Sfinta Macrina a fost sora mai mare a Sfintilor Vasile cel Mare si Grigorie de Nisa. Fecioara tînara fiind, ea a fost logodita cu un barbat nobil. Cînd logodnicul ei a murit, Macrina nu a mai voit sa se logodeasca cu alt barbat, zicînd: „Nu este drept ca fecioara logodita o data cu un barbat sa caute dupa aceea iar logodna; chiar si dupa legea firii, trebuie sa fie o singura logodna, asa cum este o singura nastere, si o singura moarte." Ea a mai aratat ca dreapta este cugetarea ei si din credinta în înviere, socotind ca logodnicul ei nu a murit, ci traieste în Dumnezeu. A zis Macrina: „Pacat si rusine trebuie sa-i fie femeii care nu-i este credincioasa barbatului ei atunci cînd acesta este fortat sa plece într-o calatorie departata." Dupa moartea logodnicului ei, Macrina, împreuna cu maica ei, Emilia, au luat tunderea în monahism, nevoindu-se în asceza aspra. Ele au trait din lucrul mîinilor lor, cea mai mare a timpului însa închinînd-o rugaciunii si cugetarilor dumnezeiesti. Dupa un timp, maica Emilia a murit, si la fel fratele, Sfîntul Vasile cel Mare. La noua luni dupa moartea Marelui Vasile, celalalt frate al sfintei, Sfîntul Grigorie de Nisa, a venit sa o cerceteze pe Macrina, sora lui, si a aflat-o si pe ea pe patul cel de moarte. Cu putin înainte de ceasul iesirii sufletului ei, Macrina s-a rugat Domnului astfel: „Stapîne Atotputernice Doamne, Carele dai odihna trupurilor noastre prin somnul mortii pentru o vreme, Tu iara le vei scula pre ele la buciumul cel de apoi. larta-mi mie pacatele mele, Stapîne Doamne lisuse Hristoase, si da-mi mie cu suflet curat sa ies înaintea Ta din acest trup stricacios, daruiestemi mie ca sufletul meu fara de pacat sa se înalte, ca tamîia înaintea Ta." Ea dupa aceea s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci pe frunte, ochi, fata si inima, si si-a dat sufletul. Ea s-a odihnit în Domnul la anul 379 dupa întrupare.
