N-am constientizat ca diavolul a hotarat sa distruga fapturile lui Dumnezeu. Este hotarat sa lucreze astfel ca sa distruga lumea. A turbat, pentru ca a inceput sa intre in lume nelinistea cea buna. Este foarte salbaticit, pentru ca stie ca timpul lui e scurt (Apoc. 12,12).
Lumea arde. Pricepeti asta? Au cuprins-o multe ispite. O astfel de vapaie a aprins diavolul incat de s-ar aduna toti pompierii, n-o pot stinge. Vapaie duhovnicesca. N-a ramas nimic. Numai de rugaciune e nevoie, ca sa se milostiveasca Dumnezeu spre noi. Vezi, atunci cand se aprinde un foc mare nici pompierii nu mai pot face nimic, ci oamenii sunt nevoiti sa se intoarca la Dumnezeu si sa-L roage sa trimita o ploaie puternica, ca sa se stinga. Asa si pentru vapaia duhovniceasca pe care a aprins-o diavolul e nevoie numai de rugaciune ca Dumnezeu sa ajute.
Toata lumea se indreapta spre a ajunge un singur caz. O incurcatura generala. Nu poti spune: "Intr-o casa s-a stricat putin fereastra, sau altceva, sa o repar". Toata casa este in dezordine. S-a stricat tot satul. Situatia a scapat de sub control, numai de sus mai e nadejde, la ceea ce face Dumnezeu. Acum e vremea ca Dumnezeu sa lucreze cu surubelnita, cu mangaierea mainii Sale ca sa repare. Lumea are o rana care s-a ingalbenit si trebuie sparta, dar inca nu s-a copt bine. Se coace raul, ca atunci in Ierihon (Isus Navi 6,24) cand a fost gata pentru dezinfectie.
Suferintele lumii sunt fara sfarsit. O descompunere generala, pe familii, si mici si mari. In fiecare zi inima mea mi se toaca. Cele mai multe case sunt pline de suparari, de neliniste, de stres. Numai in casele care traiesc dupa Dumnezeu oamenii sunt bine. In celelalte, divorturi, unii falimentari, altii bolnavi, unii accidentati, altii cu psiho-medicamente, cu droguri! Mai mult sau mai putin cu totii, sarmanii, au o durere. Mai ales acum, nu au de lucru; datorii de aici, suferinte de dincolo, ii trag bancile, ii scot din case, cu gramada si nu pentru o zi sau pentru doua. Sau daca un copil sau doi dintr-o astfel de familie sunt sanatosi, se imbolnavesc din pricina acestei situatii. Multe familii de acestea daca ar avea lipsa de grija a monahilor, ar petrece cel mai bun Paste!
Cata nefericire exista in lume! Cand pe cineva il doare si se intereseza de ceilalti si nu de sine, atunci el vede intreaga lume ca la radiografie, cu raze duhovnicesti. De multe ori, atunci cand rostesc rugaciunea: "Doamne Iisuse" - vad copilasi mici, sarmanii, cum trec pe dinaintea mea mahniti si se roaga lui Dumnezeu. Mamele lor ii pun sa faca rugaciune, pentru ca au probleme, greutati in familie si cer ajutor de la Dumnezeu. Intorc butonul pe aceeasi frecventa, si astfel comunicam.
Linistea care stapaneste ma nelinisteste. Se pregateste ceva. N-am inteles bine in ce ani traim, nici nu ne gandim ca vom muri. Este trebuinta sa facem multa rugaciune cu durere, ca Dumnezeu sa intervina. S-o luam in serios si sa traim duhovniceste. Anii sunt foarte grei. A cazut multa cenusa, zgura, nepasare. E nevoie de mult suflet, ca ele sa dispara. Intra unele boli europene si inainteaza spre mai rau. Iar noi dormim in opinci. Nu spun sa luam pancarte, ci sa intoarcem rugaciunea noastra, preintampinand marele pericol ce il asteptam si sa ne inaltam mainile catre Dumnezeu. Ceea ce va ajuta foarte mult este sa intre inlauntrul vostru nelinistea cea buna: unde ne aflam, ce ne va astepta, ca sa luam masurile necesare si sa ne pregatim. Viata noastra sa fie mai calculata. Sa traim mai duhovniceste. Sa fim mai iubitori. Sa ajutam pe cei indurerati si pe saraci cu dragoste, cu durere si cu bunatate…
Trec anii si ce ani grei! Nu s-au terminat subiectele. Cazanul fierbe. Daca cineva nu este putin intarit, cum va putea oare infrunta o situatie grea? Dumnezeu nu i-a facut pe oameni nepricopsiti. Trebuie sa cultivam marimea de suflet. Intr-adevar, daca se va face o zguduitura, Doamne fereste, cati vor sta in picioare? Cautati sa va imbarbatati. Strangeti-va putin. Vad ce ne asteapta si de aceea ma doare. Nu va lasati slobozi. Stiti ce trag alti crestini in alte parti? Acest duh slobod care exista … este o mare lipsa de recunostinta.
Astazi vezi o lume fiarta. Pe crestini trebuie sa-i caracterizeze agerimea duhovniceasca si nobletea, jertfa. (…) Insa acesti ani sunt ca o oala care fierbe si suiera. E nevoie de o obisnuinta cu viata grea, de vioiciune, de barbatie (…) Sa va pregatiti de acum, ca sa puteti infrunta o greutate. Hristos ce a spus? Nu a spus: "Fiti gata"? Astazi, cand traim in niste ani atat de grei, cu atat mai mult trebuie sa fim de trei ori mai pregatiti. Nu este numai moartea napraznica cea pe care va trebui sa o infruntam, ci sunt si alte primejdii. Sa alungam asadar aranjarea noastra. Sa lucreze marimea de suflet. Sa existe duh de jertfa. Acum vad ceva care este aproape sa se intample, dar se amana mereu. Numai amanari mici. Cine le face? Oare Dumnezeu imbranceste? Hai, inca o luna, doua… Situatia asa merge. Dar deoarece nu stim ce ne asteapta, pe cat puteti, sa cultivati dragostea. Acesta este lucrul cel mai important decat toate: sa aveti intre voi dragoste adevarata, frateasca, nu mincinoasa.
Sa ne pregatim. Daca nu seamana omul, cum va da Dumnezeu sa creasca graul sau? Omul trebuie sa semene si potrivit cu ce va semana, Dumnezeu va da. Si in armata se spune: `Fii gata!`. Cand este cineva gata? Atunci cand armata este in asteptare, si militarii sunt mereu gata, cu incaltamintele lor, cu armele lor, cu corturile, asteptand ordinul.
Astazi traim in anii Apocalipsei. Nu este nevoie ca cineva sa fie prooroc pentru ca sa inteleaga asta. Lucrurile inainteaza tac-tac. Ce ne asteapta nu stim. Toata aceasta situatie ce s-a instapanit ne vorbeste in acest sens. De aceea cu atat mai mult acum trebuie sa ne sprijinim pe rugaciune si sa luptam impotriva raului prin rugaciune.
Trebuie sa ne doara. Oare poate persista o ispita sau o stare grea daca se roaga calugarii cu inima? Cu toate ca trecem prin ani grei vad ca in manastiri domneste un duh… de veselie!
Lumea arde. Noi ne trecem vremea cu placere si celalalt intre timp moare.
Toata temelia este calitatea rugaciunii. Rugaciunea trebuie sa fie din inima, sa se faca din durere. (…) Cheia reusitei este ca pe om sa-l doara. Daca nu-l doare, poate sta ore intregi cu metania in mana si rugaciunea lui sa nu aduca nici un rezultat. Daca exista durere pentru problema pentru care te rogi, chiar si cu un suspin faci rugaciune din inima.
Din pacate, unii „cunoscatori" infasa pe fiii lor duhovnicesti ca pe niste prunci, chipurile, ca sa nu-i mahneasca. „Nu vatama asta; nu-i nimic. E suficient sa credeti launtric". Sau spun: „Nu vorbiti despre subiectul acesta - despre buletine si pecetluire - ca sa nu se mahneasca oamenii".
In timp ce de le-ar spune: „Sa incercam sa traim mai duhovniceste, sa fim mai aproape de Hristos si sa nu va temeti de nimic, si de va trebui vom si marturisi" - ii vor pregati oarecum.
Daca cineva cunoaste adevarul, isi face probleme si se trezeste. Il doare pentru situatia de astazi, se roaga si ia aminte sa nu cada in cursa."
Sfântul Paisie Aghioritul
Cel ce se teme de Domnul are pururea ca tovarăşă smerenia, şi prin gîndurile acesteia vine la dragostea şi la mulţumirea către Dumnezeu. Căci îşi aminteşte de purtarea lumească de mai 'nainte şi de feluritele greşeli, ca şi de ispitele ce i s-au întîmplat din tinereţe, şi cum din toate acestea 1-a izbăvit pe el Domnul şi 1-a strămutat de la viaţa pătimaşă la viaţa după Dumnezeu. In felul acesta dobîndeşte pe lîngă temere şi dragostea, mulţumind pururea cu smerenie multă Făcătorului de bine şi Cîrmuitorului vieţii noastre.
Sfântul Maxim Mărturisitorul
Dumnezeu primeste pe om la pocainta pana la ultima lui suflare, daca se intoarce din toata inima si cinsteste pe Maica Domnului. Sa aveti mare evlavie catre ea ca fericita este casa si familia care are in casa icoana Maicii Domnului. In fiecare zi sa cititi acatistul si paraclisul ei. Daca nu ar fi Maica Domnului in ceruri, lumea asta s-ar fi pierdut de doua mii de ani. Ea pururea sta in genunchi si se roaga Preasfintei Treimi. Ea este a patra fata duhovniceasca in ceruri.
Stiti oare cine este Maica Domnului ? Imparatteasa Heruvimilor, Imparateasa a toata faptura, camara intruparii lui Dumnezeu, usa luminii, usa vietii, usa cea incuiata prin care n-a trecut nimeni, decat Domnul nostru Iisus Hristos. Ea este scara catre cer, cadelnita dumnezeiasca, biserica a Preasfantului Duh. Maica Domnului este mireasma Tatalui, Maica Cuvantului si biserica dumnezeiescului Duh.
Cata mila o sa aiba Maica lui Dumnezeu de cei ce au cinstit-o pe ea si au laudat-o ! Si cata urgie o sa vina peste cei ce n-au crezut in sfintenia ei ! Ce-o sa faca sectele care hulesc pe Maica Domnului ? La icoana Maicii Domnului cu Pruncul in brate, vezi cerul si pamantul. Domnul reprezinta cerul, este mai preus de ceruri si Maica Domnului reprezinta pamantul. Ea este din neamul nostru. Bratele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decat umerii Heruvimilor si ai Serafimilor.
Ea tine pe Cel ce a facut cerul si pamantul si toate cele vazute si nevazute. Ea este mama noastra, care are mila si de saraci si de vaduve. Pururea se roaga Mantuitorului pentru iertarea pacatelor noastre.
Părintele Cleopa
Mulţi suntem cei ce vorbim, dar puţini cei ce facem. Dar nimenea nu trebuie să strice cuvîntul lui Dumnezeu pentru ne-grija proprie, ci să-şi mărturisească neputinţa sa, nu să ascundă adevărul lui Dumnezeu. Aceasta pentru ca nu cumva să ne facem vinovaţi, pe lîngă călcarea poruncilor, şi de răstălmăcirea cuvîntului lui Dumnezeu.
Sfântul Maxim Mărturisitorul
Astăzi, 21 ianuarie, îl pomenim în Biserica Ortodoxă pe marele teolog şi Sfânt Maxim Mărturisitorul. Mai jos am postat câteva citate din opera sa care cuprind în ele esenţa teologiei dumnezeieşti:
Precum lumina soarelui atrage ochiul cel sănătos, aşa şi cunoştinţa lui Dumnezeu atrage spre sine în chip firesc mintea curăţită prin dragoste.
Nimic nu este rău din cele ce sunt. Numai reaua lor întrebuinţare duce la cădere.
Mândria este dată de necunoaşterea lui Dumnezeu.
Un om se consideră cu adevărat liber atunci când acceptă să devină robul lui Dumnezeu.
Făcâdu-Se om, Cuvântul lui Dumnezeu a umplut de cunoaştere firea umană golită.
Iisus ne-a împăcat, prin Sine, cu Tatăl şi între noi.
Creaţia întreagă nu ajunge la unire cu Dumnezeu, decât prin om.
Cine posedă egoismul, posedă toate patimile.
Creaţia întreagă nu ajunge la unire cu Dumnezeu, decât prin om.
Folosirea greşită a gândurilor duce la întrebuinţarea greşită a lucrurilor.
Când mintea se întinează, se pătează împreună cu ea şi activitatea omului.
Smerita cugetare este rugăciune neîntreruptă.
Priceperea duhovnicească fără curăţirea inimii este teologia diavolilor.
Trei sunt lucrurile în jurul cărora se învârteşte tot ce-i lumesc: mâncarea, avuţia şi slava.
Duhul Sfânt nu e absent din nici o făptură şi, mai ales, din cele ce s-au învrednicit de raţiune.
Nu există nimic mai silnic decât o conştiinţă care te acuză şi nimic mai îndrăzneţ decât o conştiinţă care te apară.
Cel ce crede se teme; cel ce se teme se smereşte; cel ce se smereşte se îmblânzeşte; cel blând păzeşte poruncile; cel ce păzeşte poruncile se luminează; cel luminat se împărtăşeşte de tainele Cuvântului dumnezeiesc.
Sfinte Maxime roagă-L pe Dumnezeu să ne curăţească şi pe noi păcătoşii de patimi!
Iertând și iubind. Exercițiul zilnic al iertării și al iubirii. Contează foarte mult ce viziune personală are fiecare asupra iertării. Înțelegerea procesului biochimic și neuronal al ancorării reacțiilor emoționale în corp și blocarea în trecut (emoțional și cognitiv) fac ca decojirea rănilor și vindecarea lor să fie eficientă. Iertarea este un proces terapeutic care începe „aici și acum”, indiferent de travaliul lui. Despachetarea cu grijă a emoțiilor. Uneori este nevoie de mult timp pentru a ne curăța de resentimente, frustrare, neputință, vinovăție, rușine și pregătirea minții pentru acceptare. Iertarea înseamnă să ștergi toate datoriile celor care ți-au provocat un rău real, păstrând demnitatea și iubirea. În procesul iertării se observă rezultate atât în planul emoțional, dar mai ales fizic, deoarece multe boli au la rădăcină neiertări de sine sau ale celorlalți.
„Iertarea este un act de iubire”, spune părintele Dumitru Stăniloae. Dacă iert pe cineva, încep să-l iubesc. Fără a iubi și a fi iubit, sufletul omului se usucă și moare. Dumnezeu te iubește! Comportă-te cu ceilalți cum se comportă Dumnezeu cu tine! Ca să se întâmple minuni este nevoie să iubim.
Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu
A vorbi despre Sfantul Atansie cel Mare inseamna a evoca unul din capitole cele mai glorioase ale gandirii si vietii crestine a veacului al patrulea. Ierarh de mare prestigiu, teolog profund si inflacarat aparator al credinte ortodoxe, Sfantul Atanasie continua sa inspire munca si rugaciune credinciosilor, sa stimuleze cugetarea teologica, cu aceasi prospetime si vigoare ca si atunci cand glasul sau rasuna de pe scaunul patriarhal din Alexandria.
Numele sau de Atanasie este indisolubil de sinodul I Ecumenic si prin aceasta implicit de raspunderea ereziei lui Arie. Nu se poate discuta problema ariana si evolutia ei istorica lasandu-se la o parte numele Sfantului Atanasie. Mai mult chiar, se poate afirma cu certitudine ca triumful ortodoxiei niceene asupra arianismului se datoreaza in mare masura geniului si activitatii perseverente ale acestui mare ierarh supranumit de Sfantul Grigorie de Nazzianz “Stalpul Bisericii”, iar de catre Biserica de mai tarziu “Parintele Ortodoxiei”. Sfantul Atanasie a desfasurat o activitate teologica bogata, teologia lui fiind determinate, negative, de arianism, de necesitatea de a se apara impotriva calomniilor aduse lui de arieni, precum si de nevoia de a combate si invinge doctrinar aceasta erezie, iar pozitiv, de marea lui iubire fata de Cuvantul intrupat si fata de Lucrare lui mantuitoare, iubire care i-a ramas in permanenta conlucratoare.
Astfel, in buna parte, teologia Sfantului Atanasie, in deosebi Hristologia sa, este una dintre contributiile nepieritoare ale gandirii patristice la inaltarea maretului edificiu al teologiei crestine.
Sfantul Atanasie cel Mare s-a nascut la Alexandria, in anul 295. A primit o educatie crestina aleasa. In anul 312 a ajuns lector iar in anul 318 a fost hirotonit diacon. Dupa aceasta data, a ajuns in functia de secretar patriarchal. Ca diacon si ca secretar el insoteste episcopul Alexandru la sinodul de la Niceea in anul 325,unde joaca un rol decisiv in combaterea arianismului si in condamnarea lui Arie. La moartea Episcopului Alexandru a fost ales episcop al Alexandriei la 8 iunie 328.
Episcopatul sau a durat 45 de ani, suferind cinci exiluri unde a luptat impotriva ereziilor si reusind sa impedice inlocuirea simbolului niceean cu cel de la Rimini. El sprijina pe Sfantul vasile cel Mare in stradania pentru pacificarea religioasa a Orientului. Scrie mult contra arianismului si apoi impotriva apolinarismului. A murit la Ianuarie 373,dupa 20 de ani petrecuti in exil.
Citate ale Sfântului Atanasie cel Mare
"Ştim că trebuie să slujim, nu vremurilor, ci lui Dumnezeu."
"Mântuitorul a ales Crucea, fiindcă astfel se moare cu mâinile întinse. El S-a sfârşit îmbrăţisându-ne."
"După fire, El este în afara tuturor lucrurilor, dar prin lucrările Sale, este în toate."
"Omul este singurul rătăcit din creaţie."
"O credinţă al cărei obiect apare cu evidenţă, nu poate fi numită credinţă."
"De Tatăl ne apropiem prin Fiul."
"Dacă cineva îl dispreţuieşte pe preot, imediat şi Dumnezeu îl va dispreţui pe el."
"Dumnezeu S-a făcut purtător de trup, pentru ca omul să poată deveni purtător de duh."
"Sufletul curat, dacă va privi în el însuşi, Îl va vedea, ca într-o oglindă, pe Dumnezeu."
"Creştinismul se folosea, la început, de obiecte de lemn, dar el era de aur. Astăzi, se foloseşte de obiecte de aur, iar el este de lemn."
