Mai intai omul poarta trup material din pamant si poseda cele cinci simtiri : vazul, auzul, mirosul, gustul si pipaitul. Omul se alatura prin ratiune de fiintele necorporale si spirituale, adica de ingeri, deoarece el rationeaza, cugeta, judeca fiecare lucru, nazuieste dupa virtute, pana la indumnezeire, punct culminant al virtutilor, al trairii in Hristos. Pentru aceasta omul este microcosmos, adica o " lume mica " . Omul se deosebeste insa de ingeri prin neputintele si suferintele trupului, ca : boala, schimbarea, batranetea moartea, prefacerea trupului si altele.
Parintele Cleopa

Mai mult decât a vorbi, este să duceti o viată crestină, să vadă si ei. Asta ar putea să fie predica cea mai de efect. Incolo, e inutilă o discutie cu ei, care s-au antrenat să răspundă la întrebările propovăduitoare, bune, ale crestinilor. Ei stiu ce să răspundă. Că e mai dulce tutunul, e mai dulce betia, e mai dulce curvia, e mai dulce pierderea de timp si preadesfrânarea. Mai ales acum s-au creat atâtea posibilităti de distractie, de destindere, de pierderea sufletelor...
Si atunci, dacă te văd pe tine făcând asa, te întreabă: "Ce te face pe tine să ai o asa conduită?" Si îi zici: "Dragă, îmi pun problema mântuirii! 0 să terminăm odată!... Căci cel mai mare, cel mai greu moment din viata ta, va fi ziua când vei muri! Atunci se va vedea cum ai trăit!... Nu vei mai avea nici un fel de scuze. Mila încetează de la Dumnezeu. Până acolo e milă, dar de acolo începe dreptatea lui Dumnezeu, după faptele noastre".
Si dacă primeste sfatul, să-i spuneti: "Domnule, există judecata lui Dumnezeu. Există porunci. Să le ascultăm! S-a născut lisus Hristos; Dumnezeu fiind, a luat chip de rob numai ca să ne mântuiascâ pe noi, să ne scape de iad". Va să zică, începi cu credinta de la capăt. Dar, mai ales, să vadă faptele voastre cele bune. Căci dacă te apuci să faci chefuri, degeaba vorbesti tu si propovăduiesti.
Uite asa se crează un moment pentru folosul tău. Să ai o pozitie folositoare. Dacă nu te ascultă, "Dixit et salvavem aneam mea", zice latinul. "Eu am zis si mi-am mântuit sufletul meu". La Judecată, când te va întâlni, să nu-ti zică că nu iai spus. Pentru că toti cei cărora le spuneti ceva în numele adevărului de credintă, fratii mei, toti acestia vă vor vedea pe voi odată si le va suna în cap: "Uite, că mi s-a spus lucrul ăsta de către cutare si n-am tinut cont!"
Ei, problema e mare, problema e peste tot, problema e întinsă cu lipsa de credintâ! De asta luptăm din răsputeri. Dar mai ales asta, fratii mei, să nu faceti sminteli!
Parintele Arsenie Papacioc
Dacă vrem aceasta şi-L urmăm, vedem că această viaţă cu Hristos este bucurie, fie şi în mijlocul greutăţilor. Precum spune Apostolul Pavel: Mă bucur în pătimirile mele. Aceasta este religia noastră, acolo trebuie să ajungem. Nu sunt atât rânduielile, cât faptul de a trăi cu Hristos. Când izbândeşti asta, ce altceva vrei? Ai câştigat totul. Îl trăieşti pe Hristos, iar Hristos trăieşte înlăuntrul tău. Pe urmă toate sunt mai uşoare - ascultarea, smerenia, pacea..."
Sfântul Porfirie Kavsokalivitul
“Zilele fericite trec cel mai repede pe pământ, prilejurile binecuvântate sunt cele mai rare şi oamenii cei mai buni rămân cel mai puţin cu noi.
O, dacă am şti dinainte aceste lucruri, pe care le ştim în urmă, cum am răscumpăra atunci cu grijă zilele fericite! Cum am folosi ocaziile binecuvântate şi cum am şti să preţuim pe oamenii buni cât mai sunt cu noi!
Oricât de lungă i-ar fi viaţa pe pământ, omul bun rămâne tot puţin lângă noi. De omul bun şi cu voia bună nu te saturi niciodată! De Dumnezeu şi de bunătate este atâta nevoie printre oameni, că oricât ar prisosi, tot va fi mereu lipsă! Dar când ai de la Dumnezeu harul de a avea lângă tine un învăţător preţios, un binefăcător atât de rar, un părinte atât de scump, un prieten şi un soţ atât de dulce şi de neînlocuit, nu te despărţi nici o clipă de el, ţine-i minte orice cuvânt, urmează-i orice sfat, preţuieşte-i orice îndrumare, învaţă-i orice pildă! Că de nimic nu vei avea nevoie mâine ca de acestea, când el nu va mai fi cu tine şi când tu nu vei mai avea nici pe cine să mai întrebi, nici cui să-i mai spui ceea ce îi spuneai numai lui. Abia atunci vei vedea pe cine ai avut lângă tine!
Dragă tinere şi tânără care mai aveţi încă un tată şi o mamă lângă voi, pe măsură ce trec zilele, aceste capete cărunte, aceste inimi care v-au iubit şi vă vor iubi până la moarte vor pleca de pe pământ. De aceea, cât mai sunt lângă voi, să-i preţuiţi şi să-i iubiţi cu toată puterea voastră, căci nici iubirea de soţ, nici cea de frate, nici cea de fiu nu va putea fi niciodată atât de frumoasă şi adevărată ca iubirea părintească! Soţ sau soţie poţi să ai pe oricine, fraţi poţi să ai mai mulţi, fii şi fiice poţi avea tot aşa, dar mamă adevărată nu mai poţi avea în vecii vecilor, decât numai una! Şi nici tată adevărat nu mai poţi avea un altul, decât unul. Dragă soţ şi soţie, aţi trăit atâţia ani împreună, Dumnezeu v-a unit şi v-a ajutat să treceţi prin atâtea încercări până astăzi; aţi crescut copii, aţi ridicat case, aţi suportat necazuri; anii vi se apropie acum de sfârşit şi numai Dumnezeu ştie cât veţi mai fi împreună! Atunci, de ce nu vă puteţi iubi mai mult, ierta mai mult, preţui mai mult?!
Dragă suflete reîntors la Hristos, de atâtea ori te-a chemat pe tine Hristos şi atâţia ani a fost El mereu lângă tine! Anii au trecut, atâţia dintre cei care au auzit şi au ascultat cuvântul sfânt alături de tine s-au întors la Hristos sau la mormânt, dar tu încă stai între Hristos şi mormântul tău. La Hristos ai putea sa vii, dar nu vrei. La mormânt n-ai vrea să mergi, dar nu vei putea să nu te duci. Hristos mai este încă lângă tine, dar cine ştie cât timp? Tot nu vrei să preţuieşti acest har? Ce vei face când se va duce de la tine? Nu-L lăsa să plece, vino!
Doamne, Iisuse Hristoase, Iţi mulţumesc că nu ai plecat nici de lângă mine până nu m-am hotărât să Te primesc şi eu şi să Te cuprind în inima mea pe veci! Mă rog din tot sufletul pentru toţi acei de lângă mine, precum şi pentru cei de pe pământ care încă nu Te-au aflat pe Tine. Ajută-i, Te rog, ca să Te afle şi ei cât mai sunt pe pământ!”
(din cartea: Lacrima si har. Preotul martir Constantin Sarbu, Editura Bonifaciu, 2011)

De când ne naştem, plecăm în căutarea Iubirii
Uneori o gustăm bine, alteori ne fac alţii pofta de ea. Înţelepţi sau nu încă, dorim prin tot ce ne stă în putinţă să nu mai provocăm durere. Multe din mâhnirile noastre esenţiale vin din imposibilitatea sau neştiinţa de a închide uşi; uşi ale trecutului. Înăuntrul nostru e mereu curent. Ba uşa, ba geamul au rămas deschise. Zeci de uşi, sute de geamuri, în funcţie de cât a visat, sperat, dorit sau construit fiecare. Uşile marilor noastre iubiri, uşile marilor dezamăgiri, uşile rănilor, uşile răutăţilor, uşile mândriei, ușile…uşile… Ferestrele curiozităţii, ferestrele pasiunilor trecătoare, ferestrele profesionale, ferestrele credinţei, ferestrele…
Nu închidem uşile, nu închidem ferestrele, decât din când în când, brusc sau duios, câte una, vlăguiţi sau cu lecţia de viaţă învăţată. Uneori cu gust amar, alteori cu poze de dezamăgiri sau cu false trăiri. Adeseori ne domină ceea ce simţim, nu ceea ce gândim. Ne întoarcem în trecut pentru a-l înţelege, pentru a-l bandaja cu iertare, binecuvântare şi iubire şi pentru a-l tămădui cu Hristos Euharistic. Dacă nu învăţăm să închidem uşile trecutului, nu vom vedea cealaltă uşă ce ni se deschide îmbietor în faţă şi ne tot uităm în urmă la cea deschisă cu speranţa că poate, poate cineva sau ceva intră pe ea…
Dacă n-aş fi fost acolo, dacă n-aş fi spus asta, dacă n-aş fi dorit, dacă n-aş fi fost orbit, dacă aş fi înţeles de ce, dacă aş fi avut răbdare, dacă… şi tot aşa. Gândurile, vorbele, atitudinile, dacă nu le ordonăm, nu le spălăm, ne vor acri, oţeti, ofili. Ţinem uşile şi ferestrele deschise din orgoliu, din nevoia bolnavă de a ne victimiza sau de a da vina pe ceva sau cineva pentru că lucrurile s-au întâmplat altfel decât ne propusesem noi să se întâmple şi ne vine greu să credem că timpul nu se opreşte în loc.
Evoluăm. Creștem. Învățăm din greșeli
Chiar dacă au fost momente în care am cugetat, fără a acţiona evident, nădejdea şi rugăciunea sunt telefonul cu care îl ţinem pe Doamne atent. Ieri eram inteligent aşa că am vrut să schimb lumea. Astăzi sunt înţelept aşa că mă schimb pe mine !
În viaţă, dacă îţi arăţi durerile, poţi fi considerat slab. Dacă le ascunzi, poţi fi considerat insensibil… Aşa că cel mai bine este să trăieşti suferinţele cu şi în Hristos, iubind pe ceilalţi mai mult decât te iubeşti pe tine. Iubirea este cheia cu care întoarcem ceasornicul vieţii. Orice nu este iubire este putere a întunericului. Suntem pe pământ ca să învăţăm să iubim. Odată ce învăţăm să iubim, murim. Dumnezeu ne ia la El ca să-L iubim de Dânsul în chip desăvârşit. Dumirit sau nu, sufletul va face lumină în minte mai devreme sau mai târziu. Altruismul, aerul fiinţei ontologice ne subliniază în cursul de la şcoala vieţii că esenţa rămâne aceeaşi; dragostea care niciodată nu cade !
Important nu este ce ai făcut, simţit sau gândit în viaţă, ci ceea ce vrei să faci de acum înainte, după ce ai învăţat să fii mai bun, mai plin, mai duios, mai delicat, mai luminos, mai împăcat, mai mulţumit de tine şi de cei din jur. Nu ziua de ieri ne face să fim cine suntem, deşi ar părea, ci în pofida tuturor evidenţelor, ce ne defineşte este astăzi şi mâine, starea de prezenţă continuă.
Suflet drag care citeşti aceste rânduri, oricare ai fi şi de oriunde ai fi, nu ştiu uşile sau ferestrele tale ce cântec cântă. Cunosc doar cântecul frunzelor aşezate în simfonie pe pământ după ce le-am sărutat cu chitara obrajilor mei… Să nu-ţi pese niciodată de ce cred alţii ! Gura lumii o închide doar buza mormântului. Viaţa este ca o carte închisă din care ei văd doar titlul… Adevărul îl cunoşti doar tu. Împacă-te cu Dumnezeu, cu tine însuţi şi cu cei din jur !
Fă-ţi timp să te rogi, să iubeşti, să râzi, să crezi, să vezi lumina din viaţa oamenilor !
Adevărata fericire nu costă nimic; când costă ceva nu e adevărată ! Astăzi zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău.
Bucura-te de minunea de a fi şi caută Bucuria în Potir !
Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu
Avem nevoie de bucurie sfântă ca de pâinea cea de toate zilele.
Luați-vă copiii de mână, îmbrățișați-i, ascultați-le glasul, mângâiați-i!
Priviți-vă copiii mai des, ei sunt un izvor de putere, bucurie și binecuvântare!
O îmbrățișare poate opri o mie de lacrimi…
Cu dragoste,
Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu

La Judecata de apoi Hristos va judeca si pe oameni si pe ingeri, adica pe diavoli si toate popoarele lumii. Atunci cand va veni Fiul Omului intru slava Sa, va pune pe pacatosi de-a stanga Sa si pe drepti de-a dreapta Sa si va rasplati fiecaruia dupa faptele lui.
Dar sa stiti ca judecata universala a lumii va fi anuntata mai intai prin aratarea semnului Sfintei Cruci pe cer. Ca zice : Si vor vedea pe norii cerului semnul Fiului Omului, adica Crucea Mantuitorului, Care va veni pe nori si va straluci mult mai tare decat soarele.
Cand vor vedea Sfanta Cruce toate popoarele pagane, si cei ce nu o cinstesc, ca vine inaintea Imparatului Hristos pe norii cerului, ca o aduc ingerii si va lumina toate popoarele, atunci, cum zice Evanghelistul Matei : Vor plange toate pooparele lumii.
Atunci vor cunoaste al cui semn este semnul Crucii, Cine vine dupa el, Cine a avut Cruce si Cine S-a rastignit pe ea, adica Hristos Mantuitorul lumii.
Era obicei la romani si la egipteni, cand avea sa vina imparatul intr-o cetate, sa-i aduca sceptrul inainte. deci, mergea toiagul imparatesc de aur, pe care il duceau niste slugi si ziceau : " Vine in urma Imparatul !" Asa vor aduce ingerii Sfanta Cruce pe norii cerului, inainte de a veni judecata lumii.
Si cand vor vedea ca straluceste Crucea, toate marginile lumii, toate popoarele pagane care au hulit Crucea si cei ce au fost crestini si au injurat-o si nu s-au pocait si toate sectele ce s-au lepadat de Cruce, in mare frica si cutremur vor fi, stiind ca in urma Crucii vine Acela, care S-a rastignit pe dansa si Care a avut-o ca arma cu care a daramat iadul.
Dupa aratarea Sfintei Cruci, alt semn al judecatii este trambita, glasul trambitei de apoi. Dar fac intrebare unii din sfinti : " Oare o trambita va fi ?" Ca apostolul zice ca toti ne vom schimba la glasul trambitei de apoi, intr-o clipeala a ochilor. Iar Evanghelia spune asa : Cand va trimite Dumnezeu pe ingerii Sai cu trambite. Oare o trambita va fi ?
Nu. Cand auzi glasul trambitei, este glasul lui Hristos. Iar cand auzi ca va trimite pe ingerii Sai cu trambite, aceste trambite vor fi purtate de milioane de ingeri.
Care ingeri vor veni cu trambitele acestea ? Ne arata Sfantul Grigorie Teologul, si anume : ceata incepatoriilor sau a capeteniilor. Acestia sunt care pazesca cum hotarele imparatiilor lumii. Fiindca fiecare tara are ingerul sau, fiecare oras are ingerul sau, fiecare sat are ingerul sau, fiecare regiune are ingerul sau, cum arata dumnezeiestii Parinti.
Acesti ingeri care pazesc satele, orasele, tinuturile si tarile sunt ingerii din ceata incepatoriilor.
Cea mai de jos este ceata ingerilor, a doua este ceata arhanghelilor si a treia este ceata capeteniilor sau a incepatoriilor. Aceasta misiune o au ei. Dupa cum stapaniile ocarmuiesc vazduhurile si vanturile, accestia pazesc hotarele limbilor.
Este ceea ce a spus marele Prooroc Moise : Si au pus hotarele tarilor dupa numarul ingerilor lui Dumnezeu.
Dar nu numai fiecare tara si oras si sat are ingerul ei, ci si fiecare om are cate un inger pazitor de la dumnezeiescul Botez. Aceasta este cinstirea cea mare a crestinismului ! Popoarele pagane de-abia, au cate un inger pazitor la fiecare sat si oras, iar la crestinii ortodocsi, fiecare are ingerul sau pazitor.
Ce vor face acesti ingeri la judecata ? Vor suna cu trambite de aur. Si auzi ce spune Sfantul Grigore Teologul in " Cuvant la Judecata de apoi ", cat de puternice vor fi aceste trambite : " Ce trambite, zice, vor fi acelea care vor spinteca vazduhurile, vor desparti stihiile, vor deschide mormintele, vor sfarama portile iadului, vor deschide deasupra portile cerului ? Atata cutremur va fi,incat se va clatina pamantul ca o frunza, cand vor incepe aceste trambite.
Toate popoarele vor fi atunci in mare spaima si, de-ar putea sa mai moara atunci, ar muri de mii de ori de glasul cel jalnic al trambitelor. Si cand vor suna aceste trambite, ganditi-va, se vor deschide mormintele de la inceputul zidirii lumii, de cand a murit primul om, pana astazi; si la glasul acestor trambite Duhul Sfant va veni sa invie pe toti oamenii de la inceputul zidirii lumii.
Corpul omului este facut din cele patru stihii : din pamant, din apa, din aer si din foc. La Judecata de apoi, intr-o clipeala a ochilor se vor preface trupurile noastre inapoi in aceste patru elemente din care au fost facute, cat am trai pe pamant.
Aceste trambite, cand vor suna si vor scula toate popoarele de la zidirea lumii pe pamant si toti oamenii vor fi rapiti in vazduh, dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel si vor sta intru intampinarea Domnului, ca pamantul nu-i va incapea, de-ar fi cat furnicile de mici. De aceea vor sta in vazduh, iar tronul judecatii va sta deasupra Vaii Plangerii.
Care ati fost la Ierusalim, stiti ca Valea Ghetsimani este la rasarit de Ierusalim, numita si Valea Plangerii sau Valea lui Iosafat, pe unde curge paraul cedrilor. Deasupra aceleiasi vai si a Muntelui Eleon va sta, in vazduh, tronul Mantuitorului, iar vazduhul si tot pamantul va fi plin de ingeri si de oameni inviati, de sufletele dreptilor adunati la infricosata Judecata.
Atunci cand vor suna trambitele acestea, nu vor avea putere sa sune numai in jos, ci si in sus. Odata cu deschiderea iadului, odata cu deschiderea cerurilor, va chema nu numai sufletele oamenilor la judecata, ci si pe toti diavolii care nu au numar, toate duhurile le va scoate din iad si ii va chema la judecata sa dea seama de ce nu s-au supus poruncii Ziditorului si de ce au inselat lumea atatea mii de ani si au indemnat pe oameni sa faca rau.
Atunci se va implini ceea ce spune proorocul David : Chema-va cerul de sus si pamantul de jos, ca sa aleaga pe poporul Sau. Cand auzi ca va chema cerul, inseamna toate puterile ingeresti, toti ingerii din cer se vor cobori la glasul trambitelor.
Si cand auzi ca va chema pamantul de jos, inseamna toti oamenii care sunt pe pamant si toate duhurile din iad vor fi chemate in vazduh sa dea seama de rautatea lor. Ca zice : Chema-va cerul de sus si pamantul de jos. Pentru ce ? Ca sa aleaga pe poporul Sau.
Atunci va desparti, cum spune Evanghelia, pe cei drepti de cei pacatosi, precum desparte pastorul oile de capre; si vor merge cei ce au facut cele bune in viata vesnica, iar cei ce au facut cele rele, intru munca si osanda vesnica.
Dar, fratii mei, cand va suna trambita judecatii si milioane de trambite vor invia pe toti oamenii, oare asa o sa inviem si noi, cum suntem acum si cum murim ? Cutare om sau cutare femeie asa va invia ?
Doamne fereste ! La judecata nu este varsta si nu este materie care o poti vedea, ci toti vor invia la varsta de treizeci de ani. Nu mai este copil si batran, ci varsta pe care a avut-o Mantuitorul la botez. Toti vor fi de treizeci de ani.
Afara de asta, sa stiti, cand vor invia miliardele si miliardele de oameni, fiecare trup v astraluci dupa cum i-au fost faptele. Iata, nici sufletele nu vor fi exact unul ca celalalt, ci dupa faptele lor. Cei ce vor fi pacatosi, vor avea trupuri intunecate; cei care vor fi mai pacatosi, vor avea trupuri si mai intunecate si altii vor fi ca diavolii de intunecati.
Iar cei buni vor fi albi, si altii foarte albi si luminosi. Ca zice Sfantul Efrem Sirul : " Dupa asezarea cea din afara, la judecata se vor cunoaste faptele omului ".
Si nu numai atat. Cand vor intampina pe Domnul in vazduh, cei pacatosi si foarte rai nu vor merge in vazduh, ci vor ramane pe pamant. Iar cei drepti, dupa masura dreptatii, au sa se ridice de la pamant. Unii au sa fie de un metru de la pamant, altii, de o suta de metri; altii, de o mie; altii, in nori, dupa fapte.
De aici are sa se cunoasca dreptatea lui Dumnezeu. Te-a tras pamantul ? Ai slujit pamantului in lumea asta si faptelor pamantesti ? De aceea stai pe pamant, ca de acolo mergi in iad !Iar cei drepti, de s-au ridicat o palma de la pamant, in vecii vecilor tot in sus vor merge. Merge-vor din putere in putere, cum ati auzit ca spune Proorocul david, din slava in slava spre Dumnezeu, Care n-are margini. Ca acestia s-au invrednicit sa zboare de la pamant. Iar cei ce-au ramas pe pamant merg cu diavolii in jos, unde vor fi osanditi. Asa va fi la judecata !
Trupurile pe care le vom primi la inviere nu mai au moarte, iar trupurile pacatosilor vor arde in vecii vecilor si nu se vor topi, caci nu mai sunt trupuri materiale ca acestea care se frig de o lumanare si de un chibrit.
Ce fel de trupuri vom primi la Judecata, auzim pe Sfantul Apostol Pavel, ca zice : Seamana-se-va intru slabiciune, scula-se-va intru putere. Trupul pe care il primesc dreptii dupa Judecata stiti cata putere are ? Poate clatina lumea toata ca pe un mar; poate muta muntii din loc, poate birui toate ostirile lumii numai cu amenintarea. Atata putere au sa aiba dreptii. Seamana-se-va intru slabiciune, scula-se-va intru putere.
Si iarasi zice Apostolul, a doua insusire : Seamana-se-va intru necinste, scula-se-va intru slava. Ce semanam in mormant ? Viermi, putoare, mancare viermilor, tarana ... Du-te la un mort, dupa ce l-ai ingropat, pe cel mai iubit al tau, ca miroase mai urat decat toata murdaria lumii, la cateva zile. Ti-i greata, fugi de dansul !
Oare asa o sa se scoale la inviere ? Cei pacatosi se vor scula tot cu trupuri nestricacioase, dar intunecate si urate, care vor arata faptele lor; iar cei drepti, nu asa.
Se seamana intru necinste pe pamant, pentru ca dupa trup suntem mancarea viermilor si tarana si putoare. Dar maine, mai mult : Scula-se-va intru slava. Trupurile dreptilor vor fi mult mai stralucitoare decat soarele, cum spune Mantuitorul. Atunci dreptii vor straluci ca soarele intru imparatia Tatalui Meu.
ia inchiouiti-va acum, daca ar fi la amiaza si ai vedea soarele pe cer, si ai mai vedea un soare, si ai mai vedea o suta de sori, si ai mai vedea o mie de sori, atunci de groaza n-ai sti unde sa te duci. Mori de frica ! Dar cand vor veni milioane de drepti si vor straluci mai tare decat soarele, ce lumina va fi atunci ? Ce spaima, ce minune mare va inconjura tot pamantul, cand vor vedea atata slava a dreptilor care va veni ?
Asa vor veni dreptii la Judecata, cu slava mai mare decat soarele. Intre acestia, cel mai mult vor straluci sfintii din cer : Apostolii, Proorocii, Mucenicii, Cuviosii; toti calugarii, care au dus viata ingereasca pe pamant; pastorii de suflete, care au pastorit bine turma lui Hristos; cei ce au postit si s-au rugat cu inima curata; mamele cu copii, pe care i-au crescut in frica de Dumnezeu; copiii nevinovati, cei ce s-au nevoit in feciorie si curatenie, cei care au fost milostivi, smeriti si blanzi cu inima si toti cei ce au iubit pe Hristos si Biserica Lui si au trait cu sfintenie intru dreapta credinta.
Si iarasi zice marele Apostol Pavel : Seamana-se trup sufletesc, scula-se-va trup duhovnicesc. Nu se mai scoala trupul acesta de tarana asa. Trupurile duhovnicesti stiti cata putere au ? Stiti cata subtiratate au ? Cum arata marele Vasile si fericitul Ieronim si dumnezeiescul Parinte Ioan Gura de Aur. Trupurile duhovnicesti sunt ca trupurile ingeresti, nemuritoare, luminoase si pot sa mearga mai repede ca razele fulgerelor.
Asa va fi si sufletul noastru, dupa ce iese din trup. Ca zice proorocul Iezechiel : Alerga-vor, Doamne, in graba sufletele dreptilor si mai repede ca razele fulgerelor se vor intoarce la Tine. Credeti ca sufletul, dupa ce iese din trup, merge asa cum mergem noi ? Mai repede ca fulgerul merge, ca tot asa de repede merge si ingerul. Poate inconjura lumea, cat ai clipi din ochi.
Asa, trupurile duhovnicesti cum arata dumnezeiestii Parinti, ca fulgerul se vor purta. Intr-o clipeala de ochi trupurile duhovnicesti ale dreptilor se pogoara in iad sau se suie la cer, se duc la marginea lumii si nimeni nu-i mai poate opri, atat de subtiri sunt si atata putere de alergare au.
Auzi ce spune iarasi Sfantul Apostol Pavel : seamana-se intru stricaciune. Aceasta este a patra insusire a trupului inviat; scula-se-va intru nestricaciune. Pai, nu se seamana intru stricaciune, cand se zamisleste omul in pacat ? Apoi, nu vezi ca se strica mortul inca de pe pamant, daca nu-l ingropi repede ? Si apoi, in groapa trupul nu se face tarana si putoare ? Dar, dupa inviere, scula-se-va intru nestricaciune, zice marele Apostol Pavel.
Trupurile dreptilor, dupa inviere, au insusiri ingeresti. Nu mai mor, nu imbatarnesc, nu au dureri, nu le trebuie mancare, nu se pot taia de sabie, nu se ard de foc, nu se imbolnavesc, nu se mai pot tine de lacate, trec prin usile incuiate, cum a trecut Mantuitorul dupa Inviere. Aceste trupuri stricacioase, devin nestricacioase prin inviere.
Acestea sunt cele patru insusiri ale trupurilor mortilor dupa inviere, cand va suna trambita judecatii de apoi si de trei ori fericit este acela, care se va invrednici de insusirile acestea, ca sa fie drept inaintea lui Dumnezeu si sa primeasca aceste daruri, adica : nestricaciunea, cinstea, puterea duhovniceasca si slava.
Ingerii din cer care pazesc stihiile si care vor suna din trambite la Judecata ed apoi sunt ingeri pazitori, care-l pazesc pe om de la dumnezeiescul Botez si pana la moartea lui.
de aceea, sunteti datori totdeauna, cand va rugati lui Dumnezeu seara si dimineata, pe langa alte rugaciuni, sa faceti si cateva inchinaciuni sau metanii catre ingerul pazitor si sa ziceti asa :
" Sfinte ingere, pazitorul vietii mele, roaga-te lui Hristos Dumnezeu, pentru mine, pacatosul ".
Rugati-va la ingerul pazitor, caci el calatoreste cu noi toata viata, de la Botez pana la moarte, si insoteste sufletul prin vamile vazduhului patruzeci de zile, pana la judecata particulara, iar in vremea de apoi mijloceste mila pentru sufletul pe care l-a pazit. Amin.
Părintele Ilie Cleopa