"Când citeşti să încerci să citeşti limpede, astfel încât să se audă şi ultima litera a fiecărui cuvânt. La fel să procedezi şi când cânţi la biserică sau când te rogi, fiindcă astfel te obişnuieşti să fii corect şi smerit în toate, în cuget, în cuvinte şi în fapte."
Sfântul Porfirie Kavsokalivitul
Ar fi o mare scăpare să nu-l pomenim printre Sfinţii Mănăstirii Vatopedi, care au trăit aici, dar cărora pronia dumnezeiască le-a condus paşii înapoi în patriile lor, pentru a lumina cu lumina sfântă poporul ce i-a ales drept îndrumători duhovniceşti. Vom vorbi acum, aşadar, despre unul dintre aceşti sfinţi, care a fost canonizat de Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a rânduit în ceata sfinţilor pe Cuviosul Gheorghe de la Cernica în octombrie 2005, stabilind ca dată de prăznuire ziua de 3 decembrie, dată la care s-a făcut şi canonizarea oficială a Sfântului.
Sfântul Gheorghe s-a născut în anul 1730 în târgul Săliştea Sibiului din Transilvania. De când era copil a dorit să devină monah în Sfântul Munte. Tânăr şi sărac fiind, nu ar fi putut ajunge în Sfântul Munte dacă Maica Domnului, căutând la curăţenia inimii sale şi la râvna sa sfântă, nu s-ar fi grăbit să-l ajute. A plecat din locul său de baştină din pricina prigoanei din partea uniţilor, ajungând la Bucureşti. Acolo a întâlnit un mitropolit grec, pe numele său Roşca, venit cu treburi în Ţara Românească, şi l-a urmat până la Constantinopol. A rămas alături de el, petrecând trei ani în ascultarea faţă de acest ierarh. Înaintat în vârstă, mitropolitul a dorit să se retragă să se liniştească, luându-l cu sine şi pe ucenicul său. Au mers, deci în Sfântul Munte, stabilindu-se la Sfânta Mănăstire Vatopedi. Acolo, mitropolitul l-a tuns rasofor, mai târziu l-a hirotonit diacon, iar după puțină vreme acela a adormit întru Domnul.
Căutând un alt părinte duhovnicesc, Sfântul a mers la egumenul Paisie [Velicikovski], care în acea vreme se nevoia în Schitul Proorocului Ilie din Sfântul Munte. Din pricina creșterii numărului de monahi, pe care Schitul Proorocului Ilie nu-i mai încăpea, egumenul împreună cu întreaga obște au hotărât să meargă către țările române, în părțile Neamțului. Sfântul Gheorghe l-a urmat, însă, după puțină vreme, l-a cuprins dorința de a se întoarce în Sfântul Munte. În drum spre Athos, s-a oprit la București la un vechi prieten al său, ieromonahul Macarie, ucenic şi acesta al Sfântului Paisie. Acesta l-a prezentat Mitropolitului Grigorie II al Ungrovlahiei, care l-a rugat să rămână în orice mănăstire ar dori. Sfântul s-a împotrivit, căci nu se simțea vrednic de o asemenea lucrare, însă mitropolitul, dorind să-l silească să rămână, i-a interzis să se întoarcă în Sfântul Munte. Întristat, cuviosul i-a cerut o amânare de câteva zile, înainte de a-i da un răspuns.
A început să postească şi să se roage cu lacrimi la Maica Domnului şi la Sfântul Ierarh Nicolae. Apoi, din pricina postului aspru şi a efortului, a căzut în somn. I s-a arătat, atunci, Sfântul Nicolae şi i-a umplut inima de bucurie duhovnicească, spunându-i să rămână pentru a curăța locul de fiare sălbatice. A doua zi, Cuviosul l-a întrebat pe părintele Macarie dacă există undeva vreun schit închinat Sfântului Nicolae. Acesta şi-a amintit, în cele din urmă, de schitul de la Cernica.
Schitul era ridicat pe o insuliță aflată pe un lac din apropierea Bucureștiului. Acest loc era complet pustiu şi plin de fiare sălbatice. Au mers împreună să vadă acea aşezare. Au găsit, în cele din urmă, un bătrân care cunoştea cărarea. Au trecut un râu şi au ajuns la o biserică în ruină. Intrând în Sfântul altar, au văzut în faţa lor un şarpe înspăimântător, căruia Sfântul i-a spus liniștit: „Dragul meu, până acum ai locuit tu aici, Acum pleacă din acest loc, ca să locuim noi”. Șarpele a plecat îndată, iar oamenii povesteau că nu l-au mai văzut prin acele locuri.
Cuviosul Gheorghe s-a stabilit la Cernica în anul 1781, împreună cu doi ucenici ai săi. Au trecut prin multe greutăţi, căci la început a trebuit să curețe locul. După aproape doi ani, se strânsese o obşte ce număra șaisprezece fraţi. După alţi trei ani, obştea număra 33 de fraţi, care ridicaseră, deja, chilii şi un arhondaric. Când numărul fraţilor a ajuns la 130, li s-a dat şi Mănăstirea Căldărușani, iar Sfântul a trimis o parte dintre părinți acolo.
În anul 1806, găsindu-se la Căldăruşani şi cunoscând dinainte că i se apropie sfârşitul, a adunat obştea, cerând iertare de la toţi şi iertându-i pe toţi, rostind şi cuvinte de folos. A plecat, apoi, la Cernica, unde s-a îmbolnăvit mai grav, adormind în Domnul în ziua de 3 decembrie a anului 1806, într-o duminică.
Prin rugăciunea şi puterea exemplului său personal, Sfântul Gheorghe a reînsuflețit viața mănăstirească din Muntenia, după tradiția paisiană athonită. Înainte de venirea cuviosului, dispăruseră aproape cu totul din acel loc obștile mănăstirești. S-a făcut iubit de toţi pentru simplitatea şi dragostea ce-o arăta tuturor, pentru dulceața cuvântului, care putea scoate lacrimi chiar şi din cea mai împietrită inimă.
http://www.pemptousia.ro/2014/12/cuvant-de-lauda-la-cuviosul-gheorghe-de-la-cernica/
Plecând de la Chilia Bunei Vestiri, cei trei au căutat un loc cât mai retras şi cât mai propice nevoinţei tăcerii întru cunoştinţă. Astfel, au ales Schitul Sfântului Vasile. Acesta era format din numai 8 colibe, locuite de călugări isihaşti, care, spre deosebire de cei de la Buna Vestire, vieţuiau de parcă nu ar fi fost acolo, trăind la o oarecare depărtare unii de alţii. Pentru că nu au găsit chilii libere, au fost nevoiţi să îşi zidească singuri chilii, cu foarte multă greutate (datorită în primul rând lipsei apei). Mica lor biserică au închinat-o Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Au plecat de la Katounakia luând cu sine doar strictul necesar, câteva haine şi puţinele cărţi ce le aveau.
Bisericuța Înaintemergătorului Ioan de la Schitul Sfântului Vasilie, construită de Cuviosul Iosif Isihastul
Bătrânul Efrem a găsit aici odihnă, eliberat fiind de povara rucodeliei, însă, la scurt timp, din cauza vârstei, dar mai ales a condiţiilor precare de trai şi a vieţuirii aspre, a trecut la cele veşnice (+1929), împlinindu-se astfel proorocia făcută de Stareţul Daniil Katunakiotul. Şi tot lui dându-i ascultare, după moartea Stareţului Efrem, tânărul monah Iosif devine stareţ la vârsta de 32 de ani (neîmpliniţi), continuând astfel tradiţia athonită care spune că trebuie să îngropi stareţ, ca să ajungi stareţ, moştenind, pentru ascultarea şi smerenia arătată faţă de cei doi bătrâni monahi, harismele şi binecuvântarea acestora (mai ales pe cel al povăţuirii).
Chiliile Bisericuței Cinstitului Înaintemergător
Odată cu mutarea la Sfântul Vasile îl vor cunoaşte pe ieroschimonahul Daniil (+1929)[1] de la Chilia Sfântului Petru Atonitul (aproape de locul numit Ape Reci), aflată pe moşia Marii Lavre. Acesta a fost cel care le-a influenţat decisiv modul de vieţuire duhovnicească.
Ieroschimonahul Daniil era considerat de cei doi drept mai minunat decât toţi şi următor al Marelui Arsenie. Stareţul Iosif îl descria astfel: Iubitor de tăcere, izolat de toţi ceilalţi, slujitor permanent. Şaizeci de ani nu s-a gândit că poate lăsa măcar o zi Sfânta Slujbă. În timpul Postului Mare săvârşea în fiecare zi Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. A trăit până în ultima zi în trezvie, săvârşindu-se fără să fi fost vreodată bolnav. Sfânta Liturghie săvârşită de el ţinea trei ore şi jumătate, uneori chiar patru ore, deoarece întârzia, afundat în priveghere, să spună ecfonisurile. Lacrimile sale erau atât de multe, încât uda pământul acolo unde stătea. De aceea nu voia ca vreun străin să fie de faţă când slujea Sfânta Liturghie, pentru a nu-i vedea lucrarea. Pe mine m-a primit după multe rugăminţi. De fiecare dată când mergeam, trebuia să merg pe jos în miez de noapte cam trei ore pentru a ajunge la ora începerii acelei cu adevărat înfricoşătoare şi dumnezeiești lucrări. Îmi spunea un cuvânt, două de învăţătură, ieşind din Sfântul Altar, apoi dispărea imediat şi nu se mai arăta toată ziua. Întreaga lui viaţă a avut rugăciunea minţii şi priveghere de toată noaptea. De la el am luat şi eu această rânduială şi am avut mare folos. Mânca numai câteva fărâmituri de pâine pe zi, de aceea era la Sfânta Liturghie ca un fulg. Şi până nu uda cu lacrimi locul unde slujea, nu încheia.
Din cauza izolării şi a programului său strict, mulţi îl considerau înşelat, dar a acceptat dorinţa celor doi de a fi primiţi la Sfânta Liturghie şi de a primi sfaturi legate de viaţa isihastă. Aceste sfaturi erau întotdeauna rare, scurte şi la obiect, fiindcă, aşa cum le reamintea adesea: Sfânta Singlitichia mărturisea că opaiţul luminează, dar are buzele arse.
Nu s-au folosit doar de prezenţa şi învăţăturile pline de har ale acestui binecuvântat nevoitor, ci au luat rânduiala de viaţă personală a acestuia (a privegherii de toată noaptea şi cea legată de hrana zilnică), pe care au transmis-o, la rândul lor, ucenicilor lor, şi, prin aceştia, la multe obşti monahale, atât din Sfântul Munte, cât şi în Grecia şi mai târziu în America.
Trebuie menţionat faptul că deşi tânărul pustnic trăia în ascultare de duhovnic (ieromonahul Daniil, n.n.), se ruga, plângea şi se nevoia, cu toate acestea războiul nu contenea. Intrase în etapa caracterizată drept cuptorul dumnezeieştii părăsiri (adică părăsirea de către harul Duhului Sfânt a nevoitorului pentru o anumită perioadă de timp, cu scop pedagogic). Este perioada cea mai greu de suportat, lucru dovedit şi de cuvintele Cuviosului Iosif: dacă este să aflaţi Harul şi apoi să-l pierdeţi, atunci mai bine să vă rugaţi nu pentru dobândirea Harului, ci a experienţei, fiindcă omul, de unul singur, nu poate să sufere părăsirea de către acesta.
Lupta aceasta a fost cu adevărat înfricoşătoare. Nu doar că era un război aproape continuu, dar acesta lua de multe ori aspectul unei lupte faţă către faţă, corp la corp: „În fiecare noapte cete întregi de demoni, cu ciomege, cu securi şi cu orice altceva ar fi putut provoca vătămare, m-au supus la torturi groaznice, opt ani la rând. Unul mă apucă de barba mea micuţă pe atunci, altul de păr, altul de picioare, de mâini – toate relele şi chinurile posibile. Toţi strigau ca ieşiţi din minţi: «Strângeţi-l de gât, omorâţi-l!».
Sfântul Antonie cel Mare bătut de demoni, Stefano di Giovanni (Sassetta), 1430-1432
Şi continuă, într-un alt loc, spunând că aceştia veneau cu săbii, topoare, securi, lopeţi. «Pe el cu toţii!», strigau. Ce păţeam… «Ajută-mă, Maica Domnului!», strigam. Prindeam pe unul dintre ei şi îi loveam cât puteam pe ceilalţi. Îmi rupeam mâinile de pereţi. Cuviosul reuşea să-i alunge cu desăvârşire numai cu numele lui Hristos şi al Maicii Domnului.
Sfântul Antonie cel Mare ciomăgit de draci, detaliu de icoană bizantină
Un lucru deosebit de important de subliniat este faptul că doar trecut prin focul ispitelor, Cuviosul Iosif cunoştea Harul lui Dumnezeu în chip simţit. De aceea, le spunea mai târziu ucenicilor săi: mai întâi beam întristarea cu butoiul şi abia după aceea îmi dădea Dumnezeu Harul cu linguriţa.
Pentru a curma suferinţa provocată de diavoli prin lupta gândurilor şi a patimilor (în special cea a desfrânării, deşi nu cunoscuse niciodată pofta trupească), născocea tot felul de nevoinţe, pentru a reuşi să-şi strunească mintea şi a potoli pornirile trupeşti: nu dormeam culcat, ci în picioare, rezemat într-un colţ sau şezând pe scăunel. Mă băteam pe mine însumi de două-trei ori pe zi, oftând şi plângând, încât după astfel de chinuri, de lovituri pe care mi le administram în fiecare zi, mie însumi din cauza războiului trupului, de post aspru, priveghere şi alte nevoinţe, devenisem ca un cadavru. Acest fapt, oricât de înfricoşător ar suna, nu este un caz unic în scrierile ascetice. Patericele şi Scara Sfântului Ioan Sinaitul sunt pline de astfel de nevoinţe ascetice, prin care trupul, care este biserica Sfântului Duh, nu este pedepsit, ci este supus minţii stăpânitoare. Ascetismul ortodox nu este ucigător de trup, ci de patimi.
Trebuie subliniat faptul că, pe tot parcursul acestei perioade de mari lupte duhovniceşti, tânărul Iosif avea darul/harul rugăciunii neîncetate în inimă. Deci dobândirea rugăciunii nu presupune nepătimirea nevoitorului, ci constituie doar o armă în lupta cu „stăpânitorul acestei lumi” (Ioan 12, 31). Însăşi păstrarea rugăciunii curate şi neîncetate, precum şi sporirea în ea, presupune un efort deosebit: în timpul rugăciunii nu îngăduiam în nici un fel minţii să iasă din inimă. Curgea sudoarea de pe trupul meu ca din izvor.
Notă:
[1] Ucenicii Stareţului Iosif regretau lipsa detaliilor legate de acest minunat nevoitor, cu un rol atât de important (chiar decisiv) în modul de vieţuire al Cuviosului, cu toate că l-a cunoscut doar pentru o scurtă perioadă de timp, mai exact un an de zile (1928-1929).
Sursa: Pr. Dr. Cristian Groza, Gheron Iosif Isihastul (1897-1959) – Viaţa şi învăţătura
http://agapienxristou.blogspot.ca/2014/10/marile-nevointe-ale-cuviosului-iosif.html
Părintele Cleopa (10 aprilie 1912 – 2 decembrie 1998)
Părintele Cleopa s-a născut pe 10 aprilie 1912, în comuna Suliţa, judeţul Botoşani, într-o familie de ţărani – Alexandru şi Ana Ilie, cu zece copii. Maica Domnului i-a salvat viaţa la două luni după naştere. De aceea, pruncul Constantin a căpătat o mare evlavie faţă de Preasfânta. În „biserica“ de acasă a învăţat să se roage împreună cu toată familia, iar la unsprezece ani ştia Acatistul Bunei Vestiri pe de rost. „Eram la desfăcat păpuşoi în ţarină şi aveam cartea de rugăciuni ascunsă sub pănuşi. Până când venea tata cu căruţa cu păpuşoi, mai învăţam un icos, un condac“, spunea părintele.
Odată, pe când erau toţi fraţii acasă, mama lor se îngrijea să-i însoare şi le aducea fete tinere la clacă, la depănuşat porumb şi la alte treburi, doar-doar se va însura vreunul dintre ei. Aceştia însă, îndeosebi Constantin (părintele Cleopa de mai târziu), foloseau prilejul pentru a le povesti fetelor din „Vieţile Sfinţilor“ şi din alte cărţi bisericeşti. Una dintre ele s-a călugărit.
Altădată, tinerii din sat au organizat joc cu lăutari în casa familiei Ilie, după obiceiul din bătrâni. Şi pe când s-au adunat ei la joc, unul dintre feciorii casei, Gheorghe, a văzut că icoana Maicii Domnului de pe perete plângea şi astfel toţi au înţeles că este păcat. Şi aşa Vasile, Gheorghe şi Constantin, ieşind din casă, s-au ascuns. Gheorghe şi-a crestat, cu cuţitul, ghetele din picioare, spunându-i mamei, care insista ca ei să se întoarcă la petrecere, „cum să vin la joc, mamă, dacă mi s-au stricat ghetele?“. În acea seară, părinţii au înţeles că feciorii lor au ales să-I slujească numai lui Hristos.
Trei ani de zile a făcut ucenicie la schimonahul Paisie Olaru, pustnic în Schitul Cozancea, pentru ca, mai apoi, la vârsta de 14 ani Constantin Ilie să bată la poarta Schitului Sihăstria. La 12 decembrie 1929, de praznicul Sfântului Spiridon, mărturisitorul Sfintei Treimi, intra ca frate într-o comunitate căreia îi va sluji până la trecerea la cele veşnice.
Părintele Cleopa a intrat cu răbdare în mănăstire. A bătut trei zile cu băţul în butucii de la poarta Sihăstriei, alături de fratele Vasile, cu care plecase de acasă, zicând neîncetat rugăciunea „Doamne Iisuse“, nemâncând nimic în tot acest timp.
În perioada tinereţii, în care a fost ciobanul mănăstirii, „împreună cu fraţii mei, am avut mari bucurii duhovniceşti. Stâna, oile, trăirea în linişte şi singurătate pe munte, în mijlocul naturii, mi-au fost şcoală de călugărie şi teologie“. Atât de mult citea, încât uita şi să mănânce, hrănindu-se doar cu cele duhovniceşti. La început erau puţine chilii, încât mai mulţi călugări dormeau într-o încăpere, pe jos, pe rogojini. Când suna clopotul noaptea pentru Utrenie, fratele Constantin sărea din somn şi, fără să-şi mai ia opincile în picioare, fugea desculţ prin zăpadă către biserică. A fost şi paraclisier la mănăstire, a pictat şi icoane, dar spunea el, că „uneori venea egumenul la chilia mea, se uita cum pictez şi îi plăcea. Dar eu începusem să mă ispitesc de bani, că singur îmi cumpăram vopselele şi cele de nevoie pentru pictarea sfintelor icoane“. În 1937 a fost călugărit.
Părintele Cleopa la stână
A vieţuit timp de 10 ani cu ascultarea de a îngriji de oile chinoviei, până când înţeleptul egumen Ioanichie Moroi îl lăsă locţiitor al schitului. În 1944, ajunge egumen al schitului, care în vremea sa va deveni mănăstirea cu obşte numeroasă, cu refacerea întregului aşezământ şi pelerinaje ale credincioşilor care atrăgeau atenţia autorităţilor comuniste nou instalate. Fiind urmărit de Securitate, se retrage în 1948 pentru şase luni în pădurile din jurul Mănăstirii Sihăstria. Acolo a slujit împreună cu Dumnezeu, iar păsările cerului au fost îngerii care i-au dat răspunsurile la strană.
Faima sa de mare îndrumător de suflete l-a determinat pe patriarhul Justinian să-i dea ascultarea refacerii aşezământului de la Slatina în anul în 1949, împreună cu 30 de monahi. Ca stareţ al mănăstirii Slatina, a înfiinţat o obşte de peste 80 de călugări. Din cauza Securităţii se retrage între anii 1952-1954 în Munţii Stânişoara, împreună cu părintele Arsenie Papacioc. La cererea patriarhului Iustinian, va reveni din pustie la Mănăstirea Slatina. În primăvara anului 1959 se retrage pentru a treia oară în pustie, unde se nevoieşte mai bine de cinci ani. În 1964 revine în Mănăstirea Sihăstria, şi va dedica întreaga viaţă misiunii duhovniceşti.
Părintele Cleopa (cel cu baston) în mijlocul obştei de la Slatina.
Autorităţile comuniste au încercat să-l aresteze, să-l ancheteze şi să-l determine să abdice de la datoria sa de rugător al lui Hristos, dar de fiecare dată a fost salvat de patriarhul Justinian.
Printr-o rigoare monahală atent urmărită, părintele Cleopa a format oameni, a refăcut aşezăminte monahale, a dat o revigorare monahismului românesc într-o perioadă în care puterea politică nu accepta credinţa în Dumnezeu.
După mai multe încercări blocate de fiecare dată de autorităţile statului, iată că în septembrie-octombrie 1977, părintele Cleopa de la Sihăstria primea răspuns la rugăciunile sale. Mergea în pelerinaj în “Grădina Maicii Domnului” a Ortodoxiei împreună cu protosinghelul Victorin Oanele şi ierodiaconii Vartolomeu Florea şi Ioanichie Bălan.
Părintele Cleopa în Sfântul Munte
Situaţia în Athos era destul de complicată pentru călugării români. Pelerinajul părintelui Cleopa a pus început bun comunităţilor româneşti de la Prodromu, Lacu şi la chiliile româneşti, a tuns în monahism pe fraţii trimişi mai înainte şi care vieţuiau deznădăjduiţi în lipsa sprijinului din ţară. Vizita a durat mai mult de o lună. S-au oprit la marile mănăstiri, au mers pe jos, pe cărări ascunse printre arbuşti pitici, ţepoşi, neprietenoşi. Uneori călătoreau o zi întreagă ca să ajungă la altă mănăstire ori la o chilie cu sihaştri români. A predicat călugărilor români şi greci îndeosebi, a slujit alături de aceştia şi a sudat convieţuirea cu fraţii monahi din celelalte Biserici ortodoxe. Practic, părintele Cleopa a fost cel care a reînviat monahismul românesc în Muntele Athos a reînviat monahismul românesc în Muntele Athos.
Orice persoană ajunsă la părintele Cleopa primea un cuvânt de mângâiere. De la el nu pleca nimeni trist. Şi asta pentru că în el a vorbit, a trăit şi trăieşte duhul lui Hristos. Când ajungeai la el şi cereai un cuvânt de învăţătură, spunea: “De ce aţi venit la un hârb legat cu sârmă?”. Făcea aceasta mărturisire, pentru că ştia că orice răspuns vine de la Hristos. Şi din această neîncetată petrecere cu Hristos, strigă neîncetat: “Mânca-v-ar Raiul!”.
“Manca-v-ar Raiul sa va manance! “
Dobândise rugăciunea inimii, dar nu se îndepărta de ascultările primite, sfătuia luminat de Duhul Sfânt şi plângea la Liturghie, mai ales în timpul epiclezei. Adesea se ascundea să nu-l vadă cei din jur. Părintele Cleopa a fost văzut de ucenici lăcrimând pe când se ruga în chilia sa, la bătrâneţe. Era smerit şi răbdător, iubitor de linişte şi bun predicator, milostiv şi văzător cu duhul.
Nici bolile trupeşti nu l-au ocolit. După vârsta de 70 de ani, bătrânul se simţea tot mai obosit şi suferind. Anii petrecuţi în munţi, precum şi încercările prin care a trecut în perioada comunismului ateu l-au marcat enorm. A fost operat de hernie în două rânduri, la Iaşi, apoi de piatră la rinichi şi a suferit şi o operaţie din cauza unei infecţii dentare. Bolile continuau să apară, dar el refuza să fie internat, motivând că „mă aşteaptă fraţii mei şi mă pregătesc să merg la ei!“.
În perioada septembrie-noiembrie 1998 era evident pentru cei din jur că părintele se simţea chemat în Rai. Vorbea tot mai puţin, cu voce stinsă şi mereu repeta aceleaşi cuvinte: „De acum mă duc la fraţii mei!“, „Lăsaţi-mă să plec la fraţii mei!“… „Mă duc la Hristos! Rugaţi-vă pentru mine, păcătosul!“
Duminică, 29 noiembrie, părintele Cleopa dădea sfaturi şi binecuvânta pe cei ce veneau la el. De la ora 16.00 nu a mai răspuns la nici o întrebare şi a stat nemişcat pe scaunul său de spovedanie, că într-o răpire, mai mult de 11 ore. S-a deşteptat luni dimineaţă la ora 3.30. Miercuri dimineaţa, la ora 2.20, ucenicul său a anunţat că părintele Cleopa a trecut la cele veşnice. Trupul neînsufleţit al părintelui Cleopa a fost coborât din chilie în sunetul clopotelor şi aşezat în biserică veche a mănăstirii. Aici a fost privegheat permanent de monahi, preoţi şi numeroşi credincioşi. Slujba înmormântării sale a fost săvârşită pe 5 decembrie. Părintele Cleopa a fost aşezat în mijlocul cimitirului, alături de iubitul său duhovnic, ieroschimonahul Paisie Olaru.
Deși am fost creați în chip desăvârșit, în ființa noastră, deopotrivă trup și suflet, nu a mai rămas aproape nimic în picioare după cădere, pentru că ”omul, în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor” (Psalm 48:12). Păcatul a adus omului moartea și stricăciunea, și nu numai atât, ci și lucrarea defectuoasă a mădularelor trupului încă dinaintea morții sale. Iar însușirile psiho-somatice cele mai importante prin care se manifestă sufletul omenesc, adică simțurile, gândirea, conștiința, s-au sălbăticit cu totul și numai prin Hristos, prin Cuvântul întrupat, ele redevin raționale și sunt reașezate în starea cea dintâi, când sunt folosite prin harul dumnezeiesc. Atât timp cât simțurile nu se hristifică, nu este o exagerare să le numim monstruoase. În firea stricată a simțurilor în care lucrează legea absurdului, nu putem vedea decât prezența iadului, pentru că acolo unde lipsește rațiunea simțului hristificat ies la iveală doar umbre și fantasme monstruoase.
Mai bine era condamnatului să nu simtă stricăciunea și moartea, decât să guste, oriunde ar întoarce ochii, amărăciunea ruinării sale. Simțire! Există ceva mai chinuitor decât această povară? Simțirea ne pune în legătură nu numai cu lumea înconjurătoare, ci și cu imensitatea imaginației. Prin imaginație ne plăsmuim visele. Însă, pentru că s-a sălbăticit sub puterea morții și a stricăciunii, imaginația a devenit mai degrabă tiranică decât mângâietoare. Prin simțire, atingem iadul, durerea, amărăciunea, deznădejdea, și toate câte țin de puterea stricăciunii și a morții sunt aduse, având drept canal de comunicare simțirea, în sufletul omului și îi otrăvesc încontinuu viața. Dar gândirea? Altă taină și aceasta, mai vrednică de plâns decât cea dinainte! Omul gândește, chiar și atunci când nu vrea să gândească. Gândește ca să gândească! Nu vrea să se gândească, dar nu poate altfel. Și simțirea, și gândirea, și conștiința și chiar și acest suflet, fără de Dumnezeu, devin alcătuiri monstruoase.
Simțurile noastre devenite bezmetice și iraționale din pricina păcatului, preschimbă lumea în care trăim și o fac asemenea ogrăzii mitice a Circei, în care toți oamenii care intrau se preschimbau în fiare sălbatice lepădând ipostasul omenesc. Asta se întâmpla până când Dumnezeu Cuvântul, ca un alt Ulise, S-a întrupat și ne-a făcut ai Lui, ne-a hristificat și a schimbat toate însușirile noastre, făcându-le ale Sale, făcându-le hristice. Fără de Dumnezeu, simțirea și gândirea se află într-o demență irațională, iar unicul doctor și leac a devenit El Însuși prin întruparea Sa, ca iadul să nu ajungă să urce pe pământ. Vechiul continent al Europei, după ce L-a lepădat de la sine pe Dumnezeu Cuvântul prin fel și fel de umanisme, s-a cufundat în lipsa de omenie, în nebunie sau, mai bine zis, într-o antropofagie ”civilizată” a războaielor distructive. Noi, în țara noastră, nu avem experiența acestei realități.
Sufletul nostru, și el! Taina tainelor! Taina cea mai de neînțeles și mai de neconceput de sub cer. Nimeni, niciodată, nu a putut să se apropie și să înțeleagă firea, ființa și însușirea sufletului. Tot ce se petrece, din cauza sufletului se petrece și de el este determinat, însă sufletul de nimeni nu a putut fi înțeles vreodată. Numai Dumnezeu Cuvântul întrupat a revelat și a dat mărturie despre natura sufletului și despre cine este el, pentru că Dumnezeu este Creatorul sufletului, după El tânjește sufletul, El este lumea și așteptarea lui. Numai El a putut să îl reveleze și să îl definească în chip vrednic de Dumnezeu, spunând că lumea toată nu valorează cât un singur suflet (vezi Matei 16:26).
Dumnezeu Cuvântul Care S-a făcut om, după ce a asumat în ipostasul Său dumnezeiesc omul întreg, trup și suflet, a împărtășit deopotrivă acestor două stihii, trupului și sufletului, însușirile Sale dumnezeiești și de aceea a pătruns în toată profunzimea ființei umane dorul după Dumnezeu și după Hristos. Dumnezeu Cuvântul a devenit prototipul sufletului nostru, rațiunea lui, sensul lui, dorul și însuși raiul lui. Doar prin Hristos firea omenească și-a regăsit sinele, de aceea, cu îndreptățire, Domnul nostru a mărturisit că ”cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla” (Matei 16:25). Numai când sufletul are ca punct de plecare și destinație pe Dumnezeu Cuvântul, el se întregește și își atinge scopul; orice altă mișcare și lucrare a lui devine și rămâne absurdă și fără sens; cât timp este în afara lui Dumnezeu, sufletul este în fapt în afara lui însuși. În afara lui Dumnezeu, sufletul se află în nebunie, în rătăcirea fără sens a patimilor și păcătoșeniei, într-o suferință și o cruzime fără sens. Pe bună dreptate Dumnezeu Cuvântul grăiește: ”Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi” (Matei 10:39).
Și acest trup de lut al omului fără de Cuvântul nu ar fi altceva decât un vas fără însemnătate și fragil, aparținând regatului animalelor și supus nenorocirilor care sunt urmări ale legilor stricăciunii, suferinței și morții. Prin asumarea firii omenești, Preabunul arhitect, Dumnezeu Cuvântul, a îndumnezeit trupul și l-a făcut rațional, ca să fie și să rămână trupul lui Hristos, ”Trupul însă… [este] pentru Domnul” (I Corinteni 6:13). Prin întruparea Sa, Dumnezeu Cuvântul a luat trup, iar prin înviere și înălțare anunță și propria noastră înviere din ziua celei de-a Doua Veniri. Când se închină lui Dumnezeu, trupul omenesc îndumnezeit dobândește această slavă, pentru că Dumnezeu Cuvântul Care le-a creat și pe toate le ține, în acest chip a voit să ridice chipul căzut. Prin întruparea lui Dumnezeu Cuvântul s-a dăruit deplina revelație și sensul tainei omului și însuși sensul cerului și al pământului. Întreaga noastră ființă a dobândit rațiune, s-a hristificat, a căpătat sens prin dumnezeiasca Venire, cât timp înainte de Întrupare întreaga cugetare omenească nu era altceva decât un strigăt de tânguire, o angoasă fără de margini, o jale neîncetată și un plâns fără oprire. Orice lucru este doar omenesc, dacă nu se îndreaptă către Mântuitorul Dumnezeu-Om ca să primească rațiune și să devină dumnezeiesc-omenesc. Va rămâne absurd, fără sens și, în cele din urmă, inuman. Acesta este scopul primordial și ultim al întrupării Domnului nostru, de a conferi rațiune și sens omului și întregii lui existențe. Dacă nu devenim ființe cuvântătoare, raționale, și dacă nu ne îndumnezeim în Dumnezeu Cuvântul, ființa noastră, deopotrivă trup și suflet, nu este altceva decât un monstru înspăimântător, o fantasmă și o umbră venind din haos.
Sursa: Gheronda Iosίf Vatopedinul, De la moarte la viață, Seria Cuvinte de suflet-folositoare vatopedine 3, pp. 35-39.
Acatistul Sfintei Chiriachi
Chiriachi - Sfanta Mucenita !
Purtatoare de biruinta in nevoi si necazuri grele.
(7 iulie)
Condacul 1
Adunandu-ne sa cerem ajutorul Sfintei Mucenite Chiriachi in nevoile si necazurile ce ne cuprind pe noi, sa o laudam pentru nevointele sale cele purtatoare de biruinta si sa-i strigam cu credinta: Fecioara sfanta, roaga pe Milostivul Dumnezeu sa ne dea cuvant luminat, patrunderea mintii si curatia in gand si in fapte bune, ca sa preamarim cum se cuvine vitejia ta prin care ti-ai dat trupul jertfa fara de prihana lui Hristos Dumnezeu, si sa-ti cantam totdeauna: Bucura-te, Sfanta Mucenita Chiriachi, pentru Hristos mult patimitoare!
Icosul 1
Pornind paganul imparat Diocletian prigoana infricosata pentru nimicirea Evangheliei lui Hristos, insufla groaza si imprastia moarte asupra dreptcredinciosilor crestini. Tu insa, fecioara Chiriachi, ai infruntat trufia lui, i-ai nesocotit poruncile si nu te-ai infricosat de ingrozirile tiranului. Ai predicat pe Dumnezeul cel adevarat si ai umilit pe vrajmasii Crucii. Pentru aceasta si noi iti cantam:
Bucura-te, ca ai avut parinti binecredinciosi pe Dorotei si Evsevia;
Bucura-te, ca si ei au fost chinuiti si ucisi, pentru ca au marturisit dreapta credinta;
Bucura-te, ca ai crezut in dragostea lui Dumnezeu si in ascultarea Evangheliei; Bucura-te, ca ai venit in lume, in zi de Duminica, al carei nume il porti;
Bucura-te, ca ai fost harazita Domnului inca de la nastere;
Bucura-te, ca viata virtuoasa ai dus din copilarie;
Bucura-te, ca preafrumoasa la chip ai fost, dar si mai aleasa ti-a fost frumusetea sufletului;
Bucura-te, ca preainteleapta hotarare ai luat sa ramai fecioara;
Bucura-te, ca ai adus dumnezeiescului Mire, drept zestre, credinta vitejeasca si dragostea pana la jertfa;
Bucura-te, ca prin nevointele tale, rodul mantuirii ti-ai agonisit;
Bucura-te, ca inaintea sicriului moastelor tale cazand noi, credinciosii, iti strigam:
Bucura-te, Sfanta Mucenita Chiriachi, pentru Hristos mult patimitoare!
Condacul 2
Credinta si dragostea ta de Dumnezeu si chinurile ce ai suferit pentru El, Care este Calea, Adevarul si Viata, te-au invrednicit de cereasca fericire impreuna cu cetele ingerilor. Stand impreuna cu ei inaintea Creatorului tuturor, roaga-L, Sfanta Mucenita, pentru noi, cei necajiti in multe feluri, pentru ca dimpreuna cu tine sa-I cantam: Aliluia!
Icosul 2
Fiind frumoasa la chip si cu multa avutie pamanteasca, multi tineri de bun neam te-au cerut in casatorie. Tu insa, fecioara, i-ai rugat pe parintii tai sa te lase sa slujesti numai Domnului si Dumnezeului Tau, Iisus Hristos. Si ei s-au bucurat de intelepciunea ta. Insa tinerii aceia, infuriati ca nu i-ai bagat in seama, te-au parat ca impreuna cu parintii tai nu va inchinati zeilor si nu-i cinstiti pe zei. Pentru aceasta Dorotei si Evsevia au fost batjocoriti, chinuiti si martirizati, iar tu trimisa ai fost ia judecata ia celalalt imparat, Maximian, care, uimit de frumusetea ta ti-a cerut sa slujesti de bunavoie idolilor sai. Tu insa, care ai ramas neclintita in credinta Domnului Hristos, primeste de la noi, smeritii, cantarea de lauda:
Bucura-te, ca si imparatul a ramas uimit de frumusetea ta;
Bucura-te, ca fagaduintele lui nu te-au ademenit si l-ai uimit cu frumusetea sufletului Tau;
Bucura-te, ca ingrozirile si amenintarile lui nu te-au induplecat;
Bucura-te, ca i-ai raspuns ca prin nimic nu te va desparti de Hristos;
Bucura-te, ca te-au intins la pamant si te-au batut fara mila;
Bucura-te, ca fata ta stralucea atunci ca a lui Moise, cand a coborat din muntele Sinai;
Bucura-te, ca ai ramas luceafar al Bisericii crestinesti;
Bucura-te, ca prin suferintele tale te-ai inaltat mai presus de luceafar;
Bucura-te, a vietii noastre stea stralucitoare si calauzitoare;
Bucura-te, a credintei noastre smirna bine mirositoare;
Bucura-te, cadelnita de aur, ce duci la Dumnezeu tamaia rugaciunilor noastre, pentru care cu evlavie iti cantam;
Bucura-te, Sfanta Mucenita Chiriachi, pentru Hristos mult patimitoare!
Condacul 3
O, fecioara si mucenita care ai suferit munci infricosate pentru Dumnezeul luminii si al adevarului, asculta cu dragoste cererile si rugaciunile nevrednicilor Sai robi. Cauta spre necazurile si lipsurile ce vin peste noi si roaga-L sa mantuiasca sufletele noastre, ale celor ce cu inima curata cu tine cantam: Aliluia!
Icosul 3
Rusinat ca nu te-a putut indupleca sa te lepezi de Hristos Dumnezeu, imparatul Maximian te-a trimis la Ilarion, cumplitul carmuitor al Bitiniei. Infuriat ca nici el nu te-a putut clinti din credinta cea adevarata, a poruncit sa te spanzure de cositele parului Tau cel frumos si sa te arda cu faciii. Tu insa ai rabdat cu bucurie si te-ai aratat vesela, preaslavind pe Dumnezeu; iar noi, minunandu-ne de rabdarea ta cea tare, cu cucernicie te fericim cu laude ca acestea:
Bucura-te, ca ai tinut totdeauna aprins in sufletul Tau focul dragostei de Dumnezeu;
Bucura-te, ca trupul ti-a fost ars cu faclii, pentru Dumnezeul nostru, cel impuns cu sulita in coasta;
Bucura-te, ca, pentru dragostea lui Hristos cel suit pe Cruce pentru noi, ai fost si tu spanzurata;
Bucura-te, ca pe pamant ai fost patimitoare pentru Dumnezeul cel adevarat care in ceruri impreuna cu cetele Sfintilor te-a asezat;
Bucura-te, ca acum te imbraci cu stralucirea cea neapusa a fetei Lui;
Bucura-te, biruitoarea vrajmasilor acelora care cu inima infranta si smerita se roaga catre tine;
Bucura-te, ca sufletul tau l-ai aratat cu adevarat locas stralucit al lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca prin credinta si curatia ta, ai odraslit credinciosilor roduri de-viata-datatoare;
Bucura-te, ca aceasta ti-a pricinuit desfatarea cea nemuritoare;
Bucura-te, neincetata rugatoare pentru noi, cei slabi in credinta si cazuti in ispitiri patimitoare;
Bucura-te, grabnica noastra ajutatoare in nevoi si in necazuri:
Bucura-te, Sfanta Mucenita Chiriachi, pentru Hristos mult patimitoare!
Condacul 4
Vazand barbatia ta in infricosatele munci la care te supuneau paganii, multi dintre cei ce erau de fata se minunau zicand: "Cum o fecioara slaba la trup poate rabda atat de vitejeste chinuri ca acestea?" Dar luminandu-se prin Duhul Sfant si intelegand ca aceasta neasemanata tarie ii vine de la Dumnezeu, pe Care il marturiseai, au inceput si ei impreuna cu tine a canta: Aliluia!
Icosul 4
Daca a vazut ca esti mai tare decat diamantul, a poruncit Ilarion sa te arunce in temnita. Uimit ca a doua zi te-a vazut sanatoasa, nu a priceput paganul de unde ti-a venit vindecarea si puterea, si te-a indemnat sa multumesti zeilor sai celor mincinosi. Tu insa Sfanta Mucenita, ai avut curajul sa strigi chinuitorului celui cumplit: "Nu lor, Ilarioane, care sunt pamant si piatra, ci Domnului meu Iisus Hristos, in care cred cu toata fiinta mea, ma inchin, pentru ca numai El ma ajuta si ma mangaie in toate chinurile". Pentru aceasta si noi iti cantam:
Bucura-te, ca, imputernicire primind in sufletul Tau curat, ai hotarat a rabda orice pentru dreapta credinta si pentru Dumnezeul cel adevarat;
Bucura-te, ca ai fost dusa apoi in templul cel paganesc;
Bucura-te, ca si acolo te-ai rugat Domnului, care a trimis cutremur si toate chipurile idolesti a sfaramat;
Bucura-te, ca vant mare a dezlantuit si cenusa le-a spulberat;
Bucura-te, ca fulger din cer cu rugaciunea ta ai coborat;
Bucura-te, ca atunci infricosatul Ilarion, chinuitorul Tau cel nemilos, de flacara Duhului Sfant ca de un fulger a fost mistuit;
Bucura-te, ca toti s-au mirat foarte de puterea Domnului Tau;
Bucura-te, ca pe pamant pilda de credinta tuturor crestinilor te-ai aratat;
Bucura-te, ca suferintele, pe care barbateste le-ai rabdat, in Imparatia lui Dumnezeu te-au inaltat;
Bucura-te, ca de atunci toata Biserica crestina te lauda si-ti canta tie;
Bucura-te, si ne ajuta pe cei ce te laudam cu evlavie;
Bucura-te, Sfanta Mucenita Chiriachi, pentru Hristos mult patimitoare!
Condacul 5
Taria curajului Tau, fecioara, barbatia si dragostea ta in apararea dreptei credinte raman pilda pentru toti credinciosii. Cum insa noi suntem slabi si ne temem sa nu fim biruiti de ispite, alergam la ajutorul Tau cel neclintit, Sfanta Mucenita Chiriachi. Mijloceste catre Domnul Puterilor sa nu ne paraseasca in slabiciunile noastre si sa ne mantuiasca pe noi, cei ce ii cantam impreuna cu tine: Aliluia!
Icosul 5
Uimiti fiind de diamantul rabdarii tale, laude aducem luptelor tale, preamarim suferintele si fericim sfarsitul Tau cel mucenicesc. Nu trece cu vederea, Sfanta Mucenita Chiriachi, cererile cele spre mantuire ale celor ce cu credinta cadem inaintea dreptei tale celei ocrotitoare, rugandu-ne ca la un sfant acoperamant si zicand "ajuta-ne pe noi sa ne izbavim din nevoi si din necazuri", pentru ca impreuna cu tine sa cantam cu bucurie:
Bucura-te, ca nu ti-au putut strivi dragostea de Dumnezeu;
Bucura-te, ca ai uimit pe toti paganii prin curajul Tau izvorat din credinta in Dumnezeu;
Bucura-te! ca te-au aruncat apoi si in foc;
Bucura-te, ca asemenea tinerilor din Babilon, neatinsa de vapaie ai ramas;
Bucura-te, ca si pe rug n-ai incetat a te ruga Mirelui Tau celui ceresc;
Bucura-te, caci cu toate chinurile la care ai fost supusa, ai ramas neclintita in credinta cea adevarata;
Bucura-te, ca multi dintre privitori au crezut prin tine in Hristos Dumnezeu, care te ocrotea ca pe o aleasa comoara;
Bucura-te, ca de adevaratul Dumnezeu nu te-ai lepadat. niciodata;
Bucura-te, ca pentru aceasta, cu marire vesnica ai fost impodobita;
Bucura-te, caci cu mari daruri te-a inzestrat Domnul pentru care ai patimit si viata ti-ai dat;
Bucura-te, si ne intareste in fata ispitelor cu darul Tau;
Bucura-te, Sfanta Mucenita Chiriachi, pentru Hristos mult patimitoare!
Condacul 6
Usureaza, cu rugaciunile tale, Sfanta Mucenita Chiriachi, nevoile vietii pamantesti si gateste calea mantuirii pentru toti credinciosii din tara noastra, cei strajuiti de moastele sfinte ale mainii tale, inaintea carora, plecandu-ne cu umilinta si cu credinta nestramutata rugandu-ne, il preamarim pe Dumnezeu cu cantare de lauda: Aliluia!
Icosul 6
Fiind inchisa in temnita, te-ai invrednicit, preafericita, de cercetarea Domnului Hristos, care ti S-a aratat in slava, spunandu-ti: "Nu te teme, Chiriachi, de chinurile celor ce pot ucide trupul, dar nu si sufletul. Darul meu este cu tine si din toate suferintele te voi izbavi". Astfel ti-a vindecat sangerarile, trupul ti-a imputernicit, sufletul ti-a inveselit, iar pe noi ne-a invatat sa-ti cantam asa: Bucura-te, ca ai fost batuta fara mila pentru Hristos, care a rabdat batai pentru noi;
Bucura-te, ca prin rabdarea ta ai infrant pe vrajmasul cel nevazut;
Bucura-te, ca rani ai rabdat pe trupul Tau pentru Domnul Hristos;
Bucura-te, ca Dumnezeu insusi ti-a vindecat ranile trupului tau cel fecioresc;
Bucura-te, ca Domnul Hristos, Lumina Lumii, ti S-a aratat in temnita;
Bucura-te, ca prin inchisoarea pamanteasca ai intrat in minunatul salas al cerului;
Bucura-te, ca ti-ai impodobit stralucita haina a muceniciei cu sangele Tau varsat pentru credinta;
Bucura-te, ca si ingeri de lumina au fost trimisi sa te intareasca in suferinta;
Bucura-te, ca ei ti-au deschis usile lacasului ceresc al Domnului;
Bucura-te, ca, prin rugaciunile tale, noi ne vindecam de suferintele trupesti si sufletesti;
Bucura-te, ajutatoarea noastra in necazurile si in nevoile vietii pamantesti;
Bucura-te, Sfanta Mucenita Chiriachi, pentru Hristos mult patimitoare!
Condacul 7
Silindu-se intunecatul tiran sa te intoarca cu fagaduieli amagitoare si cu ingroziri infricosate de la adevarata credinta, tu, stiind indemnul lui Dumnezeu: "Indrazniti, Eu am biruit lumea", ai raspuns cu indrazneala: "Nu te mai osteni, chinuitorule, ca nu ma desparti cu nimic de Dumnezeu, pe Care neincetat il voi lauda cantandu-I: Aliluia!"
Icosul 7
Intrecut-ai hotarele firii omenesti cu rabdarea ta, Sfanta Mucenita, si cu ostenelile tale ai biruit pe vrajmasul mantuirii oamenilor. Pentru aceasta si noi, care luam prin tine mare mangaiere in necazuri, iti cantam, preafericita Chiriachi:
Bucura-te, ca noian de vindecari ai izvorat cu sangele Tau celor ce te cheama cu credinta in ajutor;
Bucura-te, ca asemenea lui Daniil, marele prooroc, ai fost aruncata in mijlocul leilor;
Bucura-te, ca si leii s-au smerit inaintea ta;
Bucura-te, ca Stapanul Tau neintrecut in putere, salbaticia lor in blandete a prefacut;
Bucura-te, ca asemenea unei mielusele ai fost adusa spre moarte, pentru dragostea Mielului lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca la toate nevointele te-ai dat de bunavoie, numai sa nu fii despartita de Hristos Mantuitorul;
Bucura-te, ca neincetat ai purtat grija de podoaba cea aleasa a sufletului;
Bucura-te, ca Lui i-ai adus ca dar credinta, dragostea, chinurile si sangele Tau; Bucura-te, ca El a trimis inger, care te-a dezlegat de trup, inainte de a ti-l taia prigonitorii;
Bucura-te, ca sufletul, la Mirele Ceresc, de inger ti-a fost dus;
Bucura-te, ca si cetele cele stralucitoare iti cantau;
Bucura-te, Sfanta Mucenita Chiriachi, pentru Hristos mult patimitoare!
Condacul 8
Asemenea fiului celui ratacit din parabola, ne-am cheltuit viata departe de adevarul cel neintrecut al lui Dumnezeu si de dragostea Celui care din iubire s-a dat Crucii pentru noi, care prin ale noastre pacate ne-am lipsit de lumina si de mantuirea Lui. Dar vazand ca sfarsitul nostru se apropie si ca nu avem sprijin in ceasul cel infricosat al Judecatii, strigam catre tine, Sfanta Chiriachi cea cu daruri daruita, sa ne ajuti cu puterea rugaciunilor tale, ca sa ne invrednicim de pocainta, prin care sa cantam neincetat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 8
Cu dumnezeiasca ravna luptandu-te impotriva necredintei si a pacatului, ai iesit biruitoare, Sfanta Mucenita Chiriachi. Pentru aceasta te laudam noi, credinciosii, ca una ce esti invrednicita de mare har de la Dumnezeu, pentru care ti-ai dat trupul spre chinuire. Primeste, fecioara sfanta, odata cu rugaciunile si cantarile noastre de lauda:
Bucura-te, ca si chinuitorii s-au mirat de rabdarea ta cea indelungata;
Bucura-te, a credintei crestinesti aparatoare neinfricata;
Bucura-te, ca Insusi Dumnezeu a cautat spre patimile tale;
Bucura-te, ca numai pe campia desavarsitei curatii te-ai nevoit;
Bucura-te, ca pe calea cea grea a muceniciei ai calatorit;
Bucura-te, ca ai fost incinsa cu putere de Sus, pentru razboiul impotriva celor de jos;
Bucura-te, ca ai fost imbracata cu platosa rabdarii asemenea apostolilor si mucenicilor;
Bucura-te, ca prin curajul Tau ai stins puterea paganeasca a ingrozirilor si a amenintarilor;
Bucura-te, ca asemenea tinerilor din Babilon ai cantat: "binecuvantat este Dumnezeul Parintilor nostri";
Bucura-te, ca prin rugaciune din vapaia focului ai primit roua mantuirii;
Bucura-te, aparatoarea crestinilor de dogoarea necazurilor si de focul patimilor; Bucura-te, Sfanta Mucenita Chiriachi, pentru Hristos mult patimitoare!
Condacul 9
Prin rugaciunile si prin patimirile tale pentru adevarul cel mantuitor, invrednicitu-te-ai, mucenita prealaudata, de mare putere de la Dumnezeu de care nu te-a departat nici o suferinta, nici o ingrozire. De aceea si noi, de tot felul de necazuri invaluiti fiind, alergam la tine si te rugam: grabeste si te roaga pentru noi, pacatosii, ca sa nu ne osandeasca dupa pacatele noastre, ci sa ne miluiasca dupa mare mila Sa, pentru ca intotdeauna sa-I cantam cu inima vesela impreuna cu tine: Aliluia!
Icosul 9
De boli si de dureri fiind loviti si de tot felul de suparari fiind asupriti, de nedreptati si de neputinte inconjurati fiind, pentru credinta noastra, alergam cu dragoste la sprijinirea ta, de-Hristos-purtatoare Mucenita Chiriachi, si cu credinta te rugam: inalta mainile tale catre Domnul Dumnezeu, pentru care ai patimit, ca sa ne izbaveasca din toate incercarile, sa ne dea o viata linistita si sa ne pazeasca in pace si in neprihanire pana la sfarsitul vietii, pe noi, ce cu evlavie iti cantam: Bucura-te, ca de intinaciunea sufletului si a trupului te-ai pazit neatinsa;
Bucura-te, ca n-ai voit a cunoaste logodnic pamantean;
Bucura-te, crin al fecioriei, care ai crescut in mijlocul spinilor idolesti;
Bucura-te, ca te-ai invrednicit de veselia lui Hristos;
Bucura-te, ca acolo de nesecata Lumina a lui Dumnezeu te indulcesti;
Bucura-te, ca in corul fecioarelor urmezi Mirelui ceresc;
Bucura-te, ca si in cetele patimitorilor pentru Hristos salasluiesti;
Bucura-te, ca pe pamant candela credintei nestinsa ti-ai pastrat;
Bucura-te, ca ai stralucit in toata Anatolia si Bitinia cu stralucirea faptelor tale crestinesti;
Bucura-te, ca si in Nicomidia pe toti i-ai uimit cu frumusetea sufletului si barbatia credintei;
Bucura-te, ca toti credinciosii iau indemn de la barbatia ta cea nebiruita;
Bucura-te, Sfanta Mucenita Chiriachi, pentru Hristos mult patimitoare!
Condacul 10
Povatuitoare si ocrotitoare te punem vietii noastre pe tine, Chiriachi, aleasa mireasa si viteaza Mucenita a lui Hristos. Carmuieste viata noastra cu panzele rugaciunilor tale. Indrepteaza-ne la limanul mantuirii si ne izbaveste de ispitele patimilor, pe noi, care impreuna cu tine cantam Preaputernicului Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 10
Vietuind in curatie si infruntand barbateste pe hulitorii de Dumnezeu, ai strigat: "La mireasma Mirelui meu am alergat, Doamne, si in muntele cel sfant al Evangheliei m-am suit si nu ma infricosez de cei ce vor sa ma intoarca de pe caile mantuirii". Pentru aceasta si noi te laudam si iti cantam unele ca acestea: Bucura-te, fecioara, ca fecioria este casa lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca vitejia si curatia sunt sabii neinfrante ale mucenicilor;
Bucura-te, ca nu ai luat in seama frumusetea cea din afara a trupului cel pieritor;
Bucura-te, ca ai pretuit frumusetea cea dinauntru dupa adevar;
Bucura-te, ca fecioria este dimpreuna vorbitoare cu ingerii;
Bucura-te, ca minunat ai inflorit ca o mladita din radacina sfanta a Evangheliei;
Bucura-te, ca ai odraslit roduri bogate pentru cei ce vietuiesc dupa cuvantul Domnului Hristos;
Bucura-te, ca viata ta este pentru toti credinciosii mireasma adevaratei vietuiri;
Bucura-te, ca mintea ti-ai luminat-o cu dumnezeiasca intelepciune;
Bucura-te, luna lucitoare prin care noaptea ratacirii noastre se lumineaza;
Bucura-te, a noastra grabnica ajutatoare in nevoi si in necazuri;
Bucura-te, Sfanta Mucenita Chiriachi, pentru Hristos mult patimitoare!
Condacul 11
Cand ispitele ne impresoara si ajutorul ne lipseste si cand necazurile ne apasa, unde sa alergam, Sfanta Mucenita Chiriachi, decat la Mantuitorul si la Preacurata Sa Maica si la tine, fecioara sfanta, care te-ai aratat neclintita in dragostea credintei si vrednica a fi ascultata de Dumnezeu, care ti-a daruit mare har de Sus. Pe Acela roaga-L, Sfanta Mucenita, sa nu ne paraseasca, ci, ca si pe Petru, Apostolul Sau, sa ne scoata din valurile vietii si din toate incercarile sa ne izbaveasca, spre a-I canta in pace in toate zilele vietii noastre: Aliluia!
Icosul 11
Daca a vazut Apolinarie ca nimic nu izbuteste cu ingrozirile si cu chinurile, iar cei de fata urmau pilda ta si se faceau inchinatori ai Dumnezeului Tau si al nostru, a poruncit ca si pe toti aceia sa-i dea mortii, socotind necugetat ca se face sminteala in poporul cinstitor de idoli. Apoi, cu momeli a incercat sa te indeparteze de Hristos, dar neizbutind, porunca a dat sa fii taiata cu sabia. Primind cu bucurie vestea izbavirii de trupul cel patimitor si trecator, primeste si de la noi, Sfanta Mucenita, laude ca acestea;
Bucura-te, ca ti s-a dat vie, inainte de taiere, sa te rogi cu glas Domnului Tau; Bucura-te, ca si atunci inainte de moarte ai invatat pe credinciosi sa ramana neclintiti in credinta crestina;
Bucura-te, ca Dumnezeu ti-a ascultat rugaciunea si a luat la El sfintit sufletul Tau;
Bucura-te, ca trupul cel chinuit de pagani a adormit linistit, uimind si prin aceasta pe ucigasii tai;
Bucura-te, ca pentru suferintele tale de pe pamant, plata bogata ti-ai adunat in ceruri;
Bucura-te, ca ai fost primita cu dragoste si cu cantari de lauda in cetele de Sus;
Bucura-te, ca atunci glas din cer s-a auzit strigand multimii: "Mergeti, fratilor, si propovaduiti pe Dumnezeu, cel in Treime slavit".
Bucura-te, ca ostasii si cei ce erau de fata s-au supus poruncii dumnezeiesti;
Bucura-te, ca aceasta s-a facut spre chinuirea trupurilor lor;
Bucura-te, ca prin aceasta si ei au primit, impreuna cu tine, rasplata Mantuitorului Hristos;
Bucura-te, ca, prin rugaciunea si ajutorul Tau, nadajduim a fi feriti de vesnica osanda;
Bucura-te, Sfanta Mucenita Chiriachi, pentru Hristos mult patimitoare!
Condacul 12
Trupul Tau cel chinuit si martirizat a fost ingropat de catre binecredinciosii crestini in pamantul din care a fost luat. Izvor de binecuvantari se revarsau asupra celor ce se apropiau cu credinta si se rugau catre tine cu inima infranta si smerita. Bolile se vindecau, patimile se curatau, iar vrajmasii vazuti si nevazuti se potoleau. Prin harul Bunului Dumnezeu si purtarea de grija a pastorului Eparhiei Husilor, episcopul Iacob Stamati, o mana din sfintele tale moaste, preafericita Mucenita Chiriachi, cu cinste a fost asezata in biserica Manastirii Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, ctitoria binecredinciosului Voievod Stefan cel Mare, unde, impreuna cu Sfintii Apostoli, il preamarim pe Dumnezeu cel inchinat in Treime si ii cantam: Aliluia!
Icosul 12
Ca sa nu te lipsesti de dragostea lui Hristos si de mantuirea sufletului, nu te-ai temut, Sfanta Chiriachi, a-ti da trupul cel fecioresc la suferinte si a infrunta pe prigonitorii Evangheliei Domnului Hristos. Focul nu te-a inspaimantat, bataile nu te-au slabit, inchisoarea nu te-a infricosat, fiarele n-au putut sa te ingrozeasca, iar moartea ca pe o dulceata ai primit-o, prin care socoteai sa mergi mai grabnic la Mirele Tau si Dumnezeul nostru. Pentru aceasta si noi iti cantam asa:
Bucura-te, ca prin curajul Tau ai surpat chinurile paganesti;
Bucura-te, ca mare cutremur a trimis atunci Dumnezeu si a spaimantat pe hulitorii Sai;
Bucura-te, ca acestia, cautand numai Sa cele pamantesti, nu au putut sa vada puterea ce-ti venea de Sus;
Bucura-te, ca prin rabdarea cea mai presus de fire ai intrecut puterile omenesti;
Bucura-te, ca l-ai ranit pe amagitorul Evei cu nevointele tale;
Bucura-te, ca ai inecat multimea zeilor paganesti cu picaturile sangelui Tau; Bucura-te, ca esti slujitoare sfintelor noastre altare si tuturor credinciosilor pilda de curaj si buna cucernicie;
Bucura-te, ca te-ai invrednicit a birui pe imparatii si pe ostasii cei tari si inarmati, invatandu-ne prin aceasta sa-i biruim pe eretici si credinta ortodoxa sa o pazim;
Bucura-te, ca inarmata numai cu credinta si cu dragostea de Dumnezeu, ne-ai invatat cum sa dobandim Imparatia Cerurilor;
Bucura-te, ca neincetat stai in ajutorul celor care cu credinta se roaga si cu inima curata iti canta;
Bucura-te, Sfanta Mucenita Chiriachi, pentru Hristos mult patimitoare!
Condacul 13
O, Sfanta Mucenita Chiriachi, primeste rugaciunile celor ce ne-am adunat in Biserica lui Dumnezeu ca sa cerem ajutorul Tau si sa te laudam pentru vitejia ta. Nu inceta a te ruga Domnului Tau si Dumnezeului nostru Iisus Hristos ca sa pazeasca intreaga tara a Moldovei, intreg pamantul romanesc si intreaga lume, lucrare a mainilor Sale, iar pe noi si pe intreg poporul Sau sa ne binecuvanteze cu pace si sa ne ocroteasca de toata boala, de asupririle stiutilor si nestiutilor vrajmasi, de toate durerile sufletesti si trupesti si sa implineasca cererile noastre cele catre mantuire, invrednicindu-ne a-I canta intotdeauna Aliluia!
(Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi iarasi se zice Icosul 1 si Condacul 1.
sursă
