mă aflam în piața Aghíon Anargýron (Sfinților Doctori fără de arginți) din Atena. La un moment dat, se apropie de mine un domn, care îmi zice:

- Mă duceți, vă rog, în Menídi?

- Nu, i-am răspuns, nu am suficient timp la dispoziție.

Într-adevăr, nu aveam timp suficient, fiindcă la ora trei trebuia să predau taxiul în Pireu. Domnul acela stătea și aștepta să treacă alt taxi. Ceva în mine îmi zicea să-l ajut. Îndată i-am făcut semn să vină. Cum a intrat în taxi, a strigat:

- Nu e posibil! Apoi scoate fotografia părintelui Porfirie și o sărută cu evlavie. Exact în acel moment, s-a aprins semaforul verde și am pornit către Menídi. M-am gândit să-i iau fotografia din mână, însă când am văzut cu câtă dragoste se uita la ea, mi-a fost rușine de acest gând.

- L-ați cunoscut? – mă întrebă la un moment dat.

- Nu, numai din cărți, dar îl iubesc foarte mult.

- Vreți să vă povestesc cum l-am cunoscut eu?

- Desigur! – i-am răspuns bucuroasă.

- Soția mea era grav bolnavă, având cancer. Doctorii spuneau că mai are de trăit doar trei luni. În acel an, băiatul meu cel mare, care termina liceul, ne-a anunțat că a aranjat, împreună cu zece colegi de clasă, să meargă în Sfântul Munte pentru o săptămână. I-am spus că e în regulă, așa că a plecat.

Între timp, starea de sănătate a soției s-a înrăutățit. Doctorul care o examina ne-a spus că nu mai are mult de trăit. Atunci l-am întrebat cu agonie: «Doctore, ce putem face ca să-i mai prelungim puțin viața?». «O s-o mai operăm o dată și apoi Doamne ajută», ne-a răspuns acela. Eu am fost de acord, însă soția s-a împotrivit, fiindcă vroia să se întoarcă mai întâi fiul nostru din Sfântul Munte.

Fiul nostru s-a întors atât de fericit, încât niciodată nu-l mai văzusem așa. Ne-a povestit cât de frumos e acolo, cât de ospitalieri au fost monahii cu ei, câtă pace simțea în sufletul său. Simțea atât de tare prezența lui Dumnezeu, încât uitase că mama sa este bolnavă. Și-a amintit de acest lucru abia atunci când l-a întâlnit pe părintele Porfirie, despre care ne-a povestit lucruri minunate, lucruri care nouă ni se păreau de necrezut.

- Scuză-mă că te întrerup, când s-au petrecut toate acestea? – l-am întrebat.

- În anul 1996. Ne-a spus băiatul meu că stătea împreună cu colegii săi sub un copac vorbind și râzând, când deodată văd că se apropie de ei un călugăr. Îndată s-au ridicat cu toții și i-au pupat mâna. Atunci bătrânul călugăr a început să le vorbească, strigându-l pe fiecare pe numele său. Așa cum era și normal, copiii au rămas uimiți, cum de acel călugăr necunoscut știa numele și prenumele fiecăruia. Fiului meu i-a spus așa: «Să-i zici mamei tale să nu se opereze, fiindcă e bine». «O cunoașteți?» - îl întrebă atunci fiul meu. «Sigur că o cunosc, eu vă cunosc pe toți». «Cine sunteți?» – l-a întrebat din nou. «Eu sunt părintele Porfirie» – i-a răspuns și apoi a plecat.

La întoarcerea din Sfântul Munte, s-au oprit în Ouranoúpolis, la o farmacie ca să cumpere niște aspirină, întrucât aveau amețeli din cauza drumului cu vaporul. Intrând în farmacie, au zărit pe tejghea fotografia părintelui Porfirie și au exclamat: «Uite-l pe părintele Porfirie, pe care l-am întâlnit în Sfântul Munte». Auzindu-i, farmacista i-a întrebat mirată: «Scuzați-mă că vă întreb, l-ați văzut pe acest părinte în Sfântul Munte?». «Da, abia ne-am întors de acolo». «Sunteți siguri?». «Bineînțeles, am și vorbit cu el. Am rămas cu toții uimiți cum de știa numele și prenumele fiecăruia dintre noi. Apoi l-am întrebat cine este și el ne-a răspuns că este părintele Porfirie». «Copii, sunt convinsă că l-ați văzut… Însă să nu vă speriați de ceea ce vă voi spune… totuși ar trebui să știți că părintele Porfirie a murit acum cinci ani». La auzul acestor cuvinte, copiii au rămas șocați. «Imposibil! Păi noi am vorbit cu el».



Eu și soția mea am crezut că probabil copiii au cunoscut un alt călugăr, care semăna cu părintele Porfirie și care avea același nume. De altfel, toți călugării seamănă între ei. «Nu mă credeți, nu? În fine! Oricum, mie mi-a zis să-ți transmit să nu te operezi, mamă, fiindcă ești bine», rosti băiatul către mama sa.

După două zile, am mers la spital. În dimineața zilei următoare urma să fie operată. Sosi așadar momentul critic al operației. Eu așteptam afară, plin de agonie și neliniște. Deodată soția mea iese din sala de operație și îmi zice: «Nu mă mai operez, fiindcă sunt bine». La scurt timp, în spatele ei apare și doctorul. «Doctore, ce se întâmplă? – l-am întrebat». «Nu știu, pur și simplu nu mai vrea să se opereze». «V-am zis, sunt bine» – interveni soția mea. «Scumpa mea, ai înnebunit?» – i-am zis, apoi am luat-o deoparte, încercând s-o conving să se opereze. «Doar v-am spus că mă simt bine. Să-mi facă niște analize și veți vedea că nu am nimic, eu simt asta». «Să nu o forțăm să se opereze, dacă nu vrea» – fu de părere doctorul. «Nu mă credeți? Examinați-mă și veți vedea».

Zis și făcut. A doua zi au sosit rezultatele analizelor.

În acel moment, domnul acela a răsuflat adânc.

- Ce au arătat rezultatele?

- Nici urmă de boală. Doctorii se uitau peste vechile rezultate și, comparându-le cu cele noi, nu mai pricepeau nimic. «Nu se poate, trebuie să le fi încurcat cu altele. Mâine îi vom face alte analize», ziceau plini de mirare. Văzându-i pe doctori încurcați, fiul meu se apropie de mine și imi zice: «De ce nu crezi ceea ce mi-a zis părintele Porfirie din Sfântul Munte?». Auzind aceasta, un doctor întrebă: «Ce-ai zis? Ce ți-a zis părintele Porfirie?». «A zis că mama e bine și că nu trebuie să se mai opereze». Atunci doctorul, scoțând din buzunar fotografia părintelui Porfirie, îl întrebă: «Pe acesta l-ai văzut în Sfântul Munte?». «Da, pe acesta». «Rezultatele sunt corecte. Soția dumneavoastră este bine. Deci puteți pleca fără nici o grijă de la spital» – spuse doctorul.

Vedeți? La început, doctorii spuneau că soția mea nu mai are de trăit mai mult de trei luni. De atunci au trecut doi ani și soția mea se simte foarte bine, chiar mai bine decât se simțea înainte să se îmbolnăvească. De aceea îl iubim atât de mult pe părintele Porfirie. Am mers și la mănăstirea lui de multe ori. Oridecâte ori avem necazuri, el ne ajută.

Această întâmplare povestită de acest domn, în legătură cu o altă minune săvârșită de părintele Porfirie, mi-a adus în suflet o mare bucurie. Pe când domnul cobora din taxi, buzele mele șopteau în taină: «Mulțumesc».

www.pemptousia.ro