Monday, May 2, 2016

„Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. ( Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu )


 
„Bucuraţi-vă pururea întru Domnul.

Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă” (Filipeni 4,4).

La Marele Praznic al Învierii Domnului nu găsim cuvinte mai potrivite decât, Bucuraţi-Vă !

Iertați-vă, iubiți-vă, mângâiați-vă și ajutați-vă! Să nu ne bucurăm doar acum de Înviere, ci să învățăm să ne bucurăm în familia noastră, cu soții sau soțiile, cu fiii și fiicele noastre, cu prietenii și vecinii noștri în fiecare zi!

Lumina Sfântă să se așeze în inimile noastre ca din lumină să luminăm și celor care sunt în suferințe, nevoi și căutare de sine, în însingurare și dureri.

Vă doresc sărbători pline de lumină, întâmpinându-Vă cu îngerescul salut pascal:

Hristos a înviat! 


Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu


https://hrisostomfilipescu.wordpress.com/

Wednesday, April 27, 2016

Mândrie și nimic altceva a provocat un înger să cadă din cer. ( Sfântul Ioan Scărarul )


Mândrie și nimic altceva a provocat un înger să cadă din cer. Si astfel se poate solicita în mod rezonabil, dacă s-ar putea ajunge la cer prin smerenie singur, fără ajutorul vreunui alt virtute.

Sfântul Ioan Scărarul


Cei care suferă pe nedrept încercări imita pe Hristos; ( Sfântul Paisie Aghioritul )



Cei care suferă pe nedrept încercări imita pe Hristos; și cei care se confruntă cu greutăți din cauza păcatelor lor sunt binecuvântați, pentru că sunt iertate păcatele lor, în această viață.


Sfântul Paisie Aghioritul

Monday, April 25, 2016

Iată, Mirele vine ...


            

Iată, Mirele vine în miezul nopții
Și fericită e sluga pe care o va afla priveghind
Iar nevrednică-i aceea
Pe care o va afla lenevindu-se.
Vezi, dar, suflete al meu,
Cu somnul sa nu te îngreuiezi
Ca să nu te dai morții
Și afară de Împărație să te încui
Ci te deșteaptă, strigând:
Sfânt, Sfânt, Sfânt
Ești Dumnezeul nostru,
Cu folosințele celor fără de trupuri (Pentru Născătoarea de Dumnezeu)
Miluiește-ne pe noi!

Mare și Sfânt Marți


     

În Sfânta şi Marea Marţi se face pomenire de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie.

Pe când Domnul nostru Iisus Hristos Se suia la Ierusalim şi Se ducea la Patimă, a spus ucenicilor Săi mai multe pilde. Unele dintre ele sunt îndreptate către iudei. Pilda celor zece fecioare însă a spus-o pentru a ne îndemna spre milostenie, şi în acelaşi timp, spre a ne învăţa să fim pregătiţi oricând înainte de sfârşitul vieţii.

Domnul a vorbit mult despre fecioare şi despre femei - şi fecioria are mult merit şi este într-adevăr cinstită; dar pentru ca nu cumva cineva trăind în feciorie să nu se îngrijească şi de celelalte virtuţi şi mai cu seamă de milostenie, prin care se vădeşte strălucirea fecioriei, Domnul spune pilda aceasta. Pe cinci dintre ele Ie numeşte înţelepte, căci împreună cu fecioria au avut şi îmbelşugatul untdelemn al milosteniei.

Pe celelalte cinci Ie numeşte nebune, căci, deşi ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeaşi măsură şi milostenia. Deci sunt numite nebune chiar dacă au săvârşit cea mai mare virtute, dar nu s-au îngrijit de cea mai importantă, aşa că în nimic nu se deosebesc de desfrânate. Desfrânatele sunt biruite de trup, iar ele au fost biruite de bani. Pe când se scurgea noaptea acestei vieţi, au adormit toate fecioarele, adică au murit.

In adevăr moartea se numeşte somn. Pe când dormeau ele, strigăt mare s-a făcut la miezul nopţii; cele care aveau untdelemn din belşug au intrat cu Mirele la deschiderea uşilor, iar cele nebune, pentru că nu aveau untdelemn din belşug, îl căutau după ce s-au sculat din somn. Cele înţelepte, deşi voiau, n-au putut să Ie dea untdelemn în clipa intrării, aşa că le-au răspuns zicând: «Nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă; duceţi-vă Ia cei ce vând - adică la săraci - şi cumpăraţi». Dar nu era uşor lucru, căci după moarte, asta nu mai este cu putinţă. Acelaşi lucru îl arată învederat Iisus şi în parabola despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr. Fecioarele nebune se apropie fără lumină şi, bătând în uşă, strigă aşa: «Doamne, Doamne, deschide-ne nouă!». Iar însuşi Domnul Ie dă acest răspuns înfrico­şător zicându-le: «Duceţi-vă, nu vă cunosc pe voi! Căci cum veţi putea vedea pe Mire dacă nu aveţi ca zestre milostenia?».

Pentru aceasta deci au rânduit purtătorii de Dumnezeu Părinţi să se aşeze în această zi pilda celor zece fecioare, ca să ne îndemne să veghem necontenit şi să fim gata să ieşim în întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seamă prin milostenie, pentru că neştiute sunt ziua şi ceasul sfârşitului vieţii. Tot astfel prin istoria vieţii lui Iosif, să trăim în curăţie, iar prin minu­nea uscării smochinului, să aducem rod duhovnicesc. Dacă vom săvârşi o singură virtute, cea mai mare chiar, şi nu ne vom griji de celelalte, şi mai cu seamă de miloste­nie, nu vom intra cu Hristos în odihna veşnică, ci vom fi întorşi ruşinaţi. Şi în adevăr nu-i lucru mai lipsit de sfinţenie şi mai plin de ruşine decât ca fecioria să fie biruită de bani.

Dar, o, Hristoase, numără-ne pe noi împreună cu fecioarele cele înţelepte, rânduieşte-ne în aleasa Ta turmă şi ne mântuieşte pe noi, Amin.

Thursday, April 21, 2016

Neascultarea de Părinţi ( Părintele Cleopa )


Să vă spun un caz ce s-a întâmplat acum de curând. Au venit doi soti, o doamnă si un domn, si s-au asezat lângă mine. Erau cu prestantă, îmbrăcati bine. "Domnul părinte, au zis ei, am vrea să vorbim ceva". I-am luat în casă, că ei aveau un necaz pe care nu-l puteau spune de fată cu toată lumea.

Când i-am întrebat de unde sunt, mi-au spus: "De la Reghin, domnul părinte", si au început a plânge amândoi. Păi când vezi tu că plâng doi oameni asa de mari - erau directori de întreprindere amândoi -, nu plâng de flori de măr. Ce-i în inima lor, numai Dumnezeu stie!

- Ce-ati pătit, fratilor?

- Domnul părinte, am avut un singur fecior. L-am învătat scoală, a terminat facultatea si a iesit inginer la retele electrice. I-am cumpărat si masină. Într-o seară când ne-am întors acasă de la niste rudenii, am găsit toate usile deschise, banii luati din casă si masina furată. După ce-am anuntat politia, la trei săptămâni, am aflat că fiul nostru a luat banii din casă si masina si a plecat la Sighisoara, unde s-a însurat fără voia noastră.

Când au auzit părintii, au crezut că el a luat o fată la nivelul lui. Dacă el era inginer, putea lua o profesoară, o doctorită, o farmacistă, o ingineră. Părintii au luat niste cadouri si s-au dus la fiul lor la Sighisoara ca să-l îmbuneze. Dar el se însurase cu o vrăjitoare. Dacă n-a crezut în nimic, dracii si-au bătut joc de el.

Când a văzut-o pe mama lui, s-a înnegrit la fată si a zis: "Ce cauti aici, scorpie?" Dar tată-su de colo: "Măi băiete, dragul tatii, dar mama ta este scorpie?" "Taci, nebunule, că-ti crăp capul!"

Ia gânditi-vă ce-a fost acolo! Cu câtă dragoste au venit părintii si cu câtă jertfă, si cum au trecut ei cu vederea toate relele pe care le-a făcut, iar el tot neascultător a rămas!

Atunci am zis părintilor:

- Cum ati crescut copilul acesta? Cum l-ati crescut de când era mic si a început să zică tată? L-ati învătat că Unul este Tatăl din ceruri si să zică Tatăl nostru?

- Nu, părinte!

- Când era la scoala elementară, l-ati învătat Tatăl nostru?

- N-a vrut!

- L-ati învătat Crezul?

- Nu.

- L-ati dus la biserică?

- N-a vrut.

- Când era la liceu, i-ati dat vreo carte sfântă în mână, Biblia sau Noul Testament?

- N-a vrut. Se ducea si bătea mingea sau pierdea vremea cu alte desertăciuni.

- L-ati bătut vreodată?

- Niciodată.

- Dar se ruga vreodată?

- Nu, părinte!

- Si cum ai putut dumneata să stai cu copilul în casă fără să-l pui la rugăciune? Nici voi n-ati avut credintă. Vedeti acum? Dumneavoastră beti acum paharul mâniei lui Dumnezeu pe care-l meritati.

- Părinte, nici noi n-am prea stiut!

Atunci le-am spus:

- Iată ce-ati crutat! Ati crutat un om demonizat. Zice Scriptura: Calul neînvătat, se face năsălnic, iar copilul lăsat de capul lui, mare scârbă si rusine va aduce părintilor săi. Si cela ce crută varga urăste pe fiul său. Nu-l iubeste! Îl urăste.

L-ati crutat, iar acum dumneata, care l-ai purtat în pântece si l-ai crescut, esti scorpie, iar tatăl lui este nebun.

Auzi ce lume creste azi? Si aceasta este vina părintilor, că n-au pus mâna pe vargă când a trebuit si nu i-au spus: "Hai la rugăciune! Hai la biserică! Hai la spovedit! Azi este vineri, este post, nu mânca de frupt! Astăzi este sărbătoare, nu lucra!" Să stiti voi că cea mai înaltă scoală de rugăciune si de credintă în Hristos nu-i în scoala primară, nici la liceu, nici la facultate, îi în sânul familiei. Cei mai mari profesori de religie ati rămas tot voi, tata si mama.

Copilul crescut fără frică de Dumnezeu, nu mai stie ce-i mamă, ce-i tată, ce-i păcat, ce-i moarte, ce-i judecată. S-a trezit ca o fiară. Si atunci cine o să răspundă în ziua judecătii, mai tare ca tata si mama? L-au avut în bratele lor si l-au crescut sălbatic si s-a făcut ca si o fiară.

Au venit apoi să-l pun la slujbe. Dar n-am putut să-l pun pentru că trăia în preacurvie cu vrăjitoarea aceea. I-am pus la slujbe numai pe părintii lui. După vreo două luni mă trezesc cu o telegramă: "Domnul părinte, băiatul nostru a fost electrocutat si a paralizat si i s-a legat si limba. Nu poate vorbi si este pe moarte la spital. Nu se stie câte zile mai are".

Ati văzut mânia lui Dumnezeu cea dreaptă? L-a ajuns blestemul si suspinul părintilor pe acest tânăr rău si necredincios, căci zice la Psaltire: Dreptatea lui Dumnezeu rămâne în veacul veacului.

V-am spus această istorioară că sunteti părinti de copii. Cea mai imperioasă datorie si cea mai mare, pe care o aveti voi ăstia căsătoriti, este să cresteti copiii în frica si certarea Domnului.

Ati auzit ce s-a întâmplat în Vechiul Testament cu preotul Eli , pentru feciorii lui, că s-au dus în iad împreună cu el.

Părintele Cleopa

Să nu vă preocupaţi de cele de pe urmă, nici de antihrist.. ( Sfântul Porfirie Kavsokalivitul )


"Să nu vă preocupaţi de cele de pe urmă, nici de antihrist, nici de semnele sale, fiindcă să ştiţi că, atâta timp cât Îl avem pe Hristos cu noi, antihristul nu ne poate vătăma cu nimic."

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul