Să nu vă doriți multe lucruri... ( Maicii Gavrilia )

Să nu vă doriți multe lucruri, mai multe decât aveți și care sunt îndepărtate. Mai bine îngrijiți-vă să sfințiți cele pe care le aveți.

Maicii Gavrilia

Frica lui Dumnezeu?

De te osîndeşte cineva şi suferi — nu este în tine plînsul adevărat. De se întîmplă cu tine o faptă de dare şi luare şi te vor lipsi unii de ceva şi te vei supăra — nu este în aceasta frica lui Dumnezeu. De vor spune vreunii vreun cuvînt împotriva ta şi te tulburi — nu este acea frică nici în aceasta. De te laudă cineva şi primeşti — nu este ea nici în aceasta. De te înjură vreunii şi te doare — nu este nici aci.

De alergi la cei slăviţi ai lumii, dorind prietenia lor — nu este nici aci. De vor vorbi vreunii cu tine şi vei voi să le opui cuvîntul tău — nu este nici aci. De vor trece cu vederea cuvintele tale şi te va durea — nu este nici aci. Căci toate acestea îl arată pe omul vechi că trăieşte şi stăpîneşte, că nu sînt aci cele ce-l războiesc pe el, nici plînsul adevărat al celui în care lucrează Dumnezeu.

Dar trebuie să lucreze ochii minţii ca să se cunoască cineva pe sine că este duşman al lui Dumnezeu prin voia proprie. Dacă vei fi păzitor al poruncilor lui Dumnezeu şi vei face lucrul tău întru cunoaştere pentru Dumnezeu şi vei fi încredinţat că nu-I poţi plăcea lui Dumnezeu potrivit slavei Sale şi dacă-ţi vei pune înaintea ochilor tăi păcatele tale şi te vei vedea opunîndu-i-te celui rău, care vrea să te dărîme, pentru că socoteşti să te îndreptăţeşti şi să-ţi păzeşti zidirea pe care ţi-a zidit-o plînsul — atunci vei cunoaşte că te-ai cunoscut pe tine însuţi şi unde locuieşti, şi nu te vei mai încrede în inima ta, pentru că ai dobîndit biruinţa.

De fapt, dacă omul nu răspunde în faţa judecăţii şi nu aude hotărîrea şi nu cunoaşte care-i este locul, nu se poate convinge că, prin frică, îi place lui Dumnezeu. Căci întristarea după Dumnezeu, care mănîncă inima, poate cîştiga simţurile; şi împotrivirea (la cele rele) cu trezvie păzeşte sănătoase simţurile minţii. Căci omul nu e în stare, nici nu se poate încrede în el însuşi (să se ferească de rău). El trebuie să se afle neîncetat în osteneală pînă ce este în trup. Fericiţi cei ce nu se încred în lucrul lor drept ceva ce I-ar plăcea Domnului şi se ruşinează să-I răspundă lui Dumnezeu — odată ce nu se încred în lucrul lor împlinit după voia lor, cunoscîndu-şi slăbiciunea şi mulţumindu-se cu tristeţea lor — şi să se plîngă pe ei şi să nu poarte grija de făptura lui Dumnezeu pe care o va judeca El.

Isaia Pustnicul, Filocalia

Parinte, sunt unii oameni, care deşi au auzit multe despre Hristos, nu au de gand sa se schimbe. Nu se întorc. Ce se intampla cu unii aceştia? ( Sfântul Paisie Aghioritul )

Aceştia sunt intorşi mult în cealaltă parte (în cer) şi de aceea este nevoie de multă rugãciune, pentru a întoarce în partea cea bunã. Daca un om este bun şi îl doare inima pentru alţii, sã nu te temi pentru el. Dacã de exemplu cineva bea, joacă cărţi are şi alte patimi şi nu crede, dar cand vede un sarac, se intristeaza, se tulburã şi vrea sa ajute, sã nu te temi nici pentru acesta, pentru ca îl va ajuta Hristos. Dar daca cineva este nemilostív şi cu toate ca are multe bunuri, persista în nemilostivire şi se impietreşte şi mai mult, pentru unul ca acesta sã te temi.

Sfântul Paisie Aghioritul

Sa te ridici, sa ingenunchezi in fata Celui Rastignit si a Sfintilor si sa te rogi smerit si cu iubire. ( Sfântul Porfirie Kavsokalivitul )

“Cand te trezesti noaptea, sa nu te intorci pe partea cealalta pentru a adormi la loc. Sa te ridici, sa ingenunchezi in fata Celui Rastignit si a Sfintilor si sa te rogi smerit si cu iubire. O jumatate de ora, un sfert, zece minute, cinci, cat poti.”


Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

Cel ce se teme de Domnul are pururea ca tovarăşă sme­renia, şi prin gîndurile acesteia vine la dragostea şi la mulţumi­rea către Dumnezeu. ( Sfântul Maxim Mărturisitorul )

Cel ce se teme de Domnul are pururea ca tovarăşă sme­renia, şi prin gîndurile acesteia vine la dragostea şi la mulţumi­rea către Dumnezeu. Căci îşi aminteşte de purtarea lumească de mai 'nainte şi de feluritele greşeli, ca şi de ispitele ce i s-au întîmplat din tinereţe, şi cum din toate acestea 1-a izbăvit pe el Domnul şi 1-a strămutat de la viaţa pătimaşă la viaţa după Dum­nezeu. In felul acesta dobîndeşte pe lîngă temere şi dragostea, mulţumind pururea cu smerenie multă Făcătorului de bine şi Cîrmuitorului vieţii noastre.

Sfântul Maxim Mărturisitorul

Nu trebuie să ne mâniem pe cei ce păcătuiesc, chiar de-ar fi făcut crime vrednice de osândă. ( Sfântul Antonie cel Mare )

Nu cele ce se fac după fire sunt păcate, ci cele rele după alegerea cu voia. Nu e păcat a mânca, ci a mânca nemulţumind, fără cuviinţă şi fără înfrânare. Căci eşti dator să ţii trupul în viaţă, însă fără nici un gând rău. Nu e păcat a privi curat, ci a privi cu pizmă, cu mândrie. Nu e păcat neînfrânarea limbii la mulţumire şi rugăciune, dar e păcat la vorbire de rău. E păcat să nu lucreze mâinile milostenie, ci ucideri şi răpiri. Şi aşa fiecare din mădularele noastre păcătuieşte, când din slobodă alegere lucrează cele rele în loc de cele bune, împotriva voii lui Dumnezeu.

Nu trebuie să ne mâniem pe cei ce păcătuiesc, chiar de-ar fi făcut crime vrednice de osândă. Ci pentru dreptatea însăşi, pe cei ce greşesc să-i întoarcem şi să-i certăm dacă se nimereşte, fie prin ei înşişi, fie prin alţii. Dar să ne mâniem sau să ne înfuriem nu se cade, pentru că mânia lucrează dusă de patimă şi nu de dreptate şi de judecată. De aceea nu primi să te sfătuiască nici oamenii prea miloşi, căci pentru binele însuşi şi pentru dreptate trebuie să cerţi pe cei răi, însă nu pentru patima mâniei.

Sfântul Antonie cel Mare

Cel ce se teme de Domnul are pururea ca tovarăşă sme­renia... ( Sfântul Maxim Mărturisitorul )

Cel ce se teme de Domnul are pururea ca tovarăşă sme­renia, şi prin gîndurile acesteia vine la dragostea şi la mulţumi­rea către Dumnezeu. Căci îşi aminteşte de purtarea lumească de mai 'nainte şi de feluritele greşeli, ca şi de ispitele ce i s-au întîmplat din tinereţe, şi cum din toate acestea 1-a izbăvit pe el Domnul şi 1-a strămutat de la viaţa pătimaşă la viaţa după Dum­nezeu. In felul acesta dobîndeşte pe lîngă temere şi dragostea, mulţumind pururea cu smerenie multă Făcătorului de bine şi Cîrmuitorului vieţii noastre.


Sfântul Maxim Mărturisitorul