Precum dragostea crestina este radacina tuturor faptelor bune, asa si iubirea de argint este radacina tuturor rautatilor. Vezi ca Apostolul Pavel n-a numit alta fapta rea radacina a tuturor rautatilor, decat numai iubirea de argint. Aceasta se porneste din ura si din dispret fata de fratele tau, iar dragostea care este cea mai mare dintre toate virtutile si legatura desavarsirii, a numit-o maica si izvor a toata fapta buna.
Pentru aceasta Mantuitorul a spus : Cea mai mare porunca din Lege si cea dintai este sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot cugetul tau si cu toata puterea ta. Zicand " inima ", " cuget " si " putere ", Mantuitorul a cuprins deodata cele trei parti ale omului.
Prin inima a cuprins sufletul, prin cugetare a cuprins mintea, iar prin virtute ( putere ) a cuprins trupul. deci toata fiinta omului trebuie sa se contopeasca in dragostea lui Dumnezeu.
Iar cand a fost vorba de dragostea de aproapele, a zis a doua porunca asemenea cu cea dintai : Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti.
Dragostea lui Dumnezeu nu are limite, adica din toata puterea, din tot cugetul, din toata virtutea; iar iubirii de aproapele, i-a pus margine : sa-l iubesti atat cat te iubesti pe tine. Pentru ca acesta este ce spune alta Evanghelie : Cine iubeste pe tata sau p esora sau pe frate mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine. Nu a spus ca nu-i voie sa iubesti, ci daca iubesti pe aproapele mai mult decat pe Dumnezeu.
Parintele Cleopa
Este nevoie de multă rugăciune, căci rugăciunea întreţine buna noastră înţelegere. Acum, însă, ne îngrijim mai mult de cele materiale decât de cele duhovniceşti, Înainte, forţele răului erau legate cu rugăciunile marilor trăitori; rugăciunea lor avea o mare putere. Şi încă n-a slobozit Dumnezeu puterea Satanei, căci lumea este nepregătită… Forţa diavolului stă în patimile şi relele noastre.
Parintele Iustin Pârvu
Cel mai bine este ca să fie omul oală de lut, care este bună pentru toate şi se foloseşte de toţi în fiecare zi, şi pentru mâncare şi pentru apă şi pentru orice lucru. Pe când vasul de aur se pune pe poliţe, se încuie în dulapuri, este râvnit de hoţi şi se foloseşte numai la zile mari sau o dată pe an. Oala de lut este vasul trebuinţelor zilnice, căci toţi o caută şi se folosesc de ea. Aşa şi omul smerit, care nu caută cinste şi dregătorie. El rămâne nebăgat în seamă între cei de jos, dar pe toţi îi foloseşte, îi îndeamnă, îi ajută, îi odihneşte şi toţi îi caută şi se bucură de el. Mare dar este smerenia pentru călugări şi creştini!
Parintele Paisie Olaru
Atunci când diaconul zice: “Cei chemaţi, capetele voastre Domnului să le plecaţi”, toţi creştinii
trebuie să-şi plece capul?
Acest îndemn este adresat celor chemaţi, dar toţi trebuie să-şi plece capetele, inclusive cei botezaţi, deoarece cu toţii, prin păcate, suntem egali cu cei chemaţi. Din pricina păcatelor nu suntem demni să intrăm în biserică şi nici să ne închinăm în faţa Domnului Iisus. De aceea trebuie să ne smerim şi să ne plecăm capetele împreună cu cei chemaţi.
Părintele Ambrozie
Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereşte; cel ce se smereşte, se îmblânzeşte; cel blând, păzeşte poruncile; cel ce păzeşte poruncile se luminează; cel luminat se împărtăşeşte de tainele Cuvântului dumnezeiesc.
Sf. Maxim Marturisitorul
Nu este în puterea oricui, voi acestia, nu este în puterea oricui sa filosofeze despre Dumnezeu. Nu este chiar asa de putin însemnat lucrul acesta si pe puterea celor care se târasc pe pamânt. Voi adauga chiar ca nu se cade a vorbi despre Dumnezeu în orice vreme si nici oricui si nici orice, ci este o vreme când trebuie sa vorbim despre El si cui trebuie sa vorbim despre El si cât trebuie sa vorbim despre El.
Nu este în puterea oricui sa filosofeze despre Dumnezeu, fiindca lucrul acesta pot sa-l faca cei care s-au cercetat cu de-amanuntul si care au înaintat pas cu pas în calea contemplatiei si care, înainte de aceste îndeletniciri, si-au curatit si sufletul si trupul, sau care cel putin se silesc sa se curete.
Caci pentru omul necurat, atingerea de cel curat poate nu este nici îngaduita si nici în afara de primejdie, dupa cum nici pentru o privire bolnava nu este fara primejdie atingerea razei de soare. Când dar sa filosofam despre Dumnezeu?
Sa filosofam atunci când ne da ragaz lutul si tulburarea din afara si când puterea noastra calauzitoare nu ne este ravasita de închipuiri obositoare si ratacitoare, ca de exemplu atunci când amestecam litere frumoase cu litere urâte, sau mirosul placut al mirurilor, cu namolul statut. Caci, într-adevar, se cade mai întâi sa avem ragaz si apoi sa cunoastem pe Dumnezeu si numai când avem vreme prielnica sa judecam dreptatea Teologiei.
Si cui se cade sa filosofeze despre Dumnezeu?
Se cade sa filosofeze despre Dumnezeu celor care considera lucrul acesta cu seriozitate si care nu palavragesc cu placere si despre El, ca despre oricare altul: dupa alergari de cai si dupa spectacole si dupa cântece si dupa îmbuibarea pântecelui si a celor de sub pântece si pentru care este o parte de placere si flecareala despre astfel de lucruri si eleganta si subtilitatea contrazicerilor.
Ce lucruri se cade a fi cercetate privitor la Dumnezeu si în ce masura?
Se cade a fi cercetate acelea la care putem ajunge noi cu mintea si în masura în care poate sa ajunga la ele firea si puterea ascultatorului, ca nu cumva, dupa cum vocile sau mâncarile peste masura vatama auzul sau corpurile, sau, de vrei dupa cum poverile peste putere vatama pe cei care merg sub ele, sau dupa cum ploile mai napraznice vatama pamântul, tot asa si acestia, apasati si îngreunati de povara argumentelor, ca sa zic asa, sa nu fie vatamati si în puterea lor de întelegere de mai înainte.
Si nu zic ca nu trebuie sa ne amintim oricând de Dumnezeu, ca sa nu se napusteasca iarasi asupra noastra oamenii usori si grabiti în toate. Caci de Dumnezeu trebuie sa ne amintim mai degrab decât sa respiram si, daca se mai poate spune, nimic altceva nu trebuie sa facem, decât sa ne amintim de Dumnezeu.
Si eu sunt dintre cei care lauda cuvântul care ne porunceste sa meditam zi si noapte18, si sa povestim si seara si dimineata si la amiaza, si sa binecuvântam pe Domnul în toata vremea, si, daca trebuie sa spun si cuvântul lui Moisi, sa ne amintim de Dumnezeu când ne culcam, când ne sculam, când calatorim, când facem orice altceva si, prin aducerea aminte de El, sa ne formam spre o viata curata.
Încât, nu continua aducere aminte de El o opresc eu, ci discutia despre Dumnezeu, si nu opresc nici discutia despre Dumnezeu, ca pe un lucru nelegiuit, ci vremea nepotrivita pentru aceasta discutie, si nu opresc nici învatatura despre El, ci lipsa de masura în aceasta învatatura.Când îngâlvirea si saturarea de miere produce varsatura, desi este miere, si când este o vreme potrivita pentru orice lucru, cum socoteste Solomon si cu mine, si când lucrul bun nu este bun, când nu se face bine (cum de exemplu o floare în iarna este cu totul ne la vremea ei si cum este nepotrivita pentru femei podoaba barbateasca, sau pentru barbati cea femeiasca si geometria pentru plâns si lacrima pentru ospat), oare numai aici nu vom tine noi seama de timpul potrivit, aici unde mai ales trebuie pretuit el?
Sfântul Grigorie Teologul
Deci ce mai este important in Taina Spovedaniei, in Taina preotiei? Harul lui Dumnezeu. Cu el legam, cu el dezlegam. Preotul nu este decat o unealta prin care lucreaza Harul lui Dumnezeu care nu se amesteca cu pacatele preotului. Pacatele preotului, isi va da el seama singur de ele, dar harul lui Dumnezeu lucreaza independent de virtutile sale, de viata lui. De aceea este greseala cand spun unii dintre crestini ca “Ma duc la parintele cutare sa ma dezlege, sa-mi fac spovedania”. Este adevarat, fiecare se duce la un medic mai bun, dar ca putere harica si la parintele dintr-un sat oarecare si la parintele de la manastirea nu stiu care din Romania noastra este aceeasi lucrare a Harului. Si sigur, foarte multi necredinciosi care refuza Taina aceasta a Spovedaniei, spun: “Nu-i nevoie, lasa ca mai am timp pentru ca sunt tanar si pot sa ma spovedesc, sa ma pocaiesc la batranete. Lasa mama, du-te dumneata ca esti batrana de-acuma, eu mai am timp”.
Se poate intampla, fereasca Dumnezeu!, vreun accident, o paralizie, o pierdere de vedere. Nu mai poti face o metanie, o inchinaciune si spui: “Vai, ca ma dor salele, vai, ca trebuie sa ma odihnesc” si asa vrajmasul ne impiedica si ne intarzie mantuirea noastra si plecam nepregatiti dincolo. Cand esti tanar, cand esti copil, parintii spun: “Da’ lasa copilul, trebuie sa-si traiasca viata de acum inainte si are timp mai tarziu sa faca treaba asta”. Da o boala peste saracul copilas, da o leucemie, da un necaz greu si nu mai poate sa faca pe urma nici un act de pocainta. Paralizeaza, amuteste, nu mai poate scrie (cel putin sa dea in scris un pacat pe hartie), si in felul acesta vrajmasul diavol il tot intarzie de a savarsi pocainta.
Trebuie sa avem mare grija cu copii nostri care trebuie dusi la biserica sa deprinda Taina Pocaintei. Atunci copilul va fi si ascultator in casa, sincer si oarecum indreptatit sa tina de sufletul si viata parintilor. In viata de familie nimic nu face mai bine comuniunea decat in Taina aceasta a Spovedaniei. Sotul se cunoaste cu sotia din Taina Spovedaniei, sotia isi cunoaste sotul din Taina Spovedaniei, copiii isi cunosc parintii din Taina Spovedaniei iar preotul care este unitatea tuturor, in Harul lui Dumnezeu, aduce pacea si linistea casei datorita acestei curatenii sufletesti, unde troneaza Hristos si unde se insusesc devotamentul, dragostea si sinceritatea. O familie se mentine prin dragoste, prin sinceritate si prin devotamentul pe care il are unul fata de celalalt. Taina Cununiei este mantuirea reciproca, iar de taina cununiei se leaga si procreerea dar si ajutorarea materiala, unul fata de celalalt. Nu-si pune sotul punga deoparte iar sotia isi pune alta punga in cealalta parte, pentru ca atunci nu mai e unitate, nu mai e dragoste, nu mai e incredere. Zic unii: “Pai, eu muncesc pentru tine, cand tu ai salariul mai mare?” “Ai. Dar eu traiesc pe picioarele mele, ma duc in Spania, ma duc in Anglia, ma duc in Franta si am terminat”.
Si asa au terminat-o cu Taina Cununiei si cu Taina Spovedaniei. Ba le mai trece prin cap unora si altora: “Dar de ce sa mai muncesc eu pentru cei de-acasa? Lasa sa munceasca fiecare. Ce? Eu sa mai muncesc pentru ei? Eu trebuie sa-mi traiesc viata de acum inainte, mai am cativa ani pana la pensie si eu ce fac? Muncesc pentru copiii mei sau sotia mea? Sa iasa fiecare acolo la arat.” Ei, toate lucrurile acestea nu sunt bune. Altadata sotia era legata de sot fiindca nu era in traditia noastra sa mearga sotia la munca. Cand un barbat se casatorea trebuia sa stie ca el va conduce o familie, ca familia era legata de munca lui (bineinteles ca salariile nu se potriveau cu cele de astazi) iar femeia era acasa cu toata gospodaria si cu copiii, ii pregatea pe copii pentru scoala, spala, pregatea masa. Sotia era legata de sot si ascultarea era sfanta fata de sot. Mi-aduc aminte ca atunci cand facea mama un ciorap de lana acesta tinea doi ani, nu se mai rupea. Ea il lucra, il cosea, il impletea si facea tot ce trebuie in gospodarie. Acuma auzi: “Nu draga, mergem sa cumparam, mergem la magazin.” Si-atunci trebuie sa aduca baiatul bani doldora din Spania si din Israel, dolari si euro si asa mai departe.
Canoanele sunt canoane. Pai, daca-i dai omului astazi douazeci de metanii, imediat spune: “Vai de mine, dar cum sa fac eu douazeci?”. Daca-l opresc de la impartasanie doi ani de zile, imediat va spune: “Vai de mine, da’ cum sa nu ma-mpartasesc?” Dar pacatele, mergem si le-ncurajam, si nu mai tinem seama, ca daca nu pui oleaca randuiala in canoanele acestea, pierzi credinciosul si el nu mai vine la spovedanie. Omul modern a ajuns in stadiul acesta care este foarte grav. Dumnezeu il pedepseste si pe preot care dezleaga cu usurinta si il pedepseste si pe credincios care se bucura de aceasta dezlegare. Merg amandoi in acelasi cazan.
Sa impartasesti cu nevrednicie?! Astazi e modern sa te impartasesti foarte des, si cu cat ne impartasim mai des (daca ne impartasim cu nevrednicie) cu atat ne imbolnavim sufleteste mai mult. Intai trebuie sa ne curatim, sa ne purificam, viata nu e atat impartasania, cat pregatirea aceasta pentru a pregati Sfanta Taina a Impartasaniei cu sangele pe care Hristos l-a varsat pentru pacatele noastre. Daca noi il luam asa… ca la bucatarie, la usa ne marturisim si la altar ne-mpartasim. Eram in scoala primara si ne duceam la spovedanie la inceputul postului, toata scoala in frunte cu invatatorul. Acolo incepea la spovedit cu invatatorul, intram apoi noi cate saizeci-saptezeci de copii, aduceam oua de acasa (pretul pentru spovedanie), si le puneam acolo intr-un cos si treceam la spovedanie. Preotul ne intreba: “Cati ani ai? In ce clasa esti”? “A treia, a patra”. “Faci 500 de metanii”.
La sfarsitul postului, iar ne ducea la spovedanie si ne intreba: “Cate metanii ti-am dat?” “500″ “Le-ai facut?” “Da.” “Bine. Treci la impartasanie”. Asa se facea instructia si vindecarea noastra sufleteasca. Acolo veneau si parintii, se spovedeau si ei. Acolo la biserica citea invatatorul Cazania, citea Apostolul. D’apoi azi unde mai vezi pe profesori la biserica? Unde mai vezi modelul in fata taranului care sta la biserica in zilele sarbatori, in duminici, la Pasti, la Craciun, la Boboteaza? Domnu’ invatator e domn mare. A uitat ca l-a adus mama sa de mana la biserica, a uitat ca l-a adus cu traista la liceu si ca ea si-a luat bucatica din gura ca sa-l faca om invatat. S-a dezbarat si de spovedanie si de impartasanie si el merge la discoteca, sta la televizor, ma rog, cu toata supratehnica asta care a invadat si a distrus satele si orasele noastre. Cu cat e mai spilcuit, cu atat e mai strain.
Cu cat este mai ateu, asa zis liber-cugetator, cu atat este mai trecut in fata lumii acesteia. Dar omul te masoara si te cantareste dupa mers. Te vede cam ce poti si unde iti rupi gatul la un moment dat cu ifosele acestea moderne. Ca, iata, asa se intampla si seceta si vremuri grele. A secatuit pamantul si toate relele-s pe capul nostru. Vin toate bolile, vin toate greutatile, fara leac, fara vindecare. …Acesta este “omul modern” dezbracat de harul lui Dumnezeu, dezbracat de aceste Taine: a Spovedaniei, a Impartasaniei si de toate acele bunatati ceresti si pamantesti. Noi mereu fugim, inlaturam ce e bun si am ajuns sa ne deranjeze si mirosul de tamaie, al busuiocului… zicem: “Nu e placut!”, “Ma stinghereste, ma doare capul de la fumul de lumanari, nu pot sa stau mult!” Si vin peste noi toate relele. Eu acuma nu sunt impotriva modernizarii, nu sunt impotriva progresului. Progresul e foarte bun dar sa fie fiecare la locul lui. Cu cat un om este mai civilizat, cu cat este mai cult, cu cat este mai informat, cu atat este si mai bun crestin. Valoarea unui popor sau a unui om este cu atat mai mare cu cat cunoaste si traieste mai mult Evanghelia. Acesta ar trebui sa fie adevaratul chip nou al omului pe care noi il realizam in familie si in societate.
Dac-ar citi crestinul cu atentie numai a doua rugaciune de seara ar afla acolo toata filozofia crestinului in doua, trei fraze: “Da-mi, Doamne, si mie, nevrednicului robului Tau, mantuirea Ta in asternutul meu. Lumineaza-mi mintea mea cu lumina intelegerii Sfintei Tale Evanghelii” – deci toata ziua omul trebuie sa traiasca cu cuvantul Evangheliei -, “sufletul meu cu dragostea crucii Tale” – deci este vorba de suferinta pentru aproapele, de daruire; ca zadarnica este viata ta traita in aceasta insingurare si in egoism! Nu, sufletul trebuie sa fie cu: “dragostea crucii Tale”. Hristos pentru ce s-a suit pe Cruce? S-a suit pe Cruce din dragoste pentru omul cazut, pentru omul pierdut -, “inima mea cu curatia cuvintelor Tale” – deci aici este centrul de plecare a omului in viata, in inima. “Da-mi inima ta!”
Nu vrea altceva Hristos decat inima omului. De ce bate Hristos la usa? Bate ca sa-i deschizi inima -, “trupul meu cu patimirea Ta cea nebiruita” – deci mereu trebuie sa ai in vedere ca numai suferinta te duce pe drumul desavarsirii -, “cugetul meu cu smerenia Ta il pazeste” – alta intrebare: Ce este smerenia?
Este mantia lui Dumnezeu. Si iata, ca noi daca vom cauta sa ne indreptam toata viata noastra, rugaciunile de seara sunt ca o spovedanie in fata duhovnicului. S-a randuit asa ca sa te spovedesti de 4-5 ori pe an la duhovnic. S-au dat asa jaloane de a te spovedi in posturi ca sa stie omul. Dar in general, spovedania e ca o durere de masele. Daca incepe sa te doara maseaua, nu mai astepti pana saptamana viitoare, nu mai astepti sa vina dentistul in comuna, te duci direct la Piatra Neamt ori la Iasi si scoti maseaua pentru ca nu poti dormi, nu poti lucra, nu mai poti face nimic. Ei bine, la fel este si cu “maseaua sufleteasca”. Cand a inceput pacatul sa te roada du-te la “doctor” si spune-ti pacatele tale! Si de acolo te scoli indreptat, sanatos si-ti iei cursul normal al vietii.
De aceea citirea rugaciunilor acelora de seara este foarte importanta ca dovada a spovedaniei omului in constiinta lui si in fata icoanei … “pacatele mele cele de voie si cele fara de voie, cele stiute si cele nestiute” care sunt din tineretile mele, care sunt din obiceiul cel rau, care sunt din voia cea sloboda, din lene, “ori de m-am jurat cu numele Tau, ori de l-am hulit in gandul meu, sau pe cineva am ocarat, sau pe cineva am clevetit intru manie, sau am scarbit pe cineva, sau de ceva m-am maniat, sau am mintit, sau fara de vreme am dormit, sau vreun sarac a venit la mine si nu l-am luat in seama, sau pe fratele meu l-am scarbit, sau m-am sfadit, sau pe cineva am osandit, sau m-am marit, sau m-am trufit, sau m-am maniat, sau, stand la rugaciune, mintea mea s-a aplecat spre vicleniile acestei lumi, sau razvratire am cugetat, sau prea m-am saturat, sau m-am imbatat, sau nebuneste am ras, sau ceva rau am cugetat, sau frumusete straina am vazut si cu dansa mi-am ranit inima, sau ce nu se cuvine am grait, sau de pacatul fratelui meu am ras, iar pacatele mele nu le-am socotit, sau de rugaciune nu m-am ingrijit…” s.a.m.d. Deci iata toate pacatele care sunt posibile omului si pe care el le spune in fata constiintei lui si in fata icoanei si in fata lui Dumnezeu. Este o spovedanie pe care o face fiecare si atunci il gaseste Dumnezeu pregatit. Si iata la urma ce spune: “Apoi, facandu-ti semnul Sfintei Cruci si cu rugaciunea in gura adormind, gandeste-te la ziua judecatii, cum vei sta inaintea lui Dumnezeu.”
Parintele Iustin Parvu
