Împărtăsania te desăvârseste, nu-ti iartă păcatele. Dacă te spovedesti, Dumnezeu te dezleagă prin duhovnic si la împărtăsit. Dar să te dezlege de păcate mai întâi. De faptul că ai o ură pe cineva - te-a jignit cineva si ai zis: "Treaba lui, ce dacă m-a jignit!" Nu! Trebuie să-l înconjori, să faci o legătură sufletească, ori să-ti recunosti greseala, ori, în sfârsit, nu-l lasi să aibă o apăsare sufletească asupra ta. Să nu zici: "Nu mai am nimic cu el!", că e tot un fel de a-l dispretui si a te vedea pe tine mai presus de el. Păstrează o legătură măsurată, care se potriveste cu armonia. Vorbeste cu el, ca să vadă că esti cald, nu respingător. Ura îsi face loc imediat. N-ai nimic cu el, dar nu-i dai bună-ziua. N-ai tu chiar nimic cu el? Sau te saluti cu toată lumea, dar cu amărăciune si cu noduri. Asta nu e bine. Frătiile voastre trebuie să stiti că a iubi pe vrăjmasi este o poruncă. Dar pe nevrăjmasi? Dar pe unul care ti-a năzărit: "Uite si ăla cum e, fistichiu!" Trebuie să fiti seriosi în ce priveste relatia mută cu lumea, nu relatia manifestată. Trebuie, ori să-l compătimesti, ori să-l fericesti în inima ta.
Eram la închisoare si era acolo un om rău, foarte rău. Nu puteai să ai o relatie cu el. Si am zis în inima mea asa: "Măi, ăsta are si el o mamă si mamă-sa îl iubeste. Noi nu-l iubim. 0, ce bine că îl iubeste si pe ăsta cineva!" Nu trebuie să ne complicăm judecând. Si te mărturisesti incomplet cu câte din astea faci: judeci, vorbesti de rău, si ele se înregistrează toate. E usor să spui: "Uite ce a făcut!", dar tu nu stii de ce a făcut si nici nu-i cunosti întoarcerea lui cu lacrimi. Si nu auziti că-i mai iubit de Dumnezeu, dacă se întoarce, decât cel care nu a căzut? Si ce te faci tu? Pentru că s-a creat un obicei, si asta-i prost, să se vorbească cu usurintă de rău de altul: "Da' ce, numai eu vorbesc? Da' ce, nu merită? Da' ce, nu văd eu ce face?"
Fratilor, nu există în creatia lui Dumnezeu nimic, fir de iarbă, să nu stie Dumnezeu de el. Au doar de iarbă se interesează mai mult Dumnezeu de- cât de oameni? Si atunci, sigur că suntem urmăriti. Si nouă ni se cere dăruirea. Vreti să biruiti: smeriti-vă si nu judecati pe nimeni. Pentru că în felul acesta veti fi liberi. Altfel nu. Îti duci viata în functie de păcatele celelalte, că nu te astâmperi să-l judeci pe el. lei lucruri prin comparatie. "Eu nu sunt asa!" Si te iei în comparatie cu un om pe care tu îl numesti ticălos. De ce nu te iei în comparatie cu Sfântul Apostol Petru, sau Pavel, sau Sfântul Siluan Atonitul? De ce nu te iei în comparatie cu diferiti Părinti cunoscuti, care duc o viată aleasă? Mântuitorul spune: Iubiti pe vrăjmasi, pe cel care-ti face rău. Cum e vorba: "Mi-a zis, si i-am zis, si am să-i zic!" Nu numai că nu-l ierti, dar te gândesti la o răzbunare fată de el. Vreti răzbunare? Vă învăt eu: să-l iubiti si să-l pomeniti la rugăciune. Pentru că dacă te răzbuni, rămâi dator la Dumnezeu. Dacă nu te răzbuni, rămâne Dumnezeu dator la tine, si e mai bine asa, că spune si Scriptura: Răzbunarea e a Mea.
Pentru că tu nu esti acela despre care zici că esti mai mult sau mai putin. Tu esti acela care esti în fata lui Dumnezeu. Dumnezeu stie toate aceste lucruri. Numai la lucrul acesta dacă sunteti atenti, sunteti oameni cu nume duhovnicesc: să nu mai judeci pe nimeni. Pentru că, vrând-nevrând, îti fuge mintea: că sunt fistichii, că lumea nu e pregătită de o viată crestinească - "Ce, domnule, mă opresti de la viată?" Nu te opresc de la viată: tocmai, că vreau să te duc la Viată. În cazul în care nu primeste sfatul, trebuie să ne rugăm pentru el, nu să stăm nepăsători. "Pentru că tot atâtea suflete ucidem câte din vina noastră lăsăm să se osândească" (Sfântul Grigorie de Nazianz).
http://www.sfaturiortodoxe.ro/prarsenie_sfinteletaine.htm
Cele mai grele ispite sunt cand se baga diavolul. Omul are ispite trupesti, dar cand se baga diavolul, sunt indoit de grele, dublu. Cand se baga diavolul, nu mai are valoare postul. Numai daca cineva are smerenie – pe acea masura Duhul Sfant izgoneste duhurile.
Cuiva i-a dat in gand sa tina patruzeci de zile de post, cum a tinut Mantuitorul. Era o ispita. Nevointele astea atata sunt bune, cat le da duhovnicul. Omul foarte usor se poate insela, cand se ia dupa parerea lui. A tinut douazeci si doua de zile si a murit. Tot ce-i mult strica. Diavolul face asa: ori sa postim prea mult, ori sa nu facem nimic. Dar sa tinem calea de mijloc nu ne lasa.
Diavolul, pe masura ce te-ai biruit de tulburare, are putere. Cand monahul nu mai are dragoste de aproapele, pierde pacea. Si pacea este locasul Duhului Sfant. Toti care au pace duhovniceasca, in inima acelor suflete se odihneste Duhul Sfant.
https://prieteniisfmunteathos.wordpress.com/2011/07/11/sfaturi-duhovnicesti-de-la-parintele-proclu/#more-1045
I. Prima pricina este atunci când veti gasi mort în groapa si carnea a putrezit toata, dar oasele stau prinse între ele ca la copacel. Acela nu-i sub blestem. Acela-i om tare din fire, care nu putrezeste 40-50 de ani. De aceea este asa.
II. Când vei gasi mort în groapa neputred si este exact cum l-ai pus, acela n-a putrezit din cauza pamântului. Este pamânt unde nu putrezeste mortul, daca nu-l muti. Acolo pamântul are chimicale si nu da voie sa putrezeasca nimic.
Aceste neputreziri sunt firesti, dar sunt si putreziri mai presus de fire:
III. Când vei gasi mort în mormânt neputred si carnea pe el este muceda ca buretele si alba, acela este om care a fost blestemat de dumnezeiestile pravile. El a avut canon mare la spovedanie pentru pacate mari si nu l-a facut.
IV. Când vei gasi mort în groapa neputred si este negru si umflat ca toba si partile dinainte nu-s putrede, iar cele dinapoi sunt putrede, acela este blestemat de preot sau de arhiereu.
V. Când vei gasi mort în groapa neputred si n-au putrezit nici hainele pe el, nici sicriul, nimic, nimic, si-i creste barba, cum s-a întâmplat la cel de la Husi, si-i cresc unghiile, acesta a facut nedreptati si a furat. Acesta nu putrezeste pâna nu-l dezleaga un arhiereu. Iar daca îl dezleaga si arhiereul si tot nu se desface, atunci el este blestemat de saraci, fiindca a luat avere de la saraci. Si pâna nu dau neamurile lui înapoi atât cât a luat el, nu putrezeste si tot în iad se munceste si nici arhiereul nu-l poate dezlega.
VI. Când vei gasi mort în mormânt neputred si pielea pe el este ca floarea de bostan, galbena, si limba-i galbena si îi cresc unghiile si-i creste barba si parul, acesta este sub anatema, sub cea mai grea pedeapsa a Bisericii. Acesta, din doua pricini este asa: sau a hulit pe Dumnezeu si pe preoti si s-a lepadat de credinta, sau a trait în preacurvie de gradul I - tatal cu fiica sau baiatul cu mama sa, adica incest. Acestia cad sub anatema, cea mai grea pedeapsa a Bisericii.
VII. Când vei gasi mort în groapa caruia nu i-a putrezit mâna sau piciorul, acela a lovit pe tatal sau pe mama sa si a amarât foarte tare pe parintii sai si a fost blestemat de ei si (nicidecum) nu s-a spovedit la duhovnic de acest pacat si nu a luat dezlegare, când era în viata.
VIII. Iar când vei gasi om neputred si-i usor ca o pana si miroase frumos tare, si-i foarte vesel la fata si face minuni, acelea sunt sfinte moaste, cum a fost si cu Sfântul Ioan Hozevitul la Ierusalim, care l-au gasit dupa 20 de ani, nu numai neputred, dar a facut si minuni.
Iata care sunt semnele la trupurile afurisite:
- sunt nedezlegate;
- sunt deformate si urâte;
- sunt greu mirositoare si prea puturoase;
- sunt umflate ca toba;
- provoaca spaima si cutremur privirii.
Iar la sfintele moaste sunt aceste semne:
- sunt nestricacioase;
- sunt binemirositoare;
- sunt uscate si usoare;
- sunt vesele la vedere;
- nu provoaca frica, ci bucurie duhovniceasca;
- izvorasc din ele felurite minuni.
UN CAZ DE NEPUTREZIRE
Citeam în Pidalionul de Neamt, la subînsem-narea canonului 14 din Sardica, unde este scris despre un fapt care l-a vazut cu ochii atâta lume si Episcopul de Husi, Iacov Stamati.
La Episcopia de Husi, pe la 1785 traia un calugar cu numele Rafail. Acest calugar era olar de meserie si era cu viata sfânta. El toata ziua nu mânca, ci numai seara la apusul soarelui mânca ceva foarte putin. Dupa ce mânca, calugarul îsi lua o carte de citit si se ducea si se culca în cimitir între cruci. Cimitirul era lânga biserica. Totdeauna, si vara si iarna, avea un cojoc si se culca între cruci. Si calugarii îi ziceau "Rafail cel nebun". Ehei! Daca am fi si noi nebuni ca dânsul! El avea viata sfânta.
Acest calugar nu vorbea cu nimeni, ci îsi cauta de meseria lui, si se minunau ceilalti de lucrul ce iesea din mâinile lui. Toti îl întrebau de ce doarme în cimitir, iar el raspundea: "Ca acolo mi-i locul; daca mâine mor, nu plec acolo? - adica la morminte. Si vreau sa ma obisnuiesc si eu cu mormintele".
Într-o noapte, dormind monahul Rafail în cimitir lânga o cruce de piatra veche, aude cum bateau dracii pe unul în groapa. Si-l bateau de la 11 noaptea pâna la ora unu, la miezul noptii. Un ceas înainte de miezul noptii, unul dupa. Dar îl bateau de se auzea si se cutremura pamântul. Si el striga din mormânt: "Miluiti-ma, ajutati-ma! Nu ma lasati, ca ma bat dracii!" Si-l bateau dracii în mormânt doua ceasuri, de se cutremura pamântul acolo unde era el.
Rafail a stat si a ascultat si ce s-a gândit el: "Ma duc la duhovnicul episcopiei sa-i spun, sa vina sa faca o dezlegare la mormântul lui". Duhovnicul Daniil avea 90 de ani, saracul. Se duce Rafail si-i zice rugaciunea la usa, ca asa se zice:
- Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, milu-ieste-ne pe noi. Blagosloveste preacuvioase parinte!
Duhovnicul batrân si obosit de lume, raspunde:
- Domnul si Maica Domnului. Care-i acolo?
- Eu, Rafail, parinte.
- Ce vrei?
- Parinte Daniil, hai la cimitir si-l dezleaga pe unul, ca tare-l bat dracii!
- Mai îndracitule, tu daca dormi în cimitir, câte nu ti-arata dracii? Unde sa ma duc eu, ca-s obosit?
Si n-a vrut sa mearga. Si Rafail s-a dus, zicând:
- Iarta-ma, parinte!
A mai stat vreo zi, doua, bietul Rafail si a zis: "Ma duc sa-i spun duhovnicului din nou!", ca auzea cum îl bat diavolii si îi era mila de acela care striga în mormânt.
- Parinte Daniil, hai ca-l bat dracii pe unul în mormânt noaptea! Vai, tare mai striga ajutor.
Iar l-a ocarât duhovnicul:
- Ce ai venit, mai stricatule? De ce nu ma lasi sa dorm?
Mai sta el doua-trei zile, iar se duce: "Ma duc sa-i mai spun o data". Si se duce Rafail a treia oara la duhovnicul lui, Daniil:
- Parinte Daniil, aveti mare putere de la Dumnezeu ca duhovnic, sa legati si sa dezlegati pacatele! Veniti sa dezlegati pe un om, ca tare-l bat dracii în groapa. Parinte, sa stiti ca daca nu vreti sa veniti, veti da seama de sufletul acesta în ziua cea mare a Judecatii de apoi! Sa nu spuneti ca nu v-am spus!
Când a auzit duhovnicul, atunci s-a gândit: "Mai, a treia oara a venit, si n-a venit degeaba".
- Stai, Parinte Rafail, ca merg!
Si-a tras ciubotele, si-a luat molitfelnicul, un epitrafir, o cruce si cârja si a plecat, ca cimitirul era în ograda episcopiei, lânga biserica, cum se faceau înainte vreme. Când s-a dus la crucea aceea de piatra, înca de departe auzea cum se cutremura pamântul:
- Parinte Rafail, dar de când îl bat dracii?
- Sa fie mai mult de patruzeci de zile. Si eu am fost de trei ori la sfintia voastra, iar acum a treia oara m-am gândit sa nu mai vin. Eu l-am întrebat ce are, iar el mi-a raspuns: "Vai de crestinul acela care moare fara sa-si marturiseasca toate pacatele!".
Si auzea batrânul cum îl bateau dracii pe acela în groapa si cum striga: "Miluiti-ma! Ajutor! Nu ma lasati, fratilor! Miluiti-ma!"
Atunci duhovnicul a trimis repede dupa episcop. Episcopul se culcase:
- Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne pe noi! Bine-cuvinteaza Preasfintite Stapâne!
- Domnul si Maica Domnului. Cine-i?
- Rafail. Preasfintite, va cheama acum parintele duhovnic Daniil pâna la cimitir, ca se petrece o minune mare acolo.
Episcopul s-a dus imediat.
- Preasfintite, ia asculta ce-i în mormântul asta!
- Rafail, dar de când îl bate?
- Au trecut patruzeci de zile.
- Si când îl bate?
- Îl bate numai când este un ceas pâna în miezul noptii si unul dupa miezul noptii. Doua ceasuri îl bate si pe urma nu se mai aude. Atunci a întrebat episcopul:
- Ce-i de facut, parinte duhovnic?
- Trebuie sa-l dezgropam, sa vedem ce-i cu dânsul, ca acesta a avut mare blestem.
Pe cruce era scris: "Aici odihneste robul lui Dumnezeu, Ganciu - asa l-a chemat din botez -, fost administrator al Episcopiei Husilor", de origine bulgara, ca bulgarii sunt tot ortodocsi. Murise de mai multi ani. Si acum îl bateau dracii, tot ca sa-l descopere Dumnezeu si sa fie dezlegat, saracul.
A doua zi au chemat pe omul care raspunde de cimitir, sa dezgroape pe acel crestin. Când l-au dezgropat a doua zi, nici limba în gura nu era putreda. Cum l-au pus când a murit, asa l-au gasit. Unghiile crescusera ca secera; îi crescuse barba si parul în mormânt pâna jos; era negru la fata si umflat ca doba. Dar nici hainele de pe el nu erau putrede. Nimic. Sicriul era întreg si el.
L-au rezemat de biserica si i-au pus o basma alba pe ochi, ca se speria lumea cât era de urât. A venit lume multa, ca se auzise ca la episcopie au gasit pe unul pe care-l bateau dracii în fiecare noapte câte doua ore, si este de mai multi ani neputred.
Episcopul a chemat sapte duhovnici mari, între care si cel al episcopiei, si a zis: "Hai sa-i facem o dezlegare!"
Si au îngenuncheat fiecare si au citit dezlegare pentru Ganciu. I-au citit rugaciunile, l-au dus în biserica si i-au facut toata rânduiala înmormântarii cu dezlegari. Apoi l-au îngropat la loc.
Dupa ce l-au îngropat, l-au întrebat pe Rafail daca se mai aude cum îl bat dracii. Nu s-a mai auzit nimic nici în ziua de azi.
Dupa un an, când l-au dezgropat, era deja praf. S-au risipit toate oasele, s-au facut tarâna. S-a mirat toata lumea, ce minune a fost acolo. El a cerut ajutor sa fie dezlegat saracul. Câta vreme trupul lui nu era putred, sufletul era în muncile cele negraite ale iadului, dar cu dezlegarile atâtor duhovnici si ale episcopului, l-a iertat Dumnezeu.
Parintele Cleopa
Să ne imaginăm și noi, când ardem de dorința de a ne face dreptate prin cuvinte, că luăm o gură din apa aceea sfințită și să tăcem cu rugăciune. Stau acolo așa și nu-mi fac dreptate, să văd ce faci Tu, Doamne, când eu nu îmi fac singură dreptate...
Undeva, pe aici prin Ardeal, un părinte a fost reclamat la episcopul locului că face nu știu ce vrăji femeilor să nu le mai bată bărbații lor. A venit părintele episcop la preotul respectiv și l-a întrebat ce face de a fost reclamat. Și preotul a răspuns: „Ce să fac, Preasfințite, că tare mai sufereau sărmanele femei, că aproape toate au bărbați cam bețivi și cam agresivi și… Așa că le dau câte o sticluță cu apă sfințită și le spun: când vine bărbatul acasă, tu să iei o gură de apă sfințită și să n-o înghiți, s-o ții în gură până adoarme. Și așa scăpau de ceartă și bătaie, că nu mai puteau să deschidă gura să-și facă dreptate… Dacă ai scăpat-o pe gât, să mai iei o gură, că altfel nu-și face efectul; numai în gură își face efectul”.
Să ne imaginăm și noi, când ardem de dorința de a ne face dreptate prin cuvinte, că luăm o gură din apa aceea sfințită și să tăcem cu rugăciune. Stau acolo așa și nu-mi fac dreptate, să văd ce faci Tu, Doamne, când eu nu îmi fac singură dreptate... Vom descoperi perspective de o adâncime și o frumusețe nebănuite pentru sărmana noastră minte captivă în conflicte fără ieșire…
Și vom simți bucuria lui Dumnezeu.
(Monahia Siluana Vlad, Deschide Cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 26)
http://www.doxologia.ro/familie/casatorie/reteta-sigura-pentru-linistea-familie
E mare bucurie să te ştii cuprins în sufletul celor dragi, iar ei să ştie că la rândul lor, au loc de cinste în sufletul celor care îi poartă în ei. Asta înseamnă că suntem cuprinşi unii în sufletele altora şi nu suntem niciodată singuri şi niciodată nu suntem părăsiţi. În Sfânta Scriptură, în cartea proorocului Isaia, citim că Dumnezeu a zis cu privire la Ierusalim: „Te-am scris în palmele Mele”. Asta înseamnă că de câte ori Îşi priveşte palmele, Dumnezeu vede scris Ierusalimul şi Îşi aduce aminte de el… La fel putem spune şi noi, comparativ cu acest cuvânt din Isaia, că suntem scrişi în mod reciproc în propriile noastre palme. Voi în palmele mele, iar eu în palmele voastre, aşa că nu putem să ne neglijăm unii pe alţii, ci întru aducere aminte ne dăm şi cuvenita cinstire, iar dragostea prietenească şi respectul care o însoţeşte este totdeauna lucrătoare spre mai bine, spre mai mult, spre mai deplin…
(fragment dintr-o scrisoare a Părintelui Teofil adresată unui prieten, Teodor Stroie, 2 martie 1996)
https://parinteleteofil.wordpress.com/
Adu-Ţi aminte de îndurările şi milele Tale, Doamne, că din veac sunt. Păcatele tinereţilor mele şi ale neştiinţei mele nu le pomeni. După mila Ta pomeneşte-mă Tu, pentru bunătatea Ta, Doamne (Ps. 24, 6-8). Mult păcătuieşte omul la tinereţe şi din neştiinţă - şi când cel ce se pocăieşte cugetă la lucrul acesta şi se uită la dreptatea lui Dumnezeu, se tulbură şi se întristează mult în conştiinţa sa. Atunci, cel care s-a lăsat de păcate şi se pocăieşte trebuie să-şi aducă aminte şi de nemărginita milă şi nesfârşitele îndurări ale lui Dumnezeu, pe care le-a făgăduit prin sfântul Său cuvânt tuturor celor ce se pocăiesc şi cer cu credinţa în Hristos iertarea păcatelor, repetând ades împreună cu Psalmistul: Adu-Ţi aminte de îndurările Tale, şi aşa mai departe.
http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/rugaciunea-celui-se-pocaieste-147999.html
