Un creștin trebuie să fie politicos tuturor. Cuvintele și faptele lui să răsuflare cu harul Duhului Sfânt, care locuiește în sufletul său, astfel că, în felul acesta s-ar putea să slăvească numele lui Dumnezeu. Cel care reglementează toate discursul său reglementează, de asemenea, toate acțiunile sale. Cel care veghează asupra cuvintelor pe care urmează spune, de asemenea veghează asupra faptelor pe care intenționează să facă și el niciodată nu iese din limitele comportamentului bun și binevoitor. Discursul grațios al unui creștin se caracterizează prin delicateness și politețe. Acest fapt, născut din iubire, produce pace și bucurie. Pe de altă parte, mitocănie dă naștere la ură, dușmănie, necazuri, competitivitate, dezordine și războaie.
Sfântul Nectarie din Eghina
În judecata finală, starea fiecărei persoane va fi dezvăluit într-o clipă, și fiecare persoană pe cont propriu va proceda unde aparține. Fiecare persoană va recunoaște, ca și în cazul în care pe un ecran de televiziune, propria nemernicie, precum și starea spirituală a altora. El însuși se va reflecta asupra celuilalt, și el va pleca capul, și trece la locul unde aparține. De exemplu, o noră care stătea confortabil cu picioarele încrucișate în fața mamei-in-law ei, care, cu un picior rupt a avut grijă de nepot, nu va fi în măsură să spună: "Hristos meu, de ce te pune mama mea-în-lege în Paradis, fără a include pe mine? ", pentru că scena va veni în fața ei să o condamne. Ea va aminti pe mama-soacră ei, care stătea cu piciorul rupt, în scopul de a avea grijă de ea și nepot ea va fi prea rușine să meargă în Paradis - dar nu va mai fi loc pentru ea acolo, oricum.
Sau, pentru a cita un alt exemplu, monahii se va vedea dificultățile, necazurile oamenilor din lume, și modul în care acestea le confruntă; iar în cazul în care nu au trăit în mod corespunzător ca monastici, ei vor coborî capul și se continuă pe cont propriu în locul în care îi aparțin. Acolo, călugărițe care nu au fost pe placul lui Dumnezeu se va vedea mame eroice care nu au luat jurămintele și nici nu au avut binecuvântările și oportunitățile pe care le, maicile, au avut. Ei vor vedea cum sa luptat acele mame, precum și înălțimile spirituale au atins, în timp ce ei, maicile, care cu lucruri mărunte preocupați și de ei înșiși, chinuită vor fi rușine! Acestea sunt gândurile mele cu privire la modul de realizare a Judecatii de Apoi. Cu alte cuvinte, Hristos nu va spune: "Ai venit aici; Ce-ai făcut "Nici nu va spune El," Tu du-te în iad; te duci în Paradis. "Mai degrabă, fiecare persoană se va compara cu ceilalți și de a trece la locul potrivit.
Sfântul Paisie Aghioritul
Daca nu suntem de acord cu gandurile rele sugerate de diavol, facem un lucru bun. In timpul acestor atacuri, trebuie sa te indrepti cu rugaciunea catre Domnul Dumnezeu, asa incat scanteia patimilor celor rele sa fie alungata de la bun inceput. Atunci flacara patimilor nu va mai creste.
Sfântul Serafim de Sarov
“Deschide-ti inima cu simplitate, nesilit, spontan, inaintea Domnului nostru. Sa fii placut. Sa iubesti tacerea, pentru ca doar astfel inima ta va vorbi lui Hristos. Spune vorbe putine, dar cu miez. Sa iubesti osteneala trupului si oboseala, fiindca acestea intaresc trupul si sufletul deopotriva. Tacerea sa-ti fie tainica, adanc in inima. Nu-ti vadi tacerea sa o priceapa toti. Spune doua-trei cuvinte, dar launtric nu conteni a te ruga Domnului pentru toti.”
Sfântul Porfirie Kavsokalivitul
Chiar despre ei vorbeste! Fericiti cei smeriti! Iar aceasta, pentru că, vă spun, identitatea e chiar cu Hristos. Căci El S-a smerit. Si se smereste continuu. Cine s-a smerit, este în identitate cu El. Ferice de el! E smerit; îsi vede de mersul vietii lui mai departe; este umilit de către toată lumea. Stiti dumneavoastră că acestea sunt valorile cele mai mari chiar si în mânăstire si în lume? Oamenii care duc o viată ascunsă, sufletească, duhovni cească, dar în rest, săracii, duc o viată de sărăcie.
Sfântul Dimitrie Basarabov, care este patronul Bucurestilor, a fost văcar, în satul Basarabov din Bulgaria. Si mergea înfăsurat cu cârpe la picioare căci nu avea încăltăminte. Si râdeau copiii de el. Copii neastâmpărati, mă rog. Si, într-o zi el, păzind vitele, a călcat pe un cuib de pasăre si a omorât puii, fără să vrea. Si, sigur, i-a părut foarte rău si si-a pedepsit piciorul ăla, să nu-l mai învelească nici cu cârpele alea. Vezi, câtă tărie câtă dorintă de a fi omul lui Dumnezeu? Era sărac cu duhul, dar era bogat cu sufletul la Dumnezeu.
Chiar acum am avut Evanghelia cu săracul Lazăr si bogatul. Vă închipuiti ce „fericire" era! Si omul acesta, Lazăr, suferea pentru Dumnezeu, dar nu cârtea. N-a fost suficientă numai suferinta: Nu cârtea! Pentru că lor, celor în suferintă Dum nezeu le dă harul să creadă, să fie ostasi ai lui Hristos.
Ai putinta, acolo unde vrei, dar nu poti să ajuti, să te rogi. Esti în tramvai si vezi un bătrân cersetor si n-ai ce să-i dai. Poti, totusi, să zici: „Doamne, miluieste-l si pe el!"
Asta-i situatia. Este o foarte mare greseală să nu dai si pentru altii. Că nu se rupe din tine nimic. Această milostenie ar putea să umple cerurile de mântuiti. Să stiti, milă e toată Scriptura. Milă e toată Scriptura! Ce greseală mare este,căci sunt atâtia oameni care, oricum, întind mâna. Fratilor să nu lăsati mână întinsă nici când vă dă, nici când vă cere.
Parintele Arsenie Papacioc
Am să vă spun o istorioară, ca să vedeti că taina Crucii s-a mai repetat uneori si în chip văzut. Iată ce s-a întâmplat.
Într-o casă oarecare bolea un biet crestin sărac si era aproape de moarte. Neavând cui să vândă casa, a lăsat-o cu chirie unui evreu pentru un timp, spunându-i:
- Uite, rămâi în casa mea, că eu acum mor si la urmă va rămâne la niste nepoti ai mei.
Când a murit crestinul acela, a rămas în casa aceea o icoană a Mântuitorului Iisus Hristos. Evreul acela, nefiind cu ură către crestini, a lăsat icoana pe perete si îsi vedea de treburile lui. Dar a venit într-o zi la dânsul alt evreu si i-a zis:
- Cum stai tu, măi, cu icoana în casă? Uite icoana lui Hristos!
Iar el a răspuns:
- Asa am găsit casa când am venit si n-am îndrăznit să iau icoana de la locul ei, că am auzit că acela-i lucru sfânt. Este Hristos!
Însă evreul acela, fiind rău si necredincios, a cerut icoana, si nu s-a lăsat până ce nu i-a dat-o. Si a luat icoana Mântuitorului de acolo, a dus-o la el acasă, departe, a chemat si pe altii si le-a zis:
- Să facem si noi cu icoana lui Hristos, cum au făcut părintii nostri!
Si au pus icoana pe un stâlp si au răstignit-o cu cuie. Unde erau mâinile Mântuitorului pictate au bătut cuie si după ce au pus sfânta icoană acolo au început a o lovi în fată, bătându-si joc de ea. Unii Îl scuipau, altii strigau: Hoo, coboară-Te de pe cruce! Si în fel si chip ziceau. După cum au făcut părintii lor, asa au făcut si icoanei Mântuitorului, ca să facă măcar simbolic din ceea ce au făcut părintii lor, să le urmeze răutatea. Iar unul din ei a zis:
- Eu am auzit că unul L-a împuns cu sulita în coastă!
Si în batjocură, cum râdeau ei acolo, au luat o sulită si au împuns icoana. Dar deodată, când au împuns-o, a început să curgă sânge mult, încât i-au cuprins spaima pe toti, si au fugit la scoala lor si au spus rabinului:
- Iată ce am făcut noi! Am răstignit icoana lui Iisus Hristos si, când am împuns-o, a curs sânge!
Si a venit învătătorul lor, rabinul, si a văzut adevărul. Apoi a zis:
- Vedeti? Acum s-a stabilit mai tare si mai clar decât toate că părintii nostri au fost ucigători de Dumnezeu Cel Viu si de Omul Iisus Hristos! Deci, dacă a curs sânge din icoana aceasta uscată de lemn, suntem toti vinovati de sângele Lui si trebuie să ne botezăm!
Si, ducându-se la scoală cu icoana însângerată, s-au botezat toti aceia, toată scoala lor, si mult popor evreiesc a trecut la dreapta credintă, văzând sângele lui Hristos curgând din Preasfântul Său Trup zugrăvit pe icoană, după atâtea sute de ani de la răstignirea Sa pe Golgota.
Părintele Cleopa
Astazi traim in anii Apocalipsei. Nu este nevoie ca cineva sa fie prooroc pentru ca sa inteleaga asta. Lucrurile inainteaza tac-tac. Ce ne asteapta nu stim. Toata aceasta situatie ce s-a instapanit ne vorbeste in acest sens. De aceea cu atat mai mult acum trebuie sa ne sprijinim pe rugaciune si sa luptam impotriva raului prin rugaciune.
Trebuie sa ne doara. Oare poate persista o ispita sau o stare grea daca se roaga calugarii cu inima? Cu toate ca trecem prin ani grei vad ca in manastiri domneste un duh… de veselie!
Sfântul Paisie Aghioritul
