Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieţii, de problemele cărărilor vieţii, ale unuia şi ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Dacă‑i întristare, se clocesc ouăle diavolului. E o stare de absenţă, de întunecare. Dacă un om nu moare de pe poziţia de trăire, de înălţare, de steag, toată creaţia suferă. Noi trăim într‑o mare unitate, toată creaţia lui Dumnezeu este o unitate. Daca ne despărţim de marea unitate, suntem pe poziţie de anulare, de autoanulare. Deci, recomand o poziţie de trăire. Pentru că tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile noastre păcate. Şi starea de rugăciune înseamnă o stare de prezenţă. Eu ca duhovnic ce toată ziua stau de vorbă cu lumea care are nevoie de verticalitate, nu recomand nevoinţe. Recomand o stare de prezenţă permanentă, care înseamnă recunoaşterea forţelor de bine din tine.
Parintele Arsenie Papacioc
Ştim că de la Dumnezeu suntem şi la Dumnezeu ne întoarcem, dar înainte de întoarcere suntem trimişi pentru probă în lumea aceasta. De asemenea ştim că lumea aceasta întreagă, zace în cel viclean, care-i îngăduit să verifice: libertatea noastră, credinţa şi dragostea noastră. Aici se face dovada ai cui fii ne facem: ne confirmăm obârşia divină, ne facem fiii lui Dumnezeu şi îl chemăm „Tatăl nostru”; ne tăgăduim această obârşie, ne înghite lumea aceasta şi vicleanul ne face fiii săi, fiii pierzării şi la Dumnezeu nu ne mai întoarcem.
Iată situaţia omului în faţa celor două căi. O cale largă, cât faţa pământului întreg şi altă cale îngustă, cât o punte de lemn peste o apă foarte mare, pe care mai nimeni nu trece.
Pentru această delimitare de căi a venit în lume Dumnezeu însuşi, luând asupră-Şi şi firea omenească spre a se înţelege cu noi şi a ne ajuta întoarcerea – căci aceasta este mântuirea. Înainte de venirea Dumnezeu-Omului pe pământ nu era mântuire. De aceea El ne este şi învăţătorul şi ajutorul şi Calea şi Adevărul nostru.
„În nimeni altcineva nu este mântuire decât numai în Iisus Hristos, şi Acesta răstignit” (Faptele Apostolilor 4,12; I Corinteni 2,2)
Iar El ne-a învăţat:
„Cine vrea să fie ucenicul Meu să se lapede de sine, de tot ce are, încă şi de viaţa sa; să-şi ia crucea sa, în fiecare zi, şi să-Mi urmeze Mie; căci cine va vrea să-şi cruţe viaţa sa o va pierde, iar cine o va pierde pentru Mine şi pentru Evanghelie o va câştiga” (Luca 9,23-24).
Iar cine îşi va câştiga viaţa în condiţiile lepădării de sine, a luării crucii în fiecare zi, ba şi a morţii vieţii acesteia pământeşti pentru cauza lui Hristos, în schimb viată veşnică va afla. „Iar viaţa veşnică aceasta este: să te cunoască pe Tine, singurul adevăratul Dumnezeu şi pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis” (loan 17,3).
Ucenic e numai cineva care vrea să înveţe o meserie sau o cale şi nu se lasă până nu le învaţă. Unii se lasă de meserie, părându-li-se grea şi nu mai umblă şi după o „viaţă veşnică”, mulţumindu-se cu cea vremelnică şi muritoare. Aceştia nu mai urmează Domnului Hristos, ci lumii acesteia şi momelilor ei. Ei se mulţumesc cu un Iisus Hristos istoric şi cu o hârtie de Botez. Mai departe nu riscă nimic, că-i suferinţă şi risc al raţiunii. Nici aceştia nu se mai întorc Acasă, în Împărăţia lui Dumnezeu.
PĂRINTELE ARSENIE BOCA – „ÎNGERUL CU CĂDELNIŢA DE AUR” (pag. 341,342)
http://www.as-arsenieboca.ro/
Limba este organ cu care lăudăm pe Dumnezeu, la fel si mintea. Dar vrăjmasul le ia pe amândouă aceste organe: mintea o întunecă cu gânduri rele si limba cu cuvinte rele. Si atunci omul devine unealta vrăjmasului, că si gândurile lui sunt spurcate, si limba si cuvintele lui. Trebuie mare băgare de seamă.
Părintele Cleopa
Uite, vã spun trei lucruri pe care sã le respectati si sã stiti cã sunteti oameni care pot nãdãjdui mântuirea:
1. Sã fiti bine mãrturisiti. Vã dati seama cã asta este taina care ne mântuieste. Cãci "ce veti dezlega voi, dezleg si Eu! " Taina e fãcutã pe un temei în Sfânta Scripturã, gata! Si pãcatele astea nu se mai pomenesc nici la Judecata de apoi, nici la vãmi. Va sã zicã, s-a terminat! Bine mãrturisiti. Cã dacã esti bine mãrturisit, începi sã te cercetezi: eu am înjurat, eu am gândit asa, eu am fãcut aceea. Începi sã te cerni si sã te subtiezi si sã te aduni si sã te dezlegi. Asa. Chiar vã rog sã notati pãcatele, când le-ati fãcut, ca sã nu le uitati. Nu e usor, cã satana îti pierde creionul, n-ai hârtia la tine, si uiti.
Ce trebuie sã vã mai spun? Sã nu lãsati numai pe preot sã vã întrebe. El vã întreabã dupã un anumit fel de a întreba. Dar tu stii subtilitatea pãcatului, sau nu-stiu-ce.
Deci, sã fiti bine mãrturisiti. Pentru cã dacã esti bine mãrturisit nu mai poti pãcãtui si nãdãjduiesti în mântuirea ta. Asta este una.
2. Sã cãutati sâ fiti pomeniti la Sfintele Liturghii. Pentru cã se pune, dragii mei, în Sfântul Sânge, pãrticica aceea cu numele tãu. Si se spune asa de preot: "Spalã, Doamne, pãcatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sângele Tãu, pentru rugãciunile sfintilor Tãi". Si se pun toate de pe disc, în potirul cu Sfântul Sânge: Si vã dati seama, unde poti sã fii, chiar dacã esti mort, chiar dacã esti viu esti salvat; se pomeneste si pentru morti si pentru vii. Si cât te costă? Cãutati sã fiti pomeniti la Liturghie. Fie cã vã cunoaste un preot sau vã cunoaste duhovnicul, fie cã frãtiile voastre dati la Liturghie, dar sã fiti pomeniti. Asta e totul.
Liturghia nu este o lucrare omeneascã, dragii mei. Nici îngereascã. E direct divinã! Pentru cã nu poti tu sã transformi acolo. El este Cel ce este! Si dacã ar fi cu putintã sã se deschidã cerurile si chiar tavanul Altarului, n-ai vedea în cer mai multã luminã si mai multã asezare cum este în Sfântul Altar, cu îngerii, cãci Hristos este cu noi. Noi chiar avem o rugãciune, când facem Vohodul: "Si fã, Doamne, sã intre cu noi si îngerii care îti slujesc împreunã cu noi!" Deci preotul are autoritate. Pentru cã ei sunt acolo: o gloatã de îngeri! E Hristos, ce te joci?!
Deci, cãutati sã fiti pomeniti la Liturghie.
3. Sã faceti milostenie, pomanã. Dati de pomanã. O, dacã ati sti!... Si Vlahutã spune: "Mila e toatã Scriptura!" Cel mai mare lucru posibil ãsta este. Pentru cã atunci înseamnã cã iubesti. Si, iatã, înseamnã educatie. Domnule, dacã spune: "însutit veti primi", nu te teme cã sãrãcesti. Vrei sã te îmbogãtesti? Dã! Dar ce, urmãrim sã ne îmbogãtim? Mã doare inima de cel sãrac. Nu te doare inima de el, deloc?
Eu am fost surprins de un cersetor, care era fãrã picioare, pe stradã. Si ãsta astepta sã îmi vãrs buzunarele, nu glumã. Dar eu n-aveam nimic. S-a întâmplat sã n-am nimic. Mergeam pe jos, nu aveam bani de masinã. Si i-am spus: "Frate, nu te supãra, n-am nimic, dar îti dau o mânã caldã!" "O, pãrinte, asa ceva nu mi-a dat nimeni". Si-mi zic: "Am brodit-o! Am biruit!"
Ei, vreau sã vã spun: nu fiti nepãsãtori. Si nu asteptati sã-i întâlniti. Cãutati-i. Cãutati-i, pentru cã, gãsindu-i pe ei, te-ai gãsit pe tine. Te-ai consemnat acolo, sus. Nu te poate uita Mântuitorul, nu te poate uita când faci o milostenie. Si rupeti din voi cu orice chip.
Acum, milostenie nu înseamnã numai sã lasi din traistã; ai un coleg care suferã, care nu-stiuce, care e trist: "De ce esti trist? De ce esti trist?" Si îl mângâi. Si nu îl lasi deloc. Si înseamnã cã ai fãcut o milostenie cu el. Si îi dai un cuvânt de folos: "Lasã, mã, cã a murit tata, lasã, dragã, cã stie Dumnezeu. Nu te omorî. Hai sã fim linistiti, hai sã-l pomenim, sã-l ajutãm acolo (cã putem sã-l ajutãm dupã cum trãim)".
Si pentru cã mi-ati cerut cuvânt de folos, vã spun o istorioarã. Un ucenic era supãrat cã pãrintele lui, care era pe patul de moarte, nu l-a binecuvântat, ca si el sã se mântuiascã. Cuvântul de binecuvântare, pe care îl primiserã toti ceilalti frati, era ãsta: "Mântuieste-te! " Si i-au spus pãrintelui: "Uite, ucenicului nu i-ai spus cuvântul de folos". "Chemati-l încoace!" Si atunci i-a spus pãrintele, cum vã spun si eu vouã acum: "Mântuiti-vã! Mântuiti-vã! Mântuiti-vã!"
Parintele Arsenie Papacioc
Nu este în puterea oricui, voi acestia, nu este în puterea oricui sa filosofeze despre Dumnezeu. Nu este chiar asa de putin însemnat lucrul acesta si pe puterea celor care se târasc pe pamânt. Voi adauga chiar ca nu se cade a vorbi despre Dumnezeu în orice vreme si nici oricui si nici orice, ci este o vreme când trebuie sa vorbim despre El si cui trebuie sa vorbim despre El si cât trebuie sa vorbim despre El.
Nu este în puterea oricui sa filosofeze despre Dumnezeu, fiindca lucrul acesta pot sa-l faca cei care s-au cercetat cu de-amanuntul si care au înaintat pas cu pas în calea contemplatiei si care, înainte de aceste îndeletniciri, si-au curatit si sufletul si trupul, sau care cel putin se silesc sa se curete.
Caci pentru omul necurat, atingerea de cel curat poate nu este nici îngaduita si nici în afara de primejdie, dupa cum nici pentru o privire bolnava nu este fara primejdie atingerea razei de soare. Când dar sa filosofam despre Dumnezeu?
Sa filosofam atunci când ne da ragaz lutul si tulburarea din afara si când puterea noastra calauzitoare nu ne este ravasita de închipuiri obositoare si ratacitoare, ca de exemplu atunci când amestecam litere frumoase cu litere urâte, sau mirosul placut al mirurilor, cu namolul statut. Caci, într-adevar, se cade mai întâi sa avem ragaz si apoi sa cunoastem pe Dumnezeu si numai când avem vreme prielnica sa judecam dreptatea Teologiei.
Si cui se cade sa filosofeze despre Dumnezeu?
Se cade sa filosofeze despre Dumnezeu celor care considera lucrul acesta cu seriozitate si care nu palavragesc cu placere si despre El, ca despre oricare altul: dupa alergari de cai si dupa spectacole si dupa cântece si dupa îmbuibarea pântecelui si a celor de sub pântece si pentru care este o parte de placere si flecareala despre astfel de lucruri si eleganta si subtilitatea contrazicerilor.
Ce lucruri se cade a fi cercetate privitor la Dumnezeu si în ce masura?
Se cade a fi cercetate acelea la care putem ajunge noi cu mintea si în masura în care poate sa ajunga la ele firea si puterea ascultatorului, ca nu cumva, dupa cum vocile sau mâncarile peste masura vatama auzul sau corpurile, sau, de vrei dupa cum poverile peste putere vatama pe cei care merg sub ele, sau dupa cum ploile mai napraznice vatama pamântul, tot asa si acestia, apasati si îngreunati de povara argumentelor, ca sa zic asa, sa nu fie vatamati si în puterea lor de întelegere de mai înainte.
Si nu zic ca nu trebuie sa ne amintim oricând de Dumnezeu, ca sa nu se napusteasca iarasi asupra noastra oamenii usori si grabiti în toate. Caci de Dumnezeu trebuie sa ne amintim mai degrab decât sa respiram si, daca se mai poate spune, nimic altceva nu trebuie sa facem, decât sa ne amintim de Dumnezeu.
Si eu sunt dintre cei care lauda cuvântul care ne porunceste sa meditam zi si noapte18, si sa povestim si seara si dimineata si la amiaza, si sa binecuvântam pe Domnul în toata vremea, si, daca trebuie sa spun si cuvântul lui Moisi, sa ne amintim de Dumnezeu când ne culcam, când ne sculam, când calatorim, când facem orice altceva si, prin aducerea aminte de El, sa ne formam spre o viata curata.
Încât, nu continua aducere aminte de El o opresc eu, ci discutia despre Dumnezeu, si nu opresc nici discutia despre Dumnezeu, ca pe un lucru nelegiuit, ci vremea nepotrivita pentru aceasta discutie, si nu opresc nici învatatura despre El, ci lipsa de masura în aceasta învatatura.Când îngâlvirea si saturarea de miere produce varsatura, desi este miere, si când este o vreme potrivita pentru orice lucru, cum socoteste Solomon si cu mine, si când lucrul bun nu este bun, când nu se face bine (cum de exemplu o floare în iarna este cu totul ne la vremea ei si cum este nepotrivita pentru femei podoaba barbateasca, sau pentru barbati cea femeiasca si geometria pentru plâns si lacrima pentru ospat), oare numai aici nu vom tine noi seama de timpul potrivit, aici unde mai ales trebuie pretuit el?
Sfântul Grigorie Teologul
"Când te rogi pentru un om pe care îl muncesc patimi păcătoase, să nu i-o spui, fiindcă diavolul va afla şi va ridica îndârjire în sufletul tău şi astfel rugăciunea ta nu va da rod. Să te rogi pentru acel om în taină, şi astfel rugăciunea ta îl va ajuta.''
Sfântul Porfirie Kavsokalivitul
Postul este alături de rugăciune cadoul pe care eu vreau și simt să îl dăruiesc Domnului. E felul meu de a spune: Te iubesc, Doamne și îți dăruiesc asta! Papilele gustative să fie ancorate în papilele sufletului. Să postim cu mintea, ochii, urechea, limba. Să ne iertăm și să iertăm trans-generațional toate mamele și tații din noi.
Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu
