Sfantul Cuvios Moise a fost de neam etiopian. La inceput a fost slujitorul unui politician, dar din cauza nedreptatilor sale, a fost alungat. Sfantul Moise s-a alaturat unei cete de talhari si cu timpul a ajuns conducatorul acesteia.
Dupa o vreme, cuprins de o mustrare de constiinta pentru relele savarsite, paraseste ceata de talhari si se retrage intr-o manastire. Aici isi va plange pacatele savarsite, dar va lupta multa vreme cu demonii desfranarii care aduceau asupra lui ganduri necurate si pofte ispititoare. Atat de aprinsa a fost lupta sa cu acesti demoni, incat le-a spus fratilor sai: "Atata suparare am suferit de la razboiul poftei trupesti, incat putin de n-am cazut din fagaduinta monahiceasca".
Dupa sase ani de cumplit razboi cu demonii, s-a vindecat in chip minunat de toate inchipuirile, cugetele si gandurile de curvie pe care i le semana in suflet diavolul.
Sfantul Moise Etiopianul a fost sfintit preot la batranete. El si-a prevazut si ceasul si felul mortii. Intr-o zi el le-a zis ucenicilor lui sa fuga ca sa-si scape vietile, deoarece manastirea avea sa fie atacata de necredinciosi.
Cand ucenicii i-au cerut sa vina cu ei, ca sa scape impreuna, Avva Moise le-a zis ca el a fost talhar mai demult, si se cuvine ca acum sa-si ia plata pentru relele lui, dupa cuvantul: "Toti cei ce scot sabia de sabie vor pieri” (Matei 25: 52). Asadar, Avva Moise a ramas in manastire impreuna cu sase frati care nu au voit sa il lase singur, si au venit talharii si i-au ucis pe toti sapte. Asa a trecut la cele vesnice Moise Etiopianul, la varsta de 75 de ani.
Troparul Sfantului Moise Etiopianul
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor si cu suspinurile cele dintru adanc ai facut ostenelile tale insutit roditoare; si te-ai facut luminator lumii, stralucind cu minunile, Moise, parintele nostru. Roaga-te lui Hristos Dumnezeu ca sa mantuiasca sufletele noastre.
Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfintilor Mucenici Diomid si Lavrentie;
- Dreptului Iezechia, regele;
- Sfintei Ana Prorocita, fiica lui Fanuel;
- Sfintilor treizeci si trei de Mucenici din Iraclia.
http://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfantul-moise-etiopianul-120990.html
Pe 20 iunie părintele Iustin Pârvu a fost înmormântat la ctitoria sa de la Petru Vodă. Peste 10 000 de credincioşi au venit atunci pentru a-l vedea încă o dată pe unul dintre cei mai mari duhovnici ai acestui neam. Cuminte, părintele i-a aşteptat pe toţi şi i-a răsplătit cu un surâs de dincolo de marginile acestei lumi.
Rândurile de mai jos, parte a unui dialog purtat cu dânsul în urmă cu mai mulţi ani, se vor o evocare şi o ultimă îngenunchere sub epitrahilul său.
Părinte, ce e iubirea Dumnezeiască?
Păi, întâi omul Îl iubeşte pe Dumnezeu, după aceea făptura Lui.
Dar cum ajungem la iubirea dumnezeiască?
Prin binele pe care‑l facem aproapelui. Ajuţi aproapele – te apropii de Dumnezeu. Nu ajuţi pe aproapele – te depărtezi de Dumnezeu. Acuma, frăţia ta, dacă vrei să te apropii, să te iubeşti cu Dumnezeu, lasă lumea deşartă. Noi, care pe heruvimi cu taină închipuim, toată grija cea lumească acum să o lepădăm…
Dar nu putem să ne lepădăm şi în lume fiind?
Nu poţi să te lepezi, pentru că altele sunt condiţiile afară, acolo… Adică poţi şi afară să te apropii de Dumnezeu, dar îs condiţii mai grele, măi. De aceea, omul când merge la mănăstire, nu înseamnă că s‑a lepădat de lume, s‑a lepădat de păcatele lumii, relele lumii.
Dar lumea o iubeşte.
Şi iubeşte pe Dumnezeu şi lumea. El nu vine aici să stea aşa, să se uite la soare. A venit aici să se roage pentru el şi pentru lume. Ăsta e scopul călugărului. El este îngerul prezent pe pământ, chipul îngeresc care face legătura între Dumnezeu şi om. Este un trimis al lui Dumnezeu, care să lucreze împreună cu Domnul.
Ca să ai râvnă, cum o alimentezi?
Te pui pe trăire. Râvna nu vine aşa, Doamne, cu coşul, de sus. Râvna vine prin stăruinţă. Stăruieşti, te spovedeşti, te împărtăşeşti, te ţii de biserică, asculţi duhovnicul, te smereşti…
Tu, femeie de ocară,
Şi cu mintea ta uşoară Pentru ce tu te vopseşti Şi te tot sulemeneşti?
Părul tău ţi l-ai tăiat Şi arăţi ca un băiat, Pantaloni ai pe picioare, Nu te ruşinezi tu oare?
Fusta tu o ai scurtat, Unghii mari tu ţi-ai lăsat, Capul nu ţi-l mai acoperi, Chiar şi burta ţi-o descoperi.
Sufletul ţi-ai chinuit Şi buzele ţi-ai vopsit, Umbli cu picioare goale Cu pantofi şi cu sandale.
La gât tu ţi-ai pus zorzoane Şi în păr nişte piroane. Nişte bolduri ascuţite În păr stau urât vârâte.
În urechi ţi-ai pus cercei, Parcă-s nişte clopoţei Ce se clatina-n văzduh Ca vârful vara la stuf.
Ţi-ai luat pantofi de lux Cu tocurile ca un fus, Şi pe fata te-ai fardat, Cu multă pudră te-ai dat.
Te-ai făcut o jucărie, A diavolilor prăvălie, Unde toate se fălesc Din cele ce amăgesc.
Care-nseala pe bărbaţi Şi-aduna pe desfrânaţi, Pe tine să te privească Şi cu tine să curveasca.
Te-ai făcut cursa satanei Care prinde toţi golanii. O, femeie dezmăţată, Mândră şi destrăbălată!
Pentru ce tu te vopseşti Şi cu creion te-nnegresti, Sprâncenele le jumuleşti Şi unghiile le mânjeşti?
Te-ai făcut un idol viu, Prea straniu şi prea pustiu. De Hristos te-ai despărţit Şi de diavol te-ai lipit.
Tu munceşti mereu cu zor, Banii dai la coafor Ca să te ferchezuieşti Şi mereu să te vopseşti.
Ca să te arăţi frumoasă Cu vopseaua cea aleasă, Dar frumuseţea de vopsea Nu ştii că nu e a ta?
Căci nu e decât spoiala Şi cu apă ea se spală, Şi după vopsea prea multă Ai rămas mult prea urâtă.
Te-ai mascat şi te-ai vopsit, Dar nimic n-ai folosit, Că masca ta a căzut Şi-ai rămas un chip de lut.
Tu acum dai cu parfum Ca să miroşi pe drum. Dar nu ştii că vei muri Şi-n pământ vei putrezi? Şi-atunci frumuseţea ta Viermii o vor mânca. Sau n-ai auzit tu oare Ca în iad e grea putoare?
Şi atâta e de grea De nu o poţi cugeta. Nimenea nu poate spune Putoarea din acea lume
Unde ai a te munci De nu te vei pocăi. Şi de ea nu vei scăpa, De nu mă vei asculta.
Lasă acum al tău parfum, Cât mai eşti încă pe drum. Că vei ajunge în grea putoare, Veşnică, necruţătoare.
Eşti femeie învăţată, De neam mare, răsfăţată, Pentru ce te tot sluteşti Şi te mai sulemeneşti?
De ce fusta ţi-ai scurtat Şi părul ţi l-ai tăiat? Că sminteşti pe toţi în cale Umblând cu picioare goale.
Parcă eşti un cocostârc Sau maimuţa de la circ Te duci şi la mănăstiri Că turist, cu musafir, Intri-n biserica goală, Fără de nici o sfială. Multă îndrăzneală ai Nu gândeşti la iad, la rai.
Nu te temi tu de urgie, De-a lui Dumnezeu mânie? Despuiata ca un drac Faci sminteală şi păcat.
Undita satanei eşti Ca pe toţi rău îi sminteşti, În biserică, pe drum, Cu mirosul de parfum.
Tu de suflet îţi baţi joc Şi aprinzi al poftei foc La flăcăi şi la bărbaţi Şi la oamani însuraţi.
Dar să ştii că vei muri Şi-n pământ vei putrezi, Şi-atunci frumuseţea ta Viermii au a o mânca.
Iar sufletul tău spurcat Dracilor va fi predat Spre al duce la urgie Şi la muncă pe vecie.
Să ştiţi voi, femei nebune, Că altfel nu pot a vă spune, Banii ce i-aţi cheltuit Pe fardat şi pe vopsit Cu dânşii aţi cumpărat Focul cel neîncetat Care-n iad arde pe toate, Pe femeile fardate.
Pe cele ce s-au vopsit Şi părul l-au încreţit Ca să pară mai frumoase, Având chipuri mincinoase Care-ndeamna la curvii Şi alte blestemaţii, Şi prin multe alte fapte Aduc sufletui moarte. Oare nu ştii că dai seama, Tu, femeie prea vicleană, Când cu lux te-mpodobesti Şi fata sulemeneşti?
Că eşti cursa de sminteală Şi femeie de ocară Pe toţi tu îi sminteşti Şi sufletul îţi chinuieşti.
Le aduci lor lupte grele Cu pofte şi gânduri rele, Spre a-i duce-n desfrânare Şi la veşnică pierzare.
Vrei să miroşi pe drum Cu mirosul de parfum, Dar nu ştii că eşti putoare Şi a viermilor mâncare?
Nu ştii că ai a muri Şi că te vei impuţi? Iar trupul tău cel frumos Va să fie viermănos?
Acestea voi să le ştiţi Care vă sulemeniţi, Care fața v-aţi fardat Şi fusta o aţi scurtat. Că sunteţi o grozăvie, Privelişte de curvie, Ca toţi care vă privesc Foarte tare se smintesc.
Că văd în voi fiecare Prea multă neruşinare. Ca pe scenă vă aflaţi, Ca la teatru vă-mbrăcaţi. În biserici când intraţi Voi nu va mai ruşinaţi Cu mâini şi picioare goale, Cu multă neruşinare. Cu capul descoperit Şi cu pieptul tot golit, Parcă la bal aţi intrat În costum de dechizat.
Cu fustă scurtă de tot, Că nu are nici un cot, Şi când vreţi să va-nchinati Fundul la toţi arătaţi.
Să te rogi tu ai venit, Dar pe toţi tu i-ai smintit. Dacă ai vreun necaz mare Sau o cerere oarecare, Oare cum vei suspina Sau cum poţi a lacrima, Cu Domnul de vorb-a sta De nu ştii a te-mbraca?
Din scripturi n-ai auzit Cum că cei ce au greşit, Cu sac ei se îmbrăcau, Cenuşa pe cap puneau. Când veneau de se rugau, Numai în genunchi şedeau. Domnu-asa îi ascultă Şi cererea le-o împlinea?
Vii ca să te împărtăşeşti Şi buzele îţi vopseşti? Vai de tine de greşeşti Că amar te osândeşti!
Serafimul oarecând Cărbunele ridicând De pe altarul sfinţit Cu mâna n-a îndrăznit. Cărbunele cel înfocat Cu cleştele el l-a luat, Iară tu, un chip de lut, Nici atâta n-ai ştiut? Vai, ce mare îndrăzneală, Ce nebună chibzuială! Focul Dumnezeirii primeşti Cu vopsea vrei să-l vopseşti? Oare nu te temi deloc Că vei arde cu greu foc? Ca focul ceresc primeşti Şi buzele ţi le vopseşti?
La acestea eu gândind, Lăcrimând şi tânguind De atâta împietrire Şi de multă nesimţire, La la care voi aţi ajuns Ocărând Darul de sus, Sufletul mi se-ntristeaza Şi ochii îmi lăcrimează.
Aţi ajuns o grozăvie, A dracilor jucărie, O privelişte prea mare Ce duce la desfrânare. La moarte nu vă gândiţi, De ruşine voi nu ştiţi, În biserici şi pe drum Cu mirosul de parfum.
Ia gândiţi-vă acum La cele ce am să spun: De ar fi o mare grabă Să fugiţi prin râpi şi iarbă, Oare ce-aţi face atunci Cu blestemaţii papuci, Care nici pe trotuare Nu te ţin bine-n picioare?
Şi apoi ce-aţi face oare, Dac-ar fi o grabă mare, Să fugiţi la o salvare De vreo primejdie mare? Cu fusta cea strâmtă tare, Ce vă leagă de picioare, Voi nu puteţi nicidecum Să păşiţi cu spor în drum. Că e strâmtă, retezată, Şi-i destul de strâns legată Peste coapse, peste șale, De nu poţi păşi pe cale.
De eşti femeie cuminte, Cugetă şi ia aminte La tradiţia străbună Şi la-mbracamintea bună Ce strămoşii îmbrăcau Şi cu cinste o purtau.
Bărbaţii purtau sumane Şi femeile tulpane. Fuste lungi şi şaluri grele Le împodobeau pe ele, Fără luxuri şi scumpeturi Şi-alte multe marafeturi.
De eşti femeie cuminte Şi de vrei să iei aminte, Ia priveşte dacă vrei La cele sfinte femei În biserci zugrăvite Şi-n icoane învechite. Ia aminte şi priveşte Şi bine te lămureşte Cum sunt ele îmbrăcate, Cu veşminte luminate, Cu lungimea până jos Şi croitul lor frumos. Că citeai pe faţa lor Prea-ndumnezeitul dor Cu care au alergat Către Domnul împărat.
Femeie nepricepută, De eşti sluta şi urâtă Şi de vrei să înfloreşti, Fecioria s-o păzeşti, Curăţia să cinsteşti, Sufletul să-l curăţeşti Cu post şi cu rugăciune Şi cu alte fapte bune.
Căci din buna aşezare Trupul tău se face floare Care frumos înfloreşte Şi fata împodobeşte. De vrei tu să fii frumoasă, Vestită şi drăgăstoasă, De suflet să te-ngrijesti, Foarte să-l împodobeşti Cu o curată vieţuire, Cu post şi mărturisire, Cu evlavie curată Şi cu viaţa nepătată, Cu smerenie înaltă, Cu milostenie bogată La săraci şi la străini Şi la toţi bunii creştini.
Rugăciune ne-ncetata Cu lacrimi amestecată, Iară din Sfânta Scriptură Să ai multa-nvatatura. Să fii bună către toţi, Către fii, către nepoţi. Biserica să o iubeşti Şi la ea să te grăbeşti. Pe toţi să-i înveţi de bine, Fie omul orişicine. Viaţa ta se va schimba, Mai frumoasă va părea.
Şi chiar şi sufletul tău, Ajutorând Dumnezeu, Va ajunge să-nflorească Cu o frumuseţe firească.
Cele şapte răutăţi ce se nasc din lux şi sulmenire Iată ce vreau să mai ştiţi, Cei ce vă sulemeniţi, Ca din lux şi din dezmăţ Se nasc şapte răutăţi.
Voi, femei, şi voi, bărbaţi, Adesea să învăţaţi Ca-NTÂI moleşeala vine La bărbaţi şi la oricine.
Cine luxul îl iubeşte Şi se tot sulemeneşte Acela-i gingaş, fricos, La lucru ne-ndemânos.
Iar sufletul greu tânjeşte Şi mereu se chinuieşte Cu pofte şi gelozii Şi alte blestamatii.
Al DOILEA, voi să ştiţi, Care vă sulemeniţi, Că banii îi cheltuiţi Şi-averea o risipiţi Pe la lucruri de prisos Ce n-aduc nici un folos, Dar vă aduc sărăcie Şi a iadului urgie.
Iar al TREILEA păcat Ce se naşte din fardat – Cu banii ce-i cheltuiţi Pe săraci nedreptăţiţi. Banii voştri nu îi daţi La săraci, la scăpătaţi, Ci la coafor i-aţi dus Şi numai pe lux i-aţi pus.
Pentru care-amar şi vai, Voi v-aţi depărtat de răi, Trupul vostru-mpodobiti Şi tot îl sulemeniţi.
Mâine trupul va muri Şi foarte se va-mpuți, În pământ se va strica Şi viermii îl vor mânca.
Iar a PATRA răutate Ce se naşte din lux, frate, Este că voi ajungeţi La sfada şi al dispreţ Că fiecare din voi Vrea mereu haine mai noi, Vrea la modă să trăiască Şi mereu să cheltuiască. Ca să fie el în sat Mai de seamă şi bogat, Să se-arate mai frumos Şi că este arătos.
Al CINCILEA rău ce vine, La bărbaţi şi la oricine, Din prea multa-mpodobire Şi reaua sulemenire, Este că ei rău smintesc Pe toţi care îi privesc Şi-apoi nasc fără să vor Gânduri rele-asupra lor.
Că-i aruncă în vâltoare, În război şi tulburare, De gânduri şi fapte rele Care se nasc din vedere. Că îi văd împodobiţi Şi foarte sulemeniţi, Şi aşa ei se smintesc Şi cu mintea ei greşesc. Că sminteală a intrat În sufletul lor curat
Şi-i tulbura foarte tare Cu gânduri de desfrânare. Deci voi, cei sulemeniţi, Care vă împodobiţi, Trebuie să vă gândiţi Că iadul o să-l moşteniţi Şi în ziua cea de-apoi Aveţi a da seama voi Câte suflete-ați smintit Prin lux şi împodobit.
Iar al ŞASELEA rău este, Este că fără de veste, Cei ce luxul îl iubesc Şi se tot sulemenesc Stârnesc şi-o râvna nebună, Pofta cea fără de strună, Că alţii lor să urmeze Şi cu lux să se-ntineze, Cu multă sulemenire, Cu lux şi împodobire, Şi pentru-aceasta răutate Au foarte grele munci, frate.
Şi al ŞAPTELEA greşeşte Acel ce se-mpodobeste Precum eu am să-ţi arăt Ca să fii orientat.
Că sunt unele femei Ce nu au nici un temei, Sunt sărace, necăjite Şi de bani tare lipsite, Dar arzând de foc lumesc, Foarte tare se gătesc Şi-ncă se mai şi mâhnesc Că puţin se-mpodobesc Că nu-s şi ele bogate Şi frumos tare-mbracate, Neavând însă mijloace, După plac să se îmbrace, Cinstea lor o dau pe bani Pe la diferiţi golani, Apoi iau haine frumoase Ca să fie arătoase Şi s-arate-a fi bogate, Că-s la modă îmbrăcate, Şi-asa-şi vând sufletul lor Pe modă şi pe amor.
Se dau la destrăbălări Şi la multe desfătări, Şi ajung a se munci Şi iadul a-l moşteni.
Iată, ai auzit tu, frate, Şapte fapte de răutate Ce se nasc astăzi în lume Din împodobiri nebune.
De acum nu mai dori Tu a te împodobi Să fugi de sulemeniri Şi de alte-mpodobiri. Acestea duc la curvie, La scandal şi sărăcie, La sminteală şi la râs, La lucruri care-s de plâns.
Iar în veacul viitor Toţi vor arde în cuptor, Nu-n cuptor cu lemne aprins, Ci-n cuptorul cel nestins. Toţi care se-mpodobesc Şi se tot sulemenesc, De nu se vor pocăi, În veci au a se munci.
Fericit cel ce are în sine întotdeauna aducerea-aminte de Dumnezeu, fiindcă unul ca acesta este pe pământ ca un înger ceresc, neîncetat aducând slujbă Domnului cu frică și cu iubire.
Sfântul Efrem Sirul
A fost întrebat de cineva: - De ce întâlnim asprimi atât de mari în vieţile asceţilor? Este posibil să punem în practică astfel de lucruri?
- Sunt scrise fie pentru a-i imita, fie, dacă nu reuşim acest lucru, pentru a-i admira şi a ne smeri la vederea propriei noastre slăbiciuni. Nevoinţa celorlalţi ne cheamă, aşadar, la imitare sau la admiraţie şi smerenie. Noi, în loc să-i admirăm pentru reuşitele lor şi să deplângem starea noastră, îi batjocorim şi îi ironizăm. Ei, va să zică, nu au prins sensul adevărat al creştinismului, Insă 1-am prins noi!... Dumnezeul să ne lumineze pentru a ne vedea starea în care ne aflăm...
Părintele Ioil Ianakopoulos
Poate când auzim că un copil nevinovat de 12 ani moare într-un accident, ne gândim că Dumnezeu e nedrept şi rău. Dar de fiecare dată gândurile lui Dumnezeu sunt altele decât gândurile noastre, şi judecata Lui e cu totul alta decât a noastră. Părintele Cleopa ne-a relatat ce i s-a întâmplat unui pustnic, cum i-a arătat Dumnezeu câteva din judecaţile Sale nebănuite şi ascunse. Dacă aveţi răbdare să citiţi tot, e foarte interesant. Articolul este luat de pe site-ul Sfaturi Ortodoxe.
Un pustnic de lângă cetatea Emesei, din Siria, avea mare dar si lumea avea mare evlavie la el. Însă el se gândea asa: "Doamne, prea bun esti Tu, că văd că la cei răi le merge bine, iar cei buni au necazuri si scârbe. Cum, Doamne, de îngădui Tu asa cu bunătatea Ta cea fără de margini?"Apoi si-a zis: "Am să mă rog lui Dumnezeu, să-mi arate cum sunt judecătile Lui". Că sunt unii oameni care judecă împotriva proniei, a purtării de grijă a lui Dumnezeu: Cutare este rău, este păcătos, si-i merge bine. Altul este bun, dar copiii sunt răi, femeia este bolnavă, iar el scapă de un necaz si dă peste altul.
Unul este rău si trăieste mult, iar altul este bun si moare devreme. Uite, un crestin este bun, se roagă lui Dumnezeu, posteste si numai de scârbe dă, iar altu-i rău, înjură, bea, si pe acela nu-l pedepseste Dumnezeu, cum zice la Proorocul Ieremia: Doamne, ce este, căci calea celor răi sporeste si calea celor drepti totdeauna este în necaz?
Si din ziua aceea a început să se roage: "Doamne, arată-mi judecătile Tale, ca să nu judec!" Rugându-se el asa, odată a avut nevoie să se ducă la cetatea Emesei. Si ducându-se el, i-a iesit înainte un tânăr si i-a zis:
- Părinte, bagă de seamă, te duci la Emesa! Dumnezeu are să-ti arate mari taine, dar să nu te smintesti!
- Unde, fiule?
- Când ajungi la orasul Emesa, oras mare, frumos, să bagi de seamă că în marginea orasului este o grădină mare, înconjurată cu copaci, cu garduri, grădină cu copaci roditori, o livadă. Si să bagi de seamă că într-un loc s-a rupt oleacă gardul si este un copac cu o scorbură mare.Să bagi de seamă că acolo alături de grădină, unde-i copacul cel cu scorbură, este o fântânită. Si lângă fântână este o cărare care trece, iar dincolo este drumul mare. Să te duci în grădina aceea si să intri în scorbura copacului. Să stai acolo ascuns si să te uiti spre fântână. Si ce-i vedea acolo, ai să te folosesti mult.
Pe urmă tânărul a dispărut. Pustnicul, când a ajuns la cetatea Emesei, a văzut fântâna, a văzut copacul acela cu scorbură mare în dreptul fântânii, a văzut si gardul unde era rupt. A intrat acolo, s-a băgat în scorbură si se ruga la Dumnezeu. Si, stând el acolo si rugându-se, vede că vine un boier călare pe un cal frumos. Boierul avea la dânsul un toporas si avea o tăscută frumoasă. A venit la fântână, s-a dat jos de pe cal si a dat drumul la cal să pască. Si el a stat, a băut apă si a scos din tăscuta de piele 150 de galbeni de aur. I-a numărat si pe urmă s-a culcat si s-a odihnit. Dar el în loc să-i pună în buzunar, i-a pus alăturea.
Când s-a trezit el, prima grijă era calul. Îi dăduse drumul să pască. Calul se depărtase mai încolo, dar păstea. Si el a fugit, a ajuns calul, dar punga cu galbeni i-a căzut si a rămas la fântână. El n-a observat că i-au căzut banii acolo. S-a suit pe cal si s-a dus înainte.
Părintele pândea din scorbură. După ce a plecat boierul, vine un om. Acesta a făcut cruce, a băut apă si a văzut punga aceea. Si când a văzut că într-însa e aur, a luat-o si nu s-a mai dus pe cărare, si nici pe drum înapoi, ci s-a dus de-a dreptul si a fugit cu punga de aur.În urma acestuia care a luat punga si a fugit, vine un bătrân sărac cu doi desagi în spate, cu opinci rupte, haine vechi, obosit. Si a stat acolo, a scos niste pesmeti din desagă si apă din fântână, si a mâncat. Si a multumit lui Dumnezeu si pe urmă s-a culcat oleacă.
În timpul acesta boierul si-a dat seama că nu are banii la el, că i-au căzut la fântână, si s-a întors înapoi. Si găseste pe bătrânul ăsta.
- Mosule, n-ai găsit aici o pungă cu galbeni?
ăsta nu stia nimic:
- N-am găsit nimic.
- Mosule, scoate banii! Unde i-ai pus?
- Cucoane, n-am găsit nici un galben!
- Ei! Scoate banii că te omor!
- Cucoane, nu stiu nimic!
Boierul a crezut că a ascuns banii si minte. A scos baltagul si i-a dat în cap si l-a omorât. A luat si a scos toate din desagi, a căutat prin hainele lui si n-a găsit banii.
Dacă a văzut boierul că l-a omorât pe ăsta si nici banii nu i-a găsit, s-a suit pe cal si a plecat dându-si palme si văitându-se că a omorât om nevinovat. Si s-a dus călare bătându-se.
Atunci părintele care pândea din scorbură a zis: "Ia uite măi, câtă nedreptate s-a făcut la fântâna asta! Cine a pierdut banii, cine i-a găsit si pe cine a omorât? Vai de mine, mare nedreptate a făcut Dumnezeu aici! Boierul a omorât pe bătrânul ăsta nevinovat si celălalt a luat banii si s-a dus în lumea lui".
Si cum se gândea el asa, a venit din nou îngerul Domnului în chip de tânăr.
- Părinte, părinte, iesi din scorbura asta si hai să stăm de vorbă!
A iesit părintele si îngerul l-a întrebat:
- Ce ai văzut si cum ti s-a părut?
- Doamne, dar aici la fântâna asta numai nedreptăti a făcut Dumnezeu. Cine a pierdut banii, cine i-a găsit si cine a fost omorât!
- Părinte, mata ai vrut să stii judecătile lui Dumnezeu. Află că la fântâna asta, numai dreptăti a făcut Dumnezeu. Stii dumneata pe boierul acela cel tânăr? El are curti mari. Si stii unde-i curtea lui? Alăturea cu cel ce-a găsit banii. Si la acela săracul, într-o noapte i-a murit si mama si sotia, si el s-a dus la boier să-i împrumute niste bani. Boierul de mult voia să-i ia grădina lui, că avea o grădină cu pomi roditori, foarte frumoasă, chiar lângă grădina boierului.
Si a venit săracul la el, zicând:
- Cucoane, dă-mi niste bani împrumut să în-grop pe mama si pe sotia, că ti-oi prăsi la vară, ti-oi cosi, voi secera pe lan.
Si boierul si-a zis: "Acum îi momentul, că-i sărac!"
- Dă-mi livada ta!
- Cucoane, am muncit de mic, am plantat copaci, am răsădit si nu pot să ti-o dau!
- Cât să-ti dau pe livadă?
Dar acela a spus asa:
- Să-mi dai 300 de galbeni, că de nevoie o dau, că n-am cu ce face înmormântarea.
Dar boierul, văzându-l pe acela necăjit, că are doi morti, nu i-a dat mai mult de 150 de galbeni.
- Cucoane, Dumnezeu să facă dreptate. Eu n-am cerut prea mult. Grădina mea face 300 de galbeni de aur.
Si săracul s-a dus plângând acasă, cu 150 de galbeni, pentru că de nevoie a dat grădina. Dar a zis: "Dumnezeu să facă dreptate".
Si acum Dumnezeu a făcut dreptate. I-a găsit tocmai acesta care stătea lângă dânsul. 150 de galbeni i-a dat boierul de bunăvoie si 150 i-a uitat la fântână. Dumnezeu a făcut dreptate la fântână, că el când i-a dat numai 150 a zis: "Dumnezeu să facă dreptate cu banii! Nu mi-ai plătit grădina".
Si iată Dumnezeu preadrept i-a întors banii acum la fântână. I-a plătit grădina.
- Bine, la ăsta i-a făcut dreptate. Dar bătrânul care a fost omorât, cu ce era vinovat?
- Ai văzut cum i-a dat cu muchia în cap si l-a omorât? L-a întrebat de bani si bătrânul nu stia nimic. Bătrânul acesta - i-a spus îngerul -, când era tânăr de 25 de ani, era cu carul cu boi pe marginea unui râu. Si un om a vrut să treacă râul acela si, când era la mijlocul râului, l-a dovedit apa. Si tot striga la el: "Măi, frate, nu mă lăsa, că mor! Mă înec, nu mă lăsa!"
Si el în loc să sară să-l scoată pe acela, a dat un bici în boi si a zis: "Asa îti trebuie, cine te-a băgat acolo". Si acela s-a mai luptat oleacă cu apa si s-a înecat. Săracul acesta avea multe fapte bune, dar pentru acel păcat, că n-a sărit să-l scoată pe acela din apă, se ducea în iad. Si lui Dumnezeu i-a fost milă si a vrut să-i plătească în lumea aceasta, pentru că a avut greseala aceea din tinerete, când nu a vrut să-l scoată pe acela din apă. El l-a omorât pe acela că nu l-a scos din apă atunci, si acum l-a omorât pe el nevinovat boierul ăsta. Dumnezeu a făcut foarte bine, că prin moartea asta, îl duce la bucurie si la rai în vecii vecilor pe sărac.
- Dar boierul?
- L-ai văzut pe boier cum se bătea cu palma peste cap? Mai încolo l-a mustrat cugetul că l-a omorât pe bătrân. A întâlnit un om si i-a dat calul de pomană, si a întâlnit altul si i-a dat hainele lui si a luat niste haine vechi de la un om si s-a dus la o mănăstire să se facă călugăr. Si după 40 de ani cât o să se pocăiască acolo, o să-l ierte Dumnezeu că a omorât un om nevinovat. Si cu ocazia asta si boierul se mărturiseste si face canon si se mântuieste.
Si tu ai zis că la fântâna asta s-au făcut trei lucruri nedrepte, dar Dumnezeu a făcut trei lucruri drepte si bune. Că judecătile lui Dumnezeu nu sunt ajunse de mintea omenească.
N-ai auzit pe Isaia Proorocul? Pe cât este mai înalt cerul decât pământul, pe cât este mai departe răsăritul de apus, pe atât sunt mai departe judecătile Mele de judecătile voastre si gândurile Mele de gândurile voastre, fiii oamenilor.
N-ai auzit pe Solomon ce spune? Pe cele mai grele decât tine, nu le ridica si pe cele mai adânci decât tine, nu le cerca, ca să nu mori!
N-ai auzit pe David Proorocul care zice: Judecătile Domnului sunt adânc mult?
Cum ai îndrăznit tu un om, să stii judecătile lui Dumnezeu, pe care nici îngerii, nici serafimii, nici heruvimii nu le stiu? Dar Dumnezeu m-a trimis pe mine, părinte, să-ti arăt că judecătile lui Dumnezeu nu sunt ca ale oamenilor.
Si tu ai judecat ceva, dar judecătile lui Dumnezeu n-au fost ca ale tale, că ele au fost bune foarte! Deci de acum înainte să nu mai judeci pe nimeni si orice vei vedea să zici: Doamne, Tu toate le stii! Eu nu cunosc judecătile Tale!
Dar, fiindcă esti om, Dumnezeu te-a iertat, însă m-a trimis să te înteleptesc să nu mai îndrăznesti să iscodesti judecătile Lui, că judecătile lui Dumnezeu sunt adânc mult si nu le poate sti nimeni, nici îngerii din ceruri.
Parintele Cleopa
- Parinte, sunt unii oameni, care deşi au auzit multe despre Hristos, nu au de gand sa se schimbe. Nu se întorc. Ce se intampla cu unii aceştia?
- Aceştia sunt intorşi mult în cealaltă parte (în cer) şi de aceea este nevoie de multă rugãciune, pentru a întoarce în partea cea bunã. Daca un om este bun şi îl doare inima pentru alţii, sã nu te temi pentru el. Dacã de exemplu cineva bea, joacă cărţi are şi alte patimi şi nu crede, dar cand vede un sarac, se intristeaza, se tulburã şi vrea sa ajute, sã nu te temi nici pentru acesta, pentru ca îl va ajuta Hristos. Dar daca cineva este nemilostív şi cu toate ca are multe bunuri, persista în nemilostivire şi se impietreşte şi mai mult, pentru unul ca acesta sã te temi.
lata, era o femeie in Austria, foarte bogata, care şi-a cheltuit toata averea ei la saraci. Dãdea aici dadea acolo, iar la sfârşit a rămas fara nimic. Nişte cunoscuţi de-ai ei au avut grija şi au dus-o la un azil de batrani elegant. Mergea acolo un cunoscut de-al meu şi-i vorbea despre Hristos, dar aceea nu credea. "Hai sa schimbăm discuţia", îi spunea. În cele din urmă i-a apărut Însuşi Hristos, nu în vedenie, ci la aratare.
Apoi sa fi vazut la ea plans şi pocainţă.
- Cum de n-am crezut atunci când imi vorbeai despre Hristos? spunea ea cunoscutului meu.
Cand venea acel cunoscut al meu şi-mi spunea sã fac rugãciune pentru ea, eu ĭi rãspundeam: "Nu, nu fac rugaciune pentru ea deoarece ea este îndreptăţită să primeasca ajutorul dumnezeiesc”.
Pana acolo a facut pogoramant Hristos incat a binevoit sa vina El Insuşi.
Aşadar sa avem răbdare in boli şi incercari pentru a primi o pensie fie ea cat de mica. Pentru ca nimic din cele ce se intampla nu le ingaduie Dumnezeu daca nu iese din ele ceva bun. Uneon Dumnezeu ingaduie sa se intample ceva unui om incat sa fim nevoiţi sa-l ajutam şi astfel sa scapam noi de ceva rau.
Cand eram la Stomio am coborat odata ln Koniţa şi ma intorceam la manastire incarcat cu multa greutate. Mergeam pe o carare abrupta şi stramta şi ma grabeam sa ajung repede deoarece soarele incepuse să apună şi nu voiam să-mi neglijez îndatoririle mele duhovniceşti.
Pe la mijlocul drumului insa vad inaintea mea pe cineva cu doi catari incarcati cu lemne. Unul cazuse de o parte a cararii iar celalalt de cealalta parte. Deja omul se afla in primejdie. Era firesc să-l ajut. Aşadar l-am ajutat şi i-am carat şi lemnele o bucata de drum. Omul s-a bucurat. Mi-a spus mulţumesc de o mie de ori insa şi eu m-am bucurat ca l-am ajutat. Am intarziat cam vreo douazeci de minute. Am luat-o din nou la picior. M-ai salvat, m-ai salvat! imi striga acela de departe.
Dar cand am ajuns in varf ce sa vad? La o distanţa de douazeci de minute de mers avusese loc o avalansa. Se desprinsesera nişte stânci şi o luasera la vale ca aruncate din praştie târând dupa ele copaci şi tot ce întalneau in cale.
Atunci am inteles că dacă nu m-aş fi oprit, as fi fost pierdut. Dumnezeu a iconomisit ca aceluia să-i cadă catârii, ca să mă izbăvesc eu. Şi pe deasupra imi mai şi multumea.
Atunci rn-am intors inspre locul de unde venisem Şi am strigat: "M-ai izbăivit! M-ai izbăvit! Mulţumesc!".
- V-a auzit, Părinte?
Nu, dar eu mi-am făcut datoria.
Sfantul Paisie Aghioritu
