Cantari la Sfanta si Marea Vineri

Joia din Saptamana Patimilor; Sfantul Simeon, episcopul Persiei; Denia celor 12 Evanghelii

Denia celor 12 Evanghelii si scoaterea Sfintei Cruci

 
Joia din Saptamana Patimilor este cunoscuta ca fiind ziua in care se citesc cele 12 Evanghelii si se scoate Sfanta Cruce in naosul bisericii. Aducerea Sfintei Cruci din Sfantul Altar si asezarea ei in mijlocul bisericii, are loc dupa citirea Evangheliei a V a, atunci cand preotul spune: „Astazi S-a spanzurat pe lemn Cel Ce a intins pamantul pe ape”. Sfanta Cruce ramane in mijlocul bisericii pana vineri, cand este readusa in Sfantul Altar.

La Ierusalim, incepand cu orele 16.00, se face o procesiune cu Sfanta Cruce. Procesiunea incepe de la Pretoriu si se termina la Sfantul Mormant. Credinciosii strabat drumul pe care Mantuitorul a purtat Crucea Rastignirii.

Joia Patimilor – scoaterea Sfantului Agnet pentru impartasirea bolnavilor

In Joia Mare, in cadrul Proscomidiei, pe langa Sfantul Agnet, care se foloseste la Sfanta Liturghie din ziua respectiva, se mai scoate inca un Agnet, care se sfinteste impreuna cu celalalt, fara sa se rosteasca de doua ori rugaciunile epiclezei si fara sa se binecuvanteze fiecare separat. Al doilea Agnet va fi pastrat pana in Martea Luminata cand este uscat si sfaramat dupa o randuiala speciala. Dupa ce a fost sfaramat, este asezat intr-un chivot pe Sfanta Masa din Altar. Acest Agnet este folosit de-a lungul intregului an pentru impartasirea bolnavilor sau a celor care nu pot merge la biserica din motive bine intemeiate.

Joia Patimilor – sfintirea Sfantului si Marelui Mir

Joia Patimilor este si ziua in care au loc sfintirea Sfantului si Marelui Mir, materia sfintita care se foloseste la Taina Mirungerii, sfintirea bisericilor, sfintirea altarelor, a antimiselor si pentru reprimirea in Ortodoxie a celor cazuti de la dreapta credinta. Mentionam ca sfintirea Sfantului si Marelui Mir nu se savarseste in Joia Patimilor fiecarui an, ci doar atunci cand se constata ca nu mai exista Mir pentru un an de zile.

In Joia din Saptamana Sfintelor Patimi, praznuim spalarea picioarelor ucenicilor de catre Hristos, Cina cea de Taina la care Mantuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugaciunea arhiereasca si inceputul Patimilor prin vinderea Domnului.

Spalarea picioarelor ucenicilor

In amintirea spalarii picioarelor Apostolilor de catre Hristos, exista obiceiul ca in Joia din Saptamana Patimilor, in unele manastiri, staretul sa spele picioarele a doisprezece din vietuitorii manastirii pe care o conduce.

In Israel, ceremonia spalarii picioarelor, se oficiaza pe un podium ridicat in curtea Sfantului Mormant. Acolo, dupa savarsirea Sfintei Liturghii, patriarhul spala picioarele a doisprezece episcopi. Interesant este ca in jurnalul lui Necolae Ses, un pelerin in Tara Sfanta in anul 1870, se mentioneaza ca la Ierusalim, tuturor pelerinilor le erau spalate picioarele de catre monahi. Cei care participau la acest ritual, primeau un fel de „certificat de inchinator la Locurile Sfinte”.

Spalarea picioarelor ucenicilor este o invitatie la smerenie, slujire, daruire pentru ceilalti pana la jertfa.

Sfantul Simeon, episcopul Persiei a patimit pentru Hristos impreuna cu peste o mie de crestini in anul 341. Tot atunci au primit moarte muceniceasca Sfintii Audel si Anania, precum si Ustazan, eunucul imparatului persecutor.

Sinaxarul aminteste marturisirea lui Fusik, un functionar imperial, care in ascuns era crestin. Fusik l-a intarit pe preotul Anania, in timp ce acesta se afla cu capul pe butuc, zicandu-i: „Nu te teme, parinte, ci inchide doar ochii si fii tare, si Domnul te va binecuvinta cu vedera Luminii celei ceresti.” In acel moment, imparatul insusi, vazand ca este crestin, i-a omorat pe Fusik si pe fiica acestuia, Asikitria.

Sfantul Simeon i-a intarit pe crestinii persecutati, ca nu cumva acestia de frica mortii sa se lepede de Hristos. La sfarsit, dupa ce si-a vazut turma incheindu-si cu cinste viata pe acest pamant, i s-a taiat si lui capul.

Troparul Sfantului Simeon, episcopul Persiei

Indreptator credintei si chip blandetilor, invatator infranarii te-a aratat pe tine turmei tale adevarul lucrurilor. Pentru aceasta ai castigat cu smerenia cele inalte, cu saracia cele bogate. Parinte ierarhe Simeon, roaga pe Hristos Dumnezeu ca sa mantuiasca sufletele noastre.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:

- Preacuviosului Acachie, episcopul Melitinei.

- Sfantului mucenic Adrian;

- Sfantului Agapet, papa al Romei;

- Sfantului Macarie, Arhiepiscopul Corintului;

http://www.lumeacredintei.com/sinaxar/joia-din-saptamana-patimilor-sfantul-simeon-episcopul-persiei-denia-celor-12-evanghelii/

Mersul la biserică, pe înțelesul copiilor

Chiar dacă nu înţelege esenţa cuvântului, este bine ca cel mic să ştie că merge să se împărtăşească şi că acela este potir, iar în linguriţă este ceva deosebit, cum nu se mai află nicăieri în lume. Nicio falsitate sau amăgire nu trebuie să aibă loc atunci când e vorba de Euharistie. 

http://www.doxologia.ro/familie

Dacă te spovedesti, Dumnezeu te dezleagă prin duhovnic si la împărtăsit. ( Parintele Arsenie Papacioc )

Împărtăsania te desăvârseste, nu-ti iartă păcatele. Dacă te spovedesti, Dumnezeu te dezleagă prin duhovnic si la împărtăsit. Dar să te dezlege de păcate mai întâi. De faptul că ai o ură pe cineva - te-a jignit cineva si ai zis: "Treaba lui, ce dacă m-a jignit!" Nu! Trebuie să-l înconjori, să faci o legătură sufletească, ori să-ti recunosti greseala, ori, în sfârsit, nu-l lasi să aibă o apăsare sufletească asupra ta. Să nu zici: "Nu mai am nimic cu el!", că e tot un fel de a-l dispretui si a te vedea pe tine mai presus de el. Păstrează o legătură măsurată, care se potriveste cu armonia. Vorbeste cu el, ca să vadă că esti cald, nu respingător. Ura îsi face loc imediat. N-ai nimic cu el, dar nu-i dai bună-ziua. N-ai tu chiar nimic cu el? Sau te saluti cu toată lumea, dar cu amărăciune si cu noduri. Asta nu e bine. Frătiile voastre trebuie să stiti că a iubi pe vrăjmasi este o poruncă. Dar pe nevrăjmasi? Dar pe unul care ti-a năzărit: "Uite si ăla cum e, fistichiu!" Trebuie să fiti seriosi în ce priveste relatia mută cu lumea, nu relatia manifestată. Trebuie, ori să-l compătimesti, ori să-l fericesti în inima ta.

Eram la închisoare si era acolo un om rău, foarte rău. Nu puteai să ai o relatie cu el. Si am zis în inima mea asa: "Măi, ăsta are si el o mamă si mamă-sa îl iubeste. Noi nu-l iubim. 0, ce bine că îl iubeste si pe ăsta cineva!" Nu trebuie să ne complicăm judecând. Si te mărturisesti incomplet cu câte din astea faci: judeci, vorbesti de rău, si ele se înregistrează toate. E usor să spui: "Uite ce a făcut!", dar tu nu stii de ce a făcut si nici nu-i cunosti întoarcerea lui cu lacrimi. Si nu auziti că-i mai iubit de Dumnezeu, dacă se întoarce, decât cel care nu a căzut? Si ce te faci tu? Pentru că s-a creat un obicei, si asta-i prost, să se vorbească cu usurintă de rău de altul: "Da' ce, numai eu vorbesc? Da' ce, nu merită? Da' ce, nu văd eu ce face?"

Fratilor, nu există în creatia lui Dumnezeu nimic, fir de iarbă, să nu stie Dumnezeu de el. Au doar de iarbă se interesează mai mult Dumnezeu de- cât de oameni? Si atunci, sigur că suntem urmăriti. Si nouă ni se cere dăruirea. Vreti să biruiti: smeriti-vă si nu judecati pe nimeni. Pentru că în felul acesta veti fi liberi. Altfel nu. Îti duci viata în functie de păcatele celelalte, că nu te astâmperi să-l judeci pe el. lei lucruri prin comparatie. "Eu nu sunt asa!" Si te iei în comparatie cu un om pe care tu îl numesti ticălos. De ce nu te iei în comparatie cu Sfântul Apostol Petru, sau Pavel, sau Sfântul Siluan Atonitul? De ce nu te iei în comparatie cu diferiti Părinti cunoscuti, care duc o viată aleasă? Mântuitorul spune: Iubiti pe vrăjmasi, pe cel care-ti face rău. Cum e vorba: "Mi-a zis, si i-am zis, si am să-i zic!" Nu numai că nu-l ierti, dar te gândesti la o răzbunare fată de el. Vreti răzbunare? Vă învăt eu: să-l iubiti si să-l pomeniti la rugăciune. Pentru că dacă te răzbuni, rămâi dator la Dumnezeu. Dacă nu te răzbuni, rămâne Dumnezeu dator la tine, si e mai bine asa, că spune si Scriptura: Răzbunarea e a Mea.

Pentru că tu nu esti acela despre care zici că esti mai mult sau mai putin. Tu esti acela care esti în fata lui Dumnezeu. Dumnezeu stie toate aceste lucruri. Numai la lucrul acesta dacă sunteti atenti, sunteti oameni cu nume duhovnicesc: să nu mai judeci pe nimeni. Pentru că, vrând-nevrând, îti fuge mintea: că sunt fistichii, că lumea nu e pregătită de o viată crestinească - "Ce, domnule, mă opresti de la viată?" Nu te opresc de la viată: tocmai, că vreau să te duc la Viată. În cazul în care nu primeste sfatul, trebuie să ne rugăm pentru el, nu să stăm nepăsători. "Pentru că tot atâtea suflete ucidem câte din vina noastră lăsăm să se osândească" (Sfântul Grigorie de Nazianz).

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul - „Orice piedică este spre bine” și prin analogie: „Orice confort este spre rău”

Cu cât omul este mai împietrit la inimă, cu atât mai profundă este căderea sa. Un ou se sparge și atunci când cade de la 30 cm, în timp ce o stâncă trebuie să fie urcată la mare înălțime, ca să cadă și să se zdrobească.

Omului care are o inimă foarte împietrită îi va îngădui Dumnezeu să izbutească unele lucruri; să urce la înălțime și apoi să cadă cu sunet, ca să se zdrobească, să se înmoaie, să se spargă.

Omul moale însă, cel sensibil, cel compătimitor, se poate să nu aibă reușite lumești mari, să aibă numai piedici, dar aceasta îl protejează de marile căderi, pe care inima lui sensibilă nu le va putea răbda.



Iată, așadar, că piedicile în viața noastră sunt ocrotirea noastră, iar nu blestemul și pedeapsa noastră. Și astfel, când Dumnezeu vrea să ne scape de zbârciturile egoismului pune piedici în planurile noastre. Adică, piedica este protejarea noastră de căderile egoiste. De aceea și poporul spune: „Orice piedică este spre bine” și prin analogie: „Orice confort este spre rău”.

Sfinții Părinți spun: „Nimeni nu a intrat în Rai prin confort”. De aceea înainte de orice cădere premerge confortul egoist, iar înainte de orice lucru frumos, zdrobirea și smerenia.



http://www.marturieathonita.ro/staretul-porfirie-orice-piedica-este-spre-bine-si-prin-analogie-orice-confort-este-spre-rau/#more-1765

“Si ceilalți unde-s, măi?” ( Parintele Arsenie Boca )

Odata, Parintele era în biserica de la Draganescu si vorbea cu lumea. Îl chema pe fiecare aproape de dânsul si îi zicea pacatele în auzul tuturor. L-a întrebat pe un barbat de 46 de ani, cu femeia bolnava: „Câti copii aveti, mai?”. Omul a zis ca are 3 copii. „Si ceilalti unde-s, mai? Ori i-ati aruncat pe gârla?”. Omul i-a spus ca n-a aruncat nici un copil pe gârla. „Si atunci – zice Parintele – atunci unde sunt ceilalti? Stiu ca nu i-ati înecat în gârla, dar i-ati „aruncat ” asa cum faceti voi. Uite, ce-ti spun. Du-te si lamureste-­ti, femeia sa mai faca înca un copil si nu va mai fi bolnava. Daca va mai da nastere înca unui copil, va va ierta Dumnezeu o parte din pacate, dar sa stiti ca va mai ramân multe pacate. Ai înteles, mai?”. „Am înteles Parinte” – a zis omul.

Odata, Parintele Arsenie i-a spus unui tânar care venise la el: „Daca vrei sa mai faci o facultate, promite-i lui Dumnezeu ca nu vei lua spaga de la nimeni. Si sa mai lasi femeile. Atunci îti va mai reveni vederea, ca vad ca porti ochelari si vei reusi sa ajungi doctor” (Biliboaca Matei, Savastreni)

“Noi marturii despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2005

http://ortodox.md/articole/si-ceilalti-unde-s-mai/

Deasupra lumilor, în locul minunilor ( Părintele Teofil Părăian )

Dacă mănăstirea este cum îmi place mie să spun: tinda raiului, poarta cerului, casa lui Dumnezeu, locul împlinirilor, nu mai poate fi ceva din lumea aceasta, ci este ceva mai presus de lume. Şi dacă ne gândim la o expresie dintr-o poezie a maicii Teodosia, am putea zice că mănăstirea e undeva „Sus, deasupra lumilor / În locul minunilor ”.

Şi într-adevăr, într-o mănăstire trebuie să se întâmple minuni. Nu minuni cum aşteaptă oamenii în general, ci minuni cum aşteaptă şi vrea să le facă Dumnezeu pentru cei care sunt între cer şi pământ, şi anume minunea schimbării în bine, minunea realizării unui om mai presus de obişnuit, mai presus de oamenii care trăiesc în lumea aceasta.

Dacă suntem mai înalţi decât patimile, dacă ne-am ridicat peste gândul veacului acestuia, nu se poate să nu avem plinătatea bucuriei pe care Domnul Hristos vrea să o avem, că doar spune în Sfânta Evanghelie clar: „Acestea vi le-am spus , ca bucuria Mea să fie întru voi şi ca bucuria voastră să fie deplină (Ioan 15,11). Deci nu e o bucurie oarecare, ci o bucurie din bucuria Domnului Hristos, o bucurie deplină, neştirbită, o bucurie desăvârşită, o bucurie covârşitoare”.

Aşa trebuie să trăiască toţi creştinii, şi mai ales aşa trebuie să trăiască toţi călugării. Şi dacă nu este aşa, înseamnă că nu suntem în rostul nostru, că nu suntem deasupra lumilor , că suntem încă cufundaţi în lumea aceasta, că suntem încă astupaţi de răutăţi, că suntem hărţuiţi de pornirile pe care nu le binecuvintează Dumnezeu. Iar dacă se împlineşte cuvântul psalmistului, care zice: „Afară de Tine pe cine mai am în cer şi cu Tine ce-mi mai lipseşte pe pământ”, sau cuvântul Sfântului Marcu Ascetul că „Hristos se face toate celui ce crede” atunci suntem deasupra lumilor, în locul minunilor, suntem între cer şi pământ, suntem mai presus de lume, suntem mai aproape de cer.

Cuvânt rostit de Părintele Teofil la Mănăstirea Brâncoveanu, 18 mai 1993 (selecţii din vol. “Lumini de gând”, Ed. Teognost, 2003)

https://parinteleteofil.wordpress.com/2015/04/01/deasupra-lumilor-in-locul-minunilor/#more-1019